Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Citesc cu amuzament cum tot felul de analişti economici de net sau de gazete „independente” (dar dependente ideologic), nu mai prididesc în a face tentative de campanii de convingere despre cât de praf era România aceea industrializată de dinainte, şi cât de şmecheră e ea acum, când în loc de fabrici avem malluri, imobiliare sau nimic chiar şi cât de fericiţi trebuie să fim pe tema asta. Faptul că majoritatea lor, atunci, nu erau capabili, graţie vârstei timpurii, să diferenţieze „papa” de opusul lui/ei (nu spun ce, că iar îmi aud că nuştiuce limbaj folosesc dar sper că v-aţi prins), dar este amuzant cum ideea promovată de Petre Roman în anii ’90, că industria românească e un morman de fiare evchi, o idee vorba aia a celor care timp de 30 de ani au făcut ţara aşa şi pe dincolo, a prins super şi la generaţia nouă.
Dincolo de studiile, statisticile, de teoriile fâlfâite acum pe piaţa informaţiei şi a propagandei, problema este dacă era chiar aşa cum se spune şi dacă nu cumva, cu ceva creieri şi bunăvoinţă, se putea rezolva problema aceasta iar fabricile ar mai fi fost funcţionale.
E drept, Ceauşescu (şi înaintea lui, Gheorghiu-Dej) au pornit o campanie de industrializare forţată a României. Au răsărit combinate, uzine, fabrici, făbricuţe. Care produceau, unele bine, altele na, ca la noi. Au apărut chiar localităţi anexe ale unor structuri industriale, cu locuitori-colegi de muncă.
În principiu, se lucra cu două standarde de calitate, cel intern unde mergea şi aşa şi cel „la export”, unde era altfel. „Un morman de fiare vechi”, care producea şi vindea. OK, erau destule defecţiuni inerente unei structuri centralizate. Lipsa de viziune a „bordului managerial”, politizarea exagerată şi totdeauna contraproductivă, furturile din fabrici (de la director general în jos, vorba unui banc celebru, „toţi fură”), aflarea în treabă şi mai ales, în ultima perioadă a socialismului ceauşist, dezinteresul complet, raportările fanteziste „la centru” au contribuit şi ele la o faimă tristă a anumitor unităţi industriale româneşti. Bun, managementul era ultracentralizat, dar ca să meargă fabrica iar muncitorii să aibă de lucru pentru că şi atunci exista „target”, trebuia să alergi, să ai contracte, să ai legături, să dai şi calitate. Şi erau destule fabrici care ofereau calitate.
A venit apoi momentul 1989 când, pe plan industrial, a avut loc un cutremur care a prăbuşit complet economia centralizată şi planificată de sus în jos. Ca director care te-ai tunat în „manager” sau chiar în dom’ patron, aveai nişte răspunderi mult mai mari decât înainte, când mai mult o dădeai pe „am înţeles să trăiţi”. De tine depindea o fabrică şi câteva sute spre mii de muncitori. Aveai la dispoziţie două variante: o iei de capul tău, retehnologizezi, te reprofilezi şi continui activitatea la modul capitalist. Ori aştepţi cu braţele deschise un investitor „de dincolo”, care să te ia sub aripa lui. Amândouă viabile care ar fi salvat şi fabrica şi cel puţin o parte dintre cei care lucrau acolo.
Dra paradoxal, oferte erau, dar când se ajungea la negocieri, ele eşuau. Fabricile au devenit un fel de SRL-uri mai mari ale directorilor deveniţi acţionari majoritari sau emisari ai unor acţionari majoritari care, în ambele cazuri au realizat că se pot îmbogăţi mai lesne şi mai fără muncă dacă ar pune fabrica aia pe butuci şi să o vândă la fier vechi. Ceea ce s-a şi întâmplat. Întâi cu fabrica, apoi cu terenul de sub ea. Exemple sunt o droaie.
Deci teoria conspiraţiei în materie de desfiinţare a fabricilor vechi, bune sau ne-bune, a fost de fapt o practică. Multe puteau fi salvate de la dispariţie dar nu s-a vrut. Multe pot fi salvate acum, măcar ca amintire şi ca loc cu alte destinaţii, dar nu se vrea, pentru că imobiliarele aduc mai mulţi bani decât bunele intenţii. Ei de aia nu ţin poveştile cu „maldăr de fiare vechi” şi „industrie necompetitivă”. Pentru că unii ştim şi cum a fost.
Vlad IGNAT
Ovidiu BOICA
Mihai POPA
Ștefania VESA
Cosmin PAL
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA
gazeta Tribuna dependenta de Carabulea