PORUMBACU DE JOS: O săptămână până la Porumbacu MTB Race

PORUMBACU DE JOS: O săptămână până la Porumbacu MTB Race

În weekendul 5-7 Iunie 2026, va avea loc concursul de ciclism Porumbacu MTB Race. În cadrul evenimentului Porumbacu MTB Race, ajuns la ediția a VII-a, clubul ACS Living Bike / Bicicleta Vie, în parteneriat cu Federația Română de Ciclism, vor organiza două zile de concurs MTB.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Programul competiţiei

Astfel, sâmbătă, 6 Iunie, va fi o zi dedicată competiției de Cross-Country Olimpic, pe circuitul amenajat la Pensiunea Negoiu și baza sportivă MountainSport.

Ziua de duminică, 7 Iunie, va fi dedicată competițiilor de maraton montan (XCM – MTB), pe traseele din zonă.

Cele două zile de concurs găzduiesc evenimente de cel mai înalt nivel pentru ciclismul din România: etapă în Cupa României la MTB – Copii, etapă în Cupa României la MTB – XCO, etapă în Cupa României la MTB – XCM.

Pe parcursul celor trei zile dedicate evenimentului, sunt așteptați circa 400 de participanți, cei mai mulți vizitatori fiind familii care se reîntorc, acasă, la Porumbacu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Organizatorii vor asigura semnalizarea temporară a traseelor, personal de supraveghere în punctele cheie și asistența medicală pe durata competițiilor.

Foto: Facebook Primrăia comunei Porumbacu de Jos

Autor - Cosmin PAL
30 mai 2026 la 13:33
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
• acum 11 minute
Inaugurare la Sibiu: Investiție „Transelectrica” de importanță națională | Banii sunt europeni, comunicarea nu
Noua instalație de reglare a tensiunii din stația electrică Sibiu Sud se inaugurează peste o oră, în prezența...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Peste 1,1 miliarde de lei, TVA restantă la buget în județul Sibiu. Comerțul cu carburanți conduce topul datornicilor
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 12 ore
Luptă strânsă la vârful clasamentului celui de-al doilea eşalon judeţean. Echipele de pe podium au acelaşi număr de puncte. Multe goluri în seriile Sibiu şi Mediaş ale Ligii a V-a
Echipa din Miercurea Sibiului, care obţinuse, la finalul sezonului precedent, dreptul de a promova în SuerLiga Sibiu, dar...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 14 ore
Lumina celor care nu văd. Florentina și Marius, 60 de kilometri pe bicicletă în căutarea frumosului
˝A fost multă zarvă și voie bună printre cei peste 200 de oameni veniți să descopere Țara Oltului...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 15 ore
Alma câştigă derbiul academiilor din SuperLigă. Liderul AFC Agnita, victorie fără emoţii pe terenul nou-promovatei din Copşa Mică
Echipa Academiri de Fotbal Alma Sibiu a câştigat, sâmbătă dimineaţa, disputa cu FC Interstar, pe terenul de iarbă...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
• acum 16 ore
(P) Femeile însărcinate vor avea dreptul la însoțitor și la intimitate în timpul travaliului și al nașterii. Proiectul USR, adoptat de Parlament
Pe durata travaliului și a nașterii, femeile însărcinate vor avea dreptul la respectarea demnității și a vieții private,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 16 ore
MEDIAȘ: 150 de copaci plantați pe cinci străzi din municipiu, în campania de toamnă
Primăria Mediaș a plantat 150 de copaci în mai multe zone ale municipiului, în cadrul campaniei de toamnă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
• acum 16 ore
Raluca Turcan, despre investițiile din Tălmaciu: „Acum sunt anii despre care se va vorbi în viitor”
Deputata Raluca Turcan a discutat cu primarul orașului Tălmaciu, Ionuț Oancea, despre proiectele aflate în derulare și investițiile...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 17 ore
Muzeul ASTRA a inaugurat un circuit despre aurul Apusenilor, de la galeriile romane la viața minerilor
Muzeul ASTRA a creat un circuit expozițional dedicat istoriei mineritului aurifer din Munții Apuseni. Proiectul „Aurul Apusenilor. Blestem...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 18 ore
Bărbat căutat de poliție, după ce familia nu a mai putut lua legătura cu el din 2025
Polițiștii sibieni caută un bărbat de 54 de ani, din județul Brașov, care nu a mai putut fi...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 18 ore
Peste 100 de jucători sunt așteptați la Sibiu, la etapa locală a Campionatului Național de Catan
Sibiul găzduiește, sâmbătă, 17 octombrie, etapa locală a Campionatului Național de Catan 2026, competiție ajunsă la cea de-a...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 19 ore
„Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” la Muzeul ASTRA. Ateliere, explorări în natură și vânători de comori pentru elevi
Muzeul ASTRA din Sibiu a pregătit o serie de activități educaționale pentru elevii care participă la programele „Școala...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.