Prima victorie în play-off încă se lasă așteptată! ”Călăreții roșii” termină la egalitate cu Csikszereda, fiind egalați de la punctul cu VAR după un penalti halucinant acordat de ”centralul” Ioniță

Prima victorie în play-off încă se lasă așteptată! ”Călăreții roșii” termină la egalitate cu Csikszereda, fiind egalați de la punctul cu VAR după un penalti halucinant acordat de ”centralul” Ioniță

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Meciul a început furtunos, cu două goluri în primele 8 minute. Revenit în primul ”unsprezece”; George Monea a sărbătorit cu un gol, șutând sub transversală, la prima bară, de la 14 metri, lateral dreapta ('5).

Custom Image

Trei minute a ținut bucuria șelimbărenilor pentru că Bence Pinter l-a surprins pe Roșca, trimițând pe sub zid dintr-o lovitură liberă de la 23-24 de metri.

Monea a fost aproape de ”dublă”, dar n-a mai prins cadrul porții, șutând alături, la bara a doua, din interiorul careului ('14).

Apoi jocul s-a calmat, cei doi portari șomând până la pauză.

Șelimbărenii au început bine și repriza secundă, iar după ce Tudor Călin i-a dat emoții lui Gyenge la un șut de pe la 25 de metri, portarul respingând cu dificultate în corner, de lângă bară ('49), Stefan Visic și-a readus echipa în avantaj. Sârbul a primit în centrul careului de la Alexandru Pop și a șutat pe colțul lung, fără speranțe pentru Gyenge ('53).

Tudor Călin și-a mai încercat o dată tirul, din afara careului, dar goal-keeper-ul ciucanilor a fost la post ('60). Mai periculoși au fost oaspeții, pe contraatac, din degajarea lui Gyenge, Makrai scăpând din marcajul lui Natea, dar mingea șutată de el a lovit bara, la colțul lung ('61).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Intrat de câteva minute, Moussinga a avut în vârful ghetei golul de 3-1, la o fază în care mingea a mai trecut pe la Monea și Pop, dar a șutat de la 10 metri în blocajul lui Gergely ('69).

Custom Image

Nici Casian Soare n-a avut mai mult noroc, Gyenge reușind să pareze mingea reluată din interiorul careului de under-ul mic al Șelimbărului ('73). Atacul ”călăreților roșii” a continuat și Pop a trimis în brațele portarului un balon centrat din flancul drept ('74).

Puținii spectatori au luat foc la o fază în care Apro l-a busculat în propriul careu pe Soare, dar ”centralul” Ioniță a considerat că e prea puțin ca să indice punctul cu var ('76).

Tudor Călin a căutat încă o dată golul, dar șutul său, de la mare distanță, nu-i pune probleme lui Gyenge ('79).

O fază care nu anunța mare lucru a ridicat brusc tensiunea. Roșca a greșit degajarea, trimițând doar la 30-35 de metri de propria poartă, în picoarele lui Babati, care îi trimite din prima, în stânga, lui Jelena, acesta e singur cu portarul Șelimbărului, pe care îl lobează de la 13-14 metri, mingea cade pe plasă, dar Roșca – în exces de zel – nu se poate opri și intră în jucătorul ciucan ('81). ”Centralul” Ioniță indică fără ezitare punctul cu var, nervii cedează, jucătorii lui Claudiu Niculescu se îndreaptă spre marginea terenului, intenționând să iasă de pe gazon, dar nimic n-a schimbat decizia arbitrului din Tulcea, iar Makrai a transformat de la punctul cu var, restabilind egalitatea ('84).

Custom Image

”Călăreții roșii” s-au aruncat în ofensivă, încercând să marcheze golul care să le aducă prima victorie, o victorie care a fost atât de aproape, dar Tudor Călin a trimis telefonat de la 20 de metri ('90+1).

Makrai putea asigurat Ciucului toate cele 3 puncte, la respingerea defectuoasă a lui Cătălin Alexe, dar a trimis peste transversală dintr-o poziție favorabilă ('90+3).

Până la urmă, cele două echipe și-au împărțit punctele, rezultat care nu avantajează niciuna dintre cele două echipe. ”Călăreții roșii” urcă pentru moment pe locul secund, cu 46 de puncte, dar ar putea face din nou rocada cu Corhinul dacă hunedorenii ar obține cel puțin un punct, joi seara, la Buzău, în vreme ce Csikszereda rămâne ”în cărți” pentru promovarea directă.

 

CSC ȘELIMBĂR – FK CSIKSZEREDA 2-2 (1-1)

Au marcat: George Monea '5, Stefan Visic '53 / Bence Pinter '8, Gabor Makrai '84 – penalti.

CSC ȘELIMBĂR: Al. Roșca – Gîț, Palmeș, Natea (cpt.), Căt. Alexe – Monea (Schieb '75), Panos, T. Călin, C. Soare (Rotund '90) – Al. Pop (Gherman '90), Visic (Moussinga '63). Antrenor: Claudiu Niculescu. Rezerve neutilizate: Bumbar, Rodri Hernando, Fl. Mitrea, G. Deac, Baba Ayine.

FK CSIKSZEREDA: Gyenge – Gal-Andrezly, Kelemen (cpt.), Gergely, Apro – Vereș, B. Pinter (Jelena '72) – Bloj (Babati '66), Jebari, Balogh (Ronai '46) – Makrai. Antrenor: Robert Ilyeș. Rezerve neutilizate: Karacsony – Vita, Al. Ureche, Csuros, Bakoș, J. Nagy.

 

 

Autor - Ovidiu BOICA
24 aprilie 2024 la 16:54
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 ore
Măgura ajunge la cinci meciuri consecutive fără înfrângere. Victorie la diferenţă de 10 goluri, la Giarmata
Echipa din Cisnădie a câştigat cu 38-28 în deplasarea din Banat. Măgura are patru victorii în ultimele cinci...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 ore
Amical de gală pentru ”călăreţii roşii” cu vicecampioana ”U” Cluj
Profitând de ”fereastra” pentru acţiunile echipelor naţionale luată de primele două eşaloane din România, echipa CSC Şelimbăr va...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Trei victorii ”italieneşti” în SuperLiga Sibiu. Scorul etapei, realizat de Păltiniş Răşinari la Axente Sever. Un jucător a marcat cinci goluri
Trei din cele patru meciuri ale etapei a X-a a SuperLigii Sibiu s-au încheiat cu victoria la limită...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Prima echipă a ACS Champions domină turneul de la Sibiu: trei victorii fără set pierdut. “Panterele” au maximum de puncte. CSŞ Sibiu, pe locul secund în clasament
ACS Champions Casa Frieda A a dominat şi al doilea turneu al Campionatului Naţional U15, câştigânt tot, fără...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Încă un succes la scor pentru fetele de la Interstar. Sibiencele şi Sepsi OSK continuă lupta în doi la vârful clasamentului
Echipa lui Octavian Budică s-a impus, duminică, cu 5-0, pe ”Obor”, cu echipa reşiţeană Sporting Banat. Interstarul se...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Suporterii sibieni ai Interului se organizează pentru deplasarea la Săcele. “Este de datoria noastră să susţinem echipa”
Suporterii Interului îşi doresc să fie alături de echipa sibiană în număr cât mai mare şi în deplasare,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 3 zile
Premieră la Păltiniş Arena: schi și snowboard fără zăpadă la SKI gone WILD. “O surpriză plăcută pentru toată lumea”
Aproximativ 35 de schiori și snowboarderi au participat, sâmbătă, 7 noiembrie, la SKI Gone WILD, un eveniment inedit...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Voleibalistele de la CSU Sibiu, a doua victorie consecutivă în campionat
Echipa pregătită de Mihai Bulbuc a câştigat, sâmbătă, la Tg. Mureş, în faţa localnicelor de la CSU Medicina....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Fotbalul medieşean revine pe stadionul mare. Când se va întâmpla asta
Ajunsă pe primul loc în clasamentul Seriei 2, după victoria de la Vălenii de Munte, echipa ACS Mediaş...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
(CRONICA) Demonstraţie de forţă a ”vulturilor”: victorie la peste 20 de puncte diferenţă, la Timişoara. MJ Randolph, din nou cel mai bun marcator
Baschetbaliştii sibieni s-au impus cu 94-70, sâmbătă seara, în Banat, ajungând la un bilanţ de 3/3. Shooting Guard-ul...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
”Dubla” lui Streinu urcă Mediaşul pe primul loc. Al optulea succes consecutiv pentru echipa lui Vîtcă
ACS Mediaş a obţinut, sâmbătă, a opta victorie la rând în Seria 2 a Ligii 3, rezultat în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Neluţu Luca: “Cred că e mai bine să aducem un antrenor”
Numit interimar al “călăreţilor roşii” după rezilierea contractului cu Eugen Beza, Neluţu Luca a condus până acum echipa...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.