Încep parcă să înţeleg de ce avem atâtea zile şi sărbători naţionale sau mai puţin naţionale, de frunte sau mai spre SH (adică Second Hand, pentru cine încă nu ştia "noua codificare" a termenului). Pentru că, astfel, politicienii sau partidele pot să-şi mai ardă câte ceva la imaginea proprie. E ziua internaţională a copilului? Perfect, băgăm ceva cu viitorul, cu grija faţă de cei mai mici, cu grădiniţe, creşe, spitale nu catedrale, alocaţii, şpilplaţuri, învăţământ, tablete PC-uri… E ziua femeii? O dăm cu femeia, mamă şi nevastă, egalitatea de gen, violenţa domestică (la care dacă intervii te trezeşti cu ambii combatanţi în capul tău pe tema lui "da ce te bagi bă în viaţa noastră vezi-ţi de viaţa ta că aşa e în cuplu te mai cerţi te mai împaci"), despre provocările statutului de femeie în funcţii de conducere, etc. Dacă e Ziua României, o băgăm pe aia cu "Noi suntem români", aplaudăm la jiene şi învârtite, îi înjurăm pe maghiari că-s unguri, bem vin şi fâlfâim tricoloruri în timp ce-i boscorodim pe politicieni. De ziua culturii, recent marcată, lăcrimăm la Eminescu, punem pozici cu ce cărţi citim acuma, zgăurim în parc la statuie în acelaşi monoton program literar-muzical, şi plângem că vai de mama ei cultură că ia uite că oamenii sunt tot mai inculţi, apoi ne înfundăm capul în televizor pentru a urmări emisiuni cretinoide. Care ne plac.
Aşa şi cu 24 Ianuarie. Toţi mimăm că mamă ce fericiţi suntem că la 24 ianuarie unamieoptsutecin'zecişinouă, moldoveanul şi munteanul nu au mai efectiv putut de dragul unuia asupra altuia şi în ciuda piedicilor dujmanilor care ne purtau pică dar n-avea valoarea noastră, au dat mână cu mână, au secat Milcovul din-tr-o sorbire şi, zbaing, cum apare iepuru' din desenele animate, l-au ales pe Cuza domn. Şi astfel am călcat pe calea modernităţii şi am pregătit Unirea cea Mare de la 1 Decembrie 1918. Prilej, DIN NOU, ca să apară politicienii noştri cu declaraţii de tot felul pe tema "o fi fost Unirea aia ce-o fi fost, dar să vedeţi ce suntem noi!" Unirea aia a lui Cuza a ajuns ca ceafa de porc la grătar. Bună oricând, şi iarna şi vara, şi la nuntă şi la iarbă verde.
Sub Ceauşescu aflam că virgulă Cuza (sau cum spun cei de acum, şcoliţi în management şi PiAr, "că şI Cuza") a fost unul dintre pilonii dezvoltării României şi că era chiar un mare socialist: nu iubea boierii; a dat pământ ţăranilor; făcea pe miliţia economică prinzând pe negustori cu ocaua mică. Plus că era şi un din ăla, materialist-dialectic, că a confiscat averile mănăstireşti şi că aşa iubea pe poporul drăguţul, de boierii cei ticăloşi l-au zburat din funcţie înspre exil, unde a POPOSIT şi la Sibiu. În locul lui s-a adus un rege neamţ, să ne bage cu gâtu-n lanţ. Şi că pe aceeaşi linie dinastică este şi tovarăşul Ceauşescu, mult iubitul şi stimatul, care a dus România pe cele mai înalte culmi de civilizaţie şi progres în epoca ce cu îndreptăţită mândrie patriotică o numim Epoca Nicolae Ceauşescu.  
Acum, aflu că tot Cuza era cel care a fost ales de românii efectiv însetaţi de valori europene, că a făcut reforme moderne şi europene, că a înfiinţat ceea ce trebuie să suportăm şi acum, adică un Parlament şi un Guvern, că astfel încă de atunci am urmat calea europeană a integrării în Europa, că de aia acum suntem UE şi NATO. Despre debarcarea lui şi cauzele debarcării lui, nimica-nimicuţa, istoria e frumoasă aşa, manipulată grupa mare.  

Ce ştiam noi de Unire versus ce a fost de fapt

Mai ştiţi ce ştiaţi de Unire şi de Cuza când eraţi mici? Adică mici de grădi sau de şcoală primară? Ia să vedem. Uite eu şi nu doar eu, ci întreaga mea generaţie (care avea un relativ interes pentru asta, ori voluntar, ori băgat în cap pe la lecţii) credeam aşa. Că toată lumea îl iubea pe Cuza pentru că era frumos în uniforma aia albastră a lui aşa cum arăta în poza din cartea de istorie sau din alte cărţi. Aşa că l-au vrut toţi pe Cuza domn. A fost aşa o alegere democratică, un fel de referendum verbal în care cineva întreba "Pe cine vreţi domnitor?" iar poporul, adunat, ciopor ca în poza aia cu Rezist de zici că are coarne, zicea "Pe Cuza!". Apoi toţi se apucau să joace Hora Unirii şi să cânte tot Hora Unirii, noaptea. Mie nu-mi era clar care era treaba cu Milcovul. Că "Vin' la Milcov cu grăbire/Să-l secăm dintr-o sorbire/Ca să treacă drumul mare/Peste-a noastre vechi hotare". După Unire, mai exista Milcovul? Că dacă el era graniţa între fraţi şi graniţa desfiinţându-se prin unire, nu era şi el desfiinţat? Secat ca să treacă drumul mare, adică o şosea de legătură între cele două proaspăt-unite provincii? Mai ştiam incidentele cu ocaua mică, cu Moş Ion Roată şi Unirea sau cu nuştiucare misiune undercover într-o mănăstire. Şi jucam şi Hora Unirii, ne plăcea că doar eram copii. Orice horă ne plăcea, putea fi şi Hora Autocamioanelor Raba sau a salvamariştilor, că era frumos să te ţii de mâini şi să te învârţi şi să cânţi.
De fapt şi să mă scuze habotnicii istoriei, toată Unirea asta a Principatelor a fost una din aia  "românească", de la A la Z.   
Am avut Războiul Crimeii, mai exact am fost, indirect, cauza lui. Adică o reglare de conturi teritoriale ale marilor puteri. Rusia a ocupat o parte din Turcia, adică "Principatele Dunărene", adică noi. S-a lăsat cu scandal la nivel european, nu atât de dragul nostru, cât de dragul geopoliticii. Occidentul, adică mai ales Anglia şi Franţa, au luat apărarea Turciei şi au ameninţat Rusia cu război. Rusia s-a retras din locul în care suntem aici de peste 2.000 de ani, dar Civilizata Europă a zis că nu, că tot vrea război. Astfel, am avut un fel de Ante-Primul Război Mondial. Când s-a lăsat pacea, marile puteri au decis că ia să facem noi un exerciţiu fake-democratic cu ăştia micii. Să îi punem pe moldoveni şi pe munteni
să-şi aleagă ei principele, că şeful lor tot Turcia rămâne, ca să nu dezechilibrăm balanţa de forţe.
Deci pe lângă alte mostre de civilizaţie vestică, s-au creat Divanele ad-hoc şi s-a pornit o propagandă "pro-Europa" şi mai ales unionistă, că "măi muntene măi vecine". În Moldova, dacă nu intervenea lobbyul, unirea se făcea la anu' şi la mulţi ani, pentru că majoritari erau ne-unioniştii lui Nicolae Vogoride. Totuşi cu ceva scandal, cu acuzaţii de falsificare a listelor pentru Divan, cu o "defecţiune" a doamnei Vogoride care a găsit exact scrisorile necesare pentru a-şi compromite politic soţul, care au ajuns exact şi taman în presa unionistă. Vâzând că aranjamentul nu iese şi că unirea nu se prea face conform alegerilor, occidentalii plus ruşii au făcut presiuni pe sultan ca să anuleze, deci
s-a mai ales o dată şi a ieşit cum a trebuit: în unanimitate, Cuza domn, candidadul unioniştilor, impus şi el cam cu forţa de era să se lase şi cu un mic război civil.
Şi aici a intervenit Marea şmecherie. În textul convenţiei de pace NU se spunea că să fie principe separat în Moldova şi Ţara Românească. Aşa că ce au decis băieţii noştri progresişti? Să îl propună domn, pentru Ţara Românească, tot pe Alexandru Ioan Cuza. În Muntenia, Cuza era cam anonim, dar era omul liberalilor, oameni cu potenţial. Aşa că s-a pus de un fel de "rezist", oamenii liberalilor realizând o mobilizare de popor care să-l ceară pe Cuza domn, chiar cu forţa.
Ca să nu fie probleme, şedinţa de alegere a lui Cuza a fost cu uşile închise, un anume Boerescu jucând rolul celui care îl propune pe Cuza domn şi al Ţării Româneşti, iar Adunarea votând, ca din întâmplare, în unanimitate "pentru". Era 24 ianuarie 1859.
Ce a mai făcut Cuza, ştim. Cum a fost dat jos tot de liberali, iar ştim, dar aceea era soluţia salvatoare pentru un domnitor care nu a reuşit să-şi gestioneze promisiunile şi care o şi cam luase spre dictaturi personale. Ce nu se ştie este că cică atunci când au venit liberalii cu pistoalele să-l silească să abdice, el era cu amanta în pat. Amanta se spune că şi-a luat-o şi în exil.

Cum să ne lăudăm pe seama unirii altora: politicienii noştri şi 24 Ianuarie

Era evident că nu se putea rata un prilej ca acesta pentru ca politicienii noştri să nu se bage în seamă pe seama şi spinarea Micii Uniri şi implicit a lui Cuza Vodă.
Preşedintele Iohannis, prezent la un loc important al Unirii, adică Monumentul Ostaşului Necunoscut (???), a spus că Unirea a fost "unul dintre proiectele definitorii pentru formarea statului naţional unitar român" şi că a fost "pus în practică de elitele politice ale ambelor principate române". Mai spune că Al. I. Cuza a fost un curajos şi că unirea ne-a adus în UE. Bineînţeles că UE, ce ne-am face fără a pomeni UE la toate chestiile oficiale? "Prin actul său de curaj şi de asumare a conducerii celor două principate, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a pus bazele procesului istoric ireversibil de tranziţie către un stat modern, profund ataşat valorilor europene", a spus preşedintele.
Iohannis, ştiind că e vorba de ceva liberali acolo, la 1859, îi mai complimentează, făcându-i clasă politică vizionară, "care şi-a asumat o misiune extrem de dificilă". Şi şmecheria e recunoscută, că "românii au utilizat în mod abil contextul internaţional". Iohannis a mai pomenit, desigur, de pandemie, de faptul că vor lupta pentru "apărarea valorilor democratice şi pentru protejarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale", ceea ce e o mostră superbă de umor, plus o aluzie străvezie precum lenjeria doamnei amante a lui Cuza, la PNRR: "avem astăzi instrumentele şi resursele necesare pentru a moderniza România".

Social-democraţii prin vocile purtătorului lor de cuvânt şi ale preşedintelui PSD Marcel Ciolacu, au pomenit despre faptul că la 24 ianuarie "românii şi-au demonstrat responsabilitatea, determinarea şi tăria". Apoi au băgat şi puţin patriotism adăugând că au arătat ei (unioniştii liberali de fapt) marilor puteri "că suntem un neam care ştie şi vrea să devină o naţiune!".
Apoi au făcut un arc către prezent, spunând că la fel ca atunci, "România are nevoie astăzi de curaj, unitate şi solidaritate pentru a ieşi cu bine din momentele grele pe care le generează pandemia, criza energetică şi situaţia tensionată din Ucraina". Nu prea înţeleg care e treaba cu Ucraina aici sau cu criza energetică, una e o fiţă ruso-ucraineană, alta europeană-şmecherească. A, au mai spus că e nevoie de "fapte şi decizii corecte". Şi că "Dezbinarea nu ne va salva în aceste momente dificile", ci "idealurile care i-au animat pe unioniştii de la 1859". "…Şi care încă îi animă pe români!". Idealul românilor cred că e acum să iasă ne-complet lefteri după achitarea facturilor, graţie aşa-zisei "crize energetice" aranjate "de la centru".

Autorii istorici ai Unirii, liberalii, prin vocea lui Florin Cîţu, normal că profită, ca imagine, de faptul ăsta. După tradiţionalul apel la unitate (toţi vor unitate, înainte cereau diversitate, s-or fi schimbat ordinele venite de sus): "Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate este dovada clară că avem nevoie de unitate pentru a scrie istorie"; deci după faza aia cu unitatea, ne-o servesc frumos şi electoral, că "pentru a continua ceea ce au început înaintaşii noştri, rămâne LIBERALISMUL". Cu verzale.
Alina Gorghiu e mai expeditivă. Cea care a spus că "dreptul la muncă nu este unul absolut", acum iar face paralele între Brătieni şi ce avem acum, sub sloganul "O clasă politică cu un proiect care a coagulat toate energiile!". Numai că clasa aia de la 1859 nu e asta. Postarea este ilustrată cu o memă pe albastru în care apare Brătianu, Rosetti, Kogălniceanu şi Cuza. Cuza care a fost mătrăşit de liberali, dar asta e altă istorie care nu încăpea în memă, că "163 de ani" scrie prea mare.
Era normal ca şi USR-PLUS să aibă aportul său cu privire la Unire, chiar dacă ţine de istorie, materie cam detestată în bula progresistă.
Ex preşedintele şi ex-vicepremierul Dan Barna spune că "Unirea Principatelor a fost posibilă pentru că oamenii
şi-au dorit-o şi pentru că politicienii acelor vremuri au ştiut să profite de contextul internaţional". Corect. Că "Rusia pierduse războiul Crimeei, Imperiul Otoman era suficient de slăbit cât să nu se poată opune voinţei Principatelor". Incorect. Inperiul Otoman a cedat presiunilor "prieteneşti" ale occidentalilor, mai puţin farul călăuzitor al nostalgicilor argyeleni, Austria.
Apoi deja se derapează de pe carosabil pomenindu-se despre cum "se ridică iar umbra războiului" la Ucraina, că cei  de la 1859 au fost fermi "în apărarea valorilor NOASTRE (sl. ns.) şi că "valorile NOASTRE (sl. ns.) de azi sunt europene şi euro-atlantice".
OK, Barna spune "noastre" de parcă ar vorbi în numele tuturor românilor ca atunci cu obligativitatea părinţilor de
a-şi trimite copiii la orele de propagandă sexuală. Deci este normal ca să scape şi o mostră de autoritarism bătând spre dictatură. Păi nu? "Apartenenţa noastră la occident, cu toate drepturile şi obligaţiile, nu e subiect de discuţie pentru nimeni, cu atât mai puţin pentru nostalgicii unor ere apuse", a adăugat Dan Barna.  Apropo, poate Dan Barna îşi aminteşte că într-o democraţie, ORICE poate fi subiect de discuţie, cât iar nu suntem toţi membri de partid sau Uniune.

Alături de el, deputatul Iulian Bulai s-a săturat de horă şi paradă! Pentru că "În Moldova vrem spitale şi autostradă!". Ok, înţeleg că hora, nefiind ceva cool de la Bruxelles sau de la disidenţii belaruşi, e o chestie de rahat. Că moldovenii vor autostradă şi spitale, nu au decât să-şi facă până strigă atât. Dacă strigă, că pe alţii nu i-am auzit. Bine că nu vor apă curentă şi canalizare în comune. Mai trebuia să spună că moldovenii vor toţi certificat verde la locul de muncă.
Tot Bulai ne îndemna pe 23 ianuarie că nici după 163 de ani, Moldova nu are, ia ghici, autostradă. Şi îi îndemna pe oameni "să vă indignaţi şi să aruncaţi cu ouă în ei" (în politicieni). Drept pentru care au aruncat cu cerneală în George Simion. Şi aici atingem şi punctul AUR, care, de 24 ianuarie au dat mână cu mână "cei cu inima română!". Bine.
Ar fi comice multe dintre poziţiile acestea festive ale politicienilor români. Şi de urmărit dacă nu cumva se repetă an de an, la aceeaşi dată. Că o tot ardem cu Unirea, că ne ajută la imagine Apropo de politică, vouă v-a venit factura la curent, că mie, când scriu acestea, încă nu.