Poliția locală, alături de elevi în noul an școlar. Un polițist va fi prezent la șapte școli din Sibiu

Acasa >

Articol

Odată cu începerea noului an școlar, polițiștii locali își reiau activitatea de menținere a ordinii publice în imediata apropiere a unităţilor de învăţământ. De asemenea, vor însoți din nou elevii în mijloacele de transport pe cele 8 rute dedicate transportului școlar, transmite Primăria Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Conform Planului Teritorial Comun de Acțiune întocmit la nivelul județului Sibiu, pentru creșterea  gradului de siguranță a elevilor și personalului didactic, polițiștii locali vor asigura în acest an școlar menținerea ordinii și liniștii publice în zonele adiacente a 7 unități de învățământ: Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”,  Colegiul Național „Octavian Goga”, Liceul de Artă,  Colegiul Economic „George Barițiu”, Școala Gimnazială nr. 18 și Școala Gimnazială nr. 13. Restul unităților de învățământ vor fi acoperite de celelalte instituții care asigură ordinea, liniștea și siguranța publică.

Poliția Locală se va implica în siguranța elevilor școlilor și liceelor menționate prin activități specifice, atât în traficul din zona acestora, cât și din punctul de vedere al ordinii publice.

Un polițist local va fi prezent la instituțiile de învățământ menționate, în fiecare dimineață, la începerea cursurilor, pentru a monitoriza activitatea din imediata apropiere a școlii. Pe parcursul zilei, prin zonă va trece o patrulă care să identifice eventualele și nedoritele probleme.

Pentru fluidizarea traficului în zona centrală, alți 2 polițiști locali vor fi prezenți în proximitatea stațiilor de autobuz destinate autobuzelor școlare.

În fiecare dintre cele 8 autobuze școlare va fi prezent câte un polițist local, pentru siguranța elevilor. Reamintim rutele de transport școlar și condițiile în care pot călători gratuit elevii cu transportul public: https://tursib.ro/news/trasele-scolare-tursib-vor-circula-din-nou-de-luni-5-septembrie-2022

În anul școlar 2021-2022, Poliția Locală a aplicat peste 200 de sancțiuni pentru opriri, staționări și parcări neregulamentare în zona instituțiilor de învățământ. O situație mai deosebită a fost înregistrată în luna noiembrie 2021 când agenții de Poliție Locală au aplicat o amendă în valoare de 500 lei unei persoane care a pătruns fără drept în curtea Colegiului ”Octavian Goga”.

 

05 septembrie 2022 la 12:28

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Mihai POP
acum 33 minute
Săptămâna viitoare încep lucrările la segmentul Mârșa – Arpaș al autostrăzii Boița – Făgăraș. Este cel mai scump lot de lucrări
Cu o valoare de 1,54 miliarde de lei, fără TVA, segmentul de autostradă dintre Mârșa și Apoldu de...
Eveniment
4 min de citit
acum 1 oră
Marea Lojă Națională din România aniversează 145 de ani de la „Aprinderea Luminilor”
În zilele de 9 și10 mai, Bucureștiul devine gazda unui eveniment aniversar de amploare, la care vor participa...
Eveniment
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
Prima ediție din acest an a târgului destinat exclusiv produselor de artizanat, în perioada 17-18 mai. Albul pune stăpânire pe Piața Huet
Primăria Municipiului Sibiu reia evenimentul Artizan Huet, dedicat exclusiv produselor de artizanat. Prima ediție din acest an se...
Actualitate
2 min de citit
acum 3 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 09.05.2025 CISNADIE, str....
Eveniment
1 min de citit