Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu transmite că, pe perioada desfășurării Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, în perioada 20-29 iunie, au fost luate măsuri suplimentare pentru ca evenimentul cultural să aibă loc fără incidente.
”Polițiștii sibieni vor fi la datorie, acționând în sistem integrat, principalele obiective fiind asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică premergător și pe timpul desfășurării manifestărilor circumscrise acestui eveniment. Polițiștii de la ordine publică, rutieră, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, investigații economice, criminalistică, prevenire și siguranță școlară se vor afla în teren pe tot parcursul festivalului”, susține purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, agent șef adjunct Isabela Brad.
Printre măsurile aplicate la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu se numără ”intensificarea acțiunilor de patrulare în zonele cu afluență numeroasă de persoane pentru combaterea tâlhăriilor, furturilor de și din bagaje sau din buzunare, precum și din auto; depistarea și luarea măsurilor legale față de persoanele care, prin comportament sau activitățile pe care le desfășoară, afectează climatul de siguranță publică; restricționarea și – după caz – devierea traficului rutier de pe traseele și zonele de desfășurare ale manifestărilor artistice; identificarea, verificarea și monitorizarea persoanelor cunoscute cu un comportament violent și a deținătorilor de armament care pot prezenta un factor de risc”.
În privința acțiunilor derulate pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri, polițiștii compartimentului de analiză și prevenire a criminalității, alături de cei ai Biroului Siguranță școlară vor desfășura activități ce au ca scop conștientizarea tinerilor asupra riscurilor la care se expun în cazul consumului de substanțe psihoactive, mai transmite IPJ Sibiu.
Alte sfaturi ale polițiștilor sibieni
Polițiștii sibieni le mai recomandă cetățenilor să parcheze vehiculele în spațiile sau parcările special destinate. să nu lase bunuri de valoare în autoturisme; să aibă grijă de bunurile pe care le au asupra lor în momentul în care se află în mulțime, în magazine sau în mijloacele de transport în comun, să fie prudenți în persoanele cunoscute întâmplător, să nu răspundă la provocări cu violență și să încerce să evite conflictele, iar dacă nu reușesc, să sune de urgență la numărul 112, apel gratuit. De asemenea, să nu consume în exces băuturi alcoolice, comiterea faptelor antisociale putând fi înlesnită de consumul de alcool.
În plus, să nu își lase copiii nesupravegheați, iar dacă observă lipsa acestora, să i se adreseze imediat celui mai apropiat polițist sau să sune la numărul de urgență 112. ”Este bine ca cei mici să cunoască numele complet al părinților, numărul de telefon precum și adresa de domiciliu deoarece la astfel de evenimente riscul de a se rătăci crește exponențial”, mai spune Isabela Brad.
Atenție la traficul rutier!
Pentru siguranță în trafic, polițiștii rutieri recomandă utilizarea mijloacelor de transport în comun, în detrimentul autoturismelor personale, în contextul în care derularea Festivalului Internațional de Teatru ”atrage creșterea valorilor de trafic în special”, în municipiul Sibiu, dar și în împrejurimi.
De asemenea, IPJ Sibiu încurajează informarea asupra restricțiilor de trafic impuse pe anumite străzi sau bulevarde, respectarea semnalelor polițiștilor rutieri aflați în trafic pentru dirijarea circulației și – nu în ultimul rând – respectarea tuturor normelor rutiere.
”Apelăm la sprijinul dumneavoastră și vă mulțumim pentru înțelegerea acordată cu privire la acest eveniment de o importanță deosebită pentru orașul nostru. Noi suntem la datorie în această perioadă, iar în caz de nevoie, nu ezitați să ne cereți ajutorul sau să apelați 112, serviciul unic de apeluri pentru urgențe”, concluzionează agent șef adjunct de poliție Isabela Brad.