Vineri, 5 aprilie, a.c. am participat la prezentarea lucrării „ANDREI OȚETEA. Un spirit al Sorbonei în România secolului XX”, volumul reprezentând lucrarea de doctorat cu titlul „Andrei Oțetea – profil intelectual și activitatea istoriografică a istoricului” a doctorandului Marian-Ionuț Hariuc (n.1990), asistent-cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol”, Academia Română – Filiala Iași. Spațiul American Corner al Bibliotecii Județene ASTRA (et.5) a fost plin, ținând să fie prezenți mulți bibliotecari, profesori, studenți, dar și cercetători ai Institutului de Cercetări Socio-Umane Sibiu, prezentarea cărții fiind moderată de dr. Răzvan C. Pop, managerul bibliotecii. Lucrarea a fost prezentată efectiv de prof. univ. dr. Rudolf Gräf – directorul filialei Sibiu a Academiei Române și tânărul pensionar, Radu Irimie – fost bibliotecar și cercetător care a activat în cadrul Cabinetului Documentar A. Oțetea, unde se regăsește întreaga donație făcută de acad. Andrei Oțetea, un fond documentar prețios de peste 6.000 de volume.

După ce managerul dr. Răzvan C.Pop a punctat ideea că formularea lansare de carte nu este adecvată (numai vapoarele se lansează la apă?), toți cei prezenți au constatat că marii absenți ai prezentării de carte au fost reprezentanții Editurii Mega Cluj-Napoca. Lucrarea monumentală (616 pag) este structurată în două mari părți:

partea I.„De la creativitatea școlii analelor la rigiditatea controlului sovietic” (cu două capitole 1. Itinerarul unui „tânăr ardelean dârz, doct și nuanțat” și 2.Coordonatele profilului intelectual) și

partea II. Împotriva dictaturii mediocrilor (cu două capitole: 1.Sub dominația lui Mihail Roller; 2. Poziții academice și preocupări istoriografice în anii destinderii politice), dispunând și de o bibliografie impresionantă.

Mărturisesc că toate expunerile făcute mi-au trezit interesul, din prezentare aflând că Andrei Oțetea a fost istoric al Renașterii, bun cunoscător al declinului Imperiului Otoman (fapt care i-a permis să trateze răscoala lui Tudor Vladimirescu, printr-o nouă perspectivă) dar și un «artizan al refacerii școlii istorice românești după 1948; reproducem un pasaj semnificativ: „dușman al abrutizării colective, al dictaturii mediocrilor și oportuniștilor, A. Oțetea a reușit să instaureze în institute o atmosferă de muncă temeinică, de încredere, de înțelegere și prețuire în cercetarea științifică. Această atmosferă s-a răsfrânt într-o bogată cercetare științifică, care a dat celebritate Institutului în peisajul cultural – științific al țării și l-a ridicat în rândul marilor instituții europene de profil”. Din subcap. „Itinerariul unui tânăr ardelean dârz, doct și nuanțat” am reținut câteva repere importante: «Născut în 1894 Andrei Oțetea provine dintr-o familie de țărani transilvăneni din Sibiel, (…) Mai avea încă trei frați, toți fiind băieți.

Era cel de-al doilea dintre frați. Dintre aceștia, doar el și Coman, al treilea ca vârstă, aveau să urmeze studiile superioare, ceilalți doi continuându-și viața în Sibiel. (…)». Psihologia mediului în care s-a născut i-a marcat întreaga viață, chiar ilustrul înaintaș mărturisind în confesiuni (despre mărgineni): «de la ei mi-a venit ceva mai prețios decât toate moștenirile materiale, ceva mai puternic decât tot ce experiența de mai târziu a putut adăuga, vreau să spun felul de a concepe munca ca o necesitate vitală și ideea că a nu mai putea munci, indiferent de siguranța sau nesiguranța traiului, e cea mai mare nenorocire din câte pot lovi o ființă umană».

Din expunerile audiate am aflat câteva amănunte despre familia acad. Andrei Oțetea: cu soția Georgeta (juristă de formație) a avut două fiice, întreaga familie fiind atașată de localitatea natală a marelui istoric.

A fost amintită și relația de rudenie cu scriitorul Nicolae Manolescu, acesta fiind unul din nepoții academicianului, tatăl scriitorului fiind văr primar cu Andrei Oțetea. Expunerea documentată și condensată a prof. univ. dr. Rudolf Gräf m-a convins că lucrarea merită atent studiată, mai ales prin prisma unei analize mai aprofundate legată de viitorul dezvoltării durabile a localității Sibiel; în consecință am așteptat răbdător să cumpăr un exemplar.

Finalul expunerilor a adus și marea surpriză a întregii manifestări, autorul justificând stângaci faptul că nu a adus nici un exemplar pentru vânzare, aceasta fiind o obligație formală a Editurii Mega. O editură a cărei activitate este foarte cunoscută în lumea științifică națională, dar care nu are nici o colaborare cu librăriile sibiene.

Decepția personală a fost împărtășită și de majoritatea celor prezenți, lucrarea având o valoare documentară certă, fiind valoroasă prin prisma dezvăluirii lumii contemporane, istoricul Andrei Oțetea trăind – și în prezent – în conștiința celor din Sibiel. Cercetând mediul online – cu dorința să-i descopăr personalitatea complexă -, am constatat că există foarte multe trimiteri la tânărul Andrei Oțetea (n. 2011), elev în București devenit celebru prin pasiunea pentru șah, având și un blog foarte cercetat și cunoscut!

În 24 iulie a.c. românii ar trebui să sărbătorescă 130 de ani de la nașterea unei personalități proeminente a istoriografiei naționale din sec. al XX-lea, datorită operei apreciabile și a întregii activități primind titlul de Om de Știință Emerit. Nu ar trebui neglijat faptul că a fost președinte al Comisiei Naționale pentru UNESCO, vicepreședinte al Lumii Latine din Paris și membru al Societății de Istorie Modernă a Franței. În condițiile în care cultura scrisă nu este promovată chiar în ținutul natal, ne putem pune întrebarea: în cât timp, jucătorul de șah va fi mai cunoscut și apreciat decât istoricul academician?

Marius HALMAGHI