Zi de mare sărbătoare, astăzi, de Sfântul Gheorghe, în comuna Poiana Sibiului – Capitala oieritului românesc. Toată suflarea din comună, în frunte cu primarul Adrian Pavel Iovi, autorităţile locale, oficialităţile judeţene, precum şi invitaţi de onoare, în fapt oameni de valoare ai comunei, au luat parte la un moment istoric pentru comunitatea locală: inaugurarea Căminului Cultural Poiana Sibiului “Gheorghe Bogdan”, în fapt scena de Oscar a poienarilor, aşa cum a numit-o primarul comunei, în discursul inaugurării căminului. Totodată, poate fi considerat cel mai modern cămin cultural din Mărginimea Sibiului. La eveniment au fost prezenţi, între alţii, Daniela Cîmpean, preşedinta Consiliului Judeţean Sibiu, deputatul PSD de Sibiu, Bogdan Trif, subprefectul Florian Giubega şi secretarul de stat Alexandru Stoica din Ministerul Dezvoltării.

Primarul comunei, Adrian Pavel Iovi, a mărturisit că „este o zi plină și încărcată de emoție, de trăiri și amintiri frumoase pentru comunitatea noastră. Consider că s-a făcut dreptate şi astăzi s-a deschis un cămin cultural care are o istorie bogată în spatele lui. 2026 reprezintă pentru Poiana Sibiului un an al împlinirilor, dar și unul al noilor începuturi. Sunt onorat pentru că ne împărtășiți această bucurie”.

Preşedinta Consiliului Judeţean, Daniela Cîmpean, le-a vorbit poienarilor despre munca înaintașului lor redată și în “Cântecele munților”, o culegere despre obiceiurile și dorurile oamenilor din Mărginimea Sibiului: „Un om de poveste – Gheorghe Bogdan, pe care astăzi îl omogiaţi. Suntem alături într-un moment de sărbătoare şi nu întâmplător au făcut această inaugurare astăzi. În orice comunitate, inaugurarea unor investiţii cu impact pozitiv este un moment de bucurie şi de sărbătoare. Retrăiesc acel spirit al omului din ruralul sibian, care îmbracă straiele de sărbătoare în momentele importante ale comunităţii. Sunt recunoscute merite unor oameni care au pus Poiana Sibiului pe harta României, prin acţiunile lor”.

Deputatul PSD de Sibiu, Bogdan Gheorghe Trif, a delarat: „Chiar dacă sunt împrăștiați în toată țara, întotdeauna când este o zi de sărbătoare sau o zi festivă, poienarii se strâng toți și sărbătoresc ca o mare familie. Suntem mândri de comuna Poiana Sibiului, de Mărginimea Sibiului, suntem mândri că păstrați și duceți cu sfințenie tradițiile populare mai departe”.
Cine a fost Gheorghe Bogdan
Gheorghe Bogdan a fost un renumit învățător și culegător de folclor din Poiana Sibiului, cunoscut pentru contribuția sa esențială la păstrarea tradițiilor din Mărginimea Sibiului. A realizat numeroase culegeri de cântece populare și tradiții locale, titlul uneia dintre lucrările sale, “Cântecele munților”, devenind ulterior sursa de inspirație pentru numele celebrului festival internațional de folclor de la Sibiu. Ca dascăl, a educat generații de tineri în spiritul prețuirii moștenirii pastorale specifice poienarilor. Este considerat o figură emblematică a comunei, reprezentând legătura dintre educație și cultura populară.

Discurs emoţionant al fiicei lui Ilie Vonica
Odată cu inaugurarea Căminului Cultural, Primăria comunei Poiana Sibiului a acordat trei titluri de cetăţeni de onoare. Aceste titluri le-a fost conferite fostului omul de afaceri şi medic Ilie Vonica, post-mortem; tezaurului uman viu al comunei, Maria Antoneta Ciucă, una dintre cele mai iscusite și talentate cusătorese și confecționere de costume populare tradiționale, calitatea muncii sale fiind recunoscută atât pe plan local și național, cât și internațional, şi preotului-profesor dr. George Remete, membru corespondent al Academiei Române.
„A iubit Poiana Sibiului, a iubit oamenii, tradiţiile şi valorile comunei. Şi cea mai frumoasă expresie a iubirii pentru locurile natale este refacerea din temelii a bisericii din lemn din 1766. Şi-a dorit să nu se piardă această biserică, pentru că altfel s-ar fi pierdut şi o parte din istoria acestui neam. Vă mulţumim că îi păstraţi vie amintirea”, a spus, pe scena căminului cultural, Loredana Vonica, fiica lui Ilie Vonica, la înmânarea titlului de cetăţean de onoare post-mortem pentru fostul om de afaceri din Poiana Sibiului.

Moment istoric
Manifestarea a debutat cu un simpozion intitulat “Căminul Cultural: trecut, prezent și viitor”, în care s-a vorbit despre istoria acestui edificiu cultural şi despre personalitatea omului de cultură Gheorghe Bogdan. Totodată, a fost vernisată expoziţia permanentă “Personalitățile istorice ale comunei Poiana Sibiului”. A venit apoi momentul alocaţiunilor. Acestea au fost susţinute de oameni de cultură ai locului sau de invitaţi speciali, cum au fost “Cult și cultură” – preot Ciprian Marius Bogdan, “Tradiție și paternitate” – preot-profesor acad. dr. George Remete, “Recital poetic” – Vasile Remete, “Fascinanta Poiană” – Gabriela Tuță, interpretă de muzică populară, “Oieritul – stâlp și temelie în Mărginimea Sibiului” – Maniu Vonica, președinte al Uniunii Oierilor din România, “Valori plastice în Poiana Sibiului” – pictorul Mircea-Gabriel Nistorescu sau “Înaintașii noștri, oameni de ispravă” – prof. Vasile Radu Fântână, directorul Școlii Gimnaziale “Ioan Ban-Dascălu” Poiana Sibiului. De asemenea, a fost lansată micro-monografia “Profesor Gheorghe Bogdan – In memoriam”, realizată de prof. Radu Bâja, consilier cultural onorific al primarului.
În plus, cei prezenţi au putut viziona o altă expoziţie ce vizează trecutul comunei: “Poiana Sibiului în documentele Arhivelor Naţionale”, prezentată de directorul instituţiei sibiene, dr. Mariana Țăranu. De asemenea, a fost dezvelită placa memorială amplasată pe fațada Căminului Cultural “Gheorghe Bogdan” în memoria acestuia.

Poienarii duc tradiţia mai departe
Ziua s-a încheiat cu un program folcloric, găzduit de sala de spetacole “Horia” din incinta Căminului Cultural. Au urcat pe scenă artistul Adrian Neamțu, grupul de copii “Micii Îngerași” – coordonator fam. preot Ciprian și Loredana Bogdan, grupul de copii coord. prof. coregraf Denisa Maria Popa, artiştii Nelu Ban-Fîntînă, Paul Duca, Gabriela Tuţă, Maya Opra şi interpretul Marian Duca, acesta din urmă susţinând un recital de muzică populară la saxofon şi orgă.

Cosmin Pal
Ștefania VESA
Cosmin Pal
Vlad IGNAT
Cosmin Pal
Cosmin Pal
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ovidiu BOICA
Cosmin Pal