Primarul din Cristian, după șase luni de mandat: „Colaborarea și comunicarea sunt cheia succesului”

La șase luni de la preluarea mandatului, Claudiu Gheorghe Pâșu, primarul din Cristian, vorbește despre proiectele ambițioase de dezvoltare pe care le are în vedere, dar și despre rolul de primar: „A fi primar este foarte interesant, provocator, palpitant și plin de responsabilitate”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Investiții majore pentru dezvoltarea comunei

Printre cele mai importante investiții se numără: extinderea rețelei de canalizare, crearea unui parc industrial și reglementarea prin PUG a terenului pregătit pentru investiții.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Un proiect ecologic ambițios prin plantarea unui număr de arbori egal cu numărul locuitorilor comunei; înființarea unui serviciu de gospodărire comunală, care să gestioneze curățenia străzilor, întreținerea spațiilor verzi și a drumurilor agricole, reducând astfel dependența de contractanți externi.

O altă inițiativă propusă în bugetul local pentru anul 2025 este identificarea unui teren care va fi lotizat și alocat tinerilor, doritori să își construiască o casă. Primarul promite că aceste terenuri vor fi repartizate gratuit pe baza unui regulament echitabil.

Proiecte pentru comunitate

În ceea ce privește proiectele pentru comunitate Claudiu Gheorghe Pâșu își dorește un centru de permanență medicală, modernizarea râului Cibin cu o pistă de biciclete pe malul acestuia, un parc fotovoltaic care să asigure consumul public de energie electrică.

Reabilitarea stadionului, inclusiv vestiarele, tribunele și zona administrativă, precum și înființarea unui club sportiv pentru valorificarea bazei sportive și achiziționarea unui autocar, destinat transportului pentru activități școlare, sportive și culturale.

Transport metropolitan și educație

Începând din luna iulie 2025, locuitorii comunei vor beneficia de transport metropolitan pe ruta Cristian-Sibiu. Cât despre educație, va fi construitǎ o nouă gradiniță, iar cea veche va fi reabilitată. Se va amenaja un spațiu pentru activități extracurriculare în incinta căminului cultural care în curând va fi finalizat.

O altă dorință a primarului este de a crea un parteneriat cu ARIA, pentru facilitarea accesului copiilor și vârstnicilor la activități și servicii medicale.

Toate acestea au fost propuse în ședința de Consiliu Local, care a avut loc săptămâna trecută la Cristian, bugetul local fiind aprobat cu unanimitate de voturi.

De asemenea, în vederea implementării proiectelor primarul se bazează pe un plan bine structurat, dar și pe colaborarea cu Consiliul Județean și Primăria Sibiu.

Un mandat dedicat comunității

Claudiu Gheorghe Pâșu, primarul comunei Cristian subliniază angajamentul său față de localitate și locuitorii acesteia: „Cristianul reprezintă ceva special pentru mine. Eu chiar iubesc această comună, de asta am venit la cârmă, nu pentru notorietate. Îmi doresc să fac performanță aici și sunt foarte atent la detalii. Colaborarea și comunicarea sunt cheia succesului. Nu există probleme care nu se pot rezolva”.

Foto: Răzvan NEGRU

Autor
31 martie 2025 la 05:12
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Comunicat de presa
acum 7 ore
Aventura îndrăgitelor personaje din fimul “ Sirenele” continuă cu seria 2 “Sirenele: Insula Misterioasă”
Ajunse pe insula misterioasă, cele 3 sirene încearcă prin toate mijloacele să renunțe la puterile lor magice, însă...
Actualitate
2 min de citit
acum 9 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 17.06.2025 CRISTIAN, strada XVII partial, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 9 ore
CJ Sibiu caută diriginte de șantier pentru modernizarea drumurilor din județ
Consiliul Județean Sibiu a lansat un anunț prin care solicită serviciile unui diriginte de șantier pentru lucrările de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 10 ore
Incendiu puternic la intrarea în Cristian. Un cap de tractor a ars în totalitate
Un incendiu a izbucnit luni pe DN 1, la intrarea în Cristian, unde un autocamion staționat a fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 10 ore
De câți bani avem nevoie pentru o zi „cu de toate” la Ocna Sibiului
După o lună mai puțin prietenoasă, vremea bună a revenit, iar turiștii și localnicii au început să se...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 zi
Un bărbat din Poplaca a blocat Valea Oltului pentru aproape o oră
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Foto/Video: O zi la Zoo Sibiu. Intrare ieftină și suveniruri la suprapreț
Cunoscută ca fiind cea mai veche grădină zoologică din România, Zoo Sibiu rămâne în continuare un loc ideal...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Zece sfaturi utile pentru posibila întâlnire cu ursul
Întâlnirile cu urșii sunt tot mai dese în această perioadă, așa că e bine să ținem cont de...
Eveniment
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Repartizați la Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr.Alexandru Augustin” din Sibiu
Centrul de Perfecţionare Medico-Militară Sebeș este o structură subordonată Direcției medicale a Ministerului Apărării Naționale, care asigură la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est împlinește cinci ani de la înființare
Aniversarea din Piața Mare, conform organizatorilor ceremoniei militare dedicate împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Lecție ucraineană: cum să treci peste graniță 1,4 milioane de dolari
Lucrătorii de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret au avut parte de o experiență neobișnuită: de această...
Eveniment
1 min de citit