📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰
În arhiva cotidianului Tribuna se află o poezie emoționantă despre Sibiu scrisă de Adrian Păunescu în anul 1982, la finalul unui veritabil turneu susținut de Cenaclul Flacăra în județul Sibiu. Atunci, timp de 11 zile au fost organizate evenimente în Sibiu, Sălişte, Agnita, Mârşa, Mediaş, Copşa Mică și Răşinari, în fața a mii de oameni în fiecare locație. Așa se face că spectacolele au rămas în memoria multora dintre sibienii trecuți astăzi de prima tinerețe.
Cenaclul Flacăra revenea, în 1982, la Sibiu după cinci ani de absență și avea să genereze în rândul spectatorilor, în cele din urmă, o euforie comparabilă cu cea de la marile evenimente internaționale de astăzi, cu fani care au cântat sub ferestrele hotelului în care era cazat Adrian Păunescu, cu spectatori cocoțați în copaci și cântece interpretate simultan pe multe mii de voci. Presa de partid descria evenimentele Cenaclului la Sibiu drept ˝uniri de spirit ofensiv, revoluționar˝, dar în Flacăra, revista lui Adrian Păunescu, întâlnirile cu sibienii erau înfățișate cu ajutorul unor detalii mult mai umane. În acea vară, întâi, Cenaclul Flacăra a venit la Sibiu la început de iulie, iar primul spectacol a început la ora 20 și s-a terminat târziu în noapte.
Al doilea spectacol ajunge să se producă atât în interior cât și în exterior fiindcă foarte mulți sibieni rămăseseră pe dinafara sălii.
< La un moment dat conducătorul cenaclului a „dispărut“ pur şi simplu cu o parte din membri. Aflând că afară erau sute de oameni care nu au bilet, poetul Adrian Păunescu și câțiva dintre colegi au susţinut o înțâmplare de muzică și poezie în fața celor de afară. Întâmplarea de la Sibiu a continuat cu și mai multă ardoare. S-a cântat în sârbeşte, greceşte, ruseşte, englezeşte, în ebraică, s-a adus un omagiu politicii preşedintelui ţării, tovarăşului Nicolae Ceauşescu, cântându-se „O şansă păcii“ , s-a cîntat „Trăiască România“> – scrie în Flacăra, descriindu-se evenimentul din 3 iulie.
Apoi , în august, Cenaclul Flacăra revine la Sibiu cu un spectacol la Teatrul de Vară. A durat nu mai puțin de cinci ore! Este spectacolul în care a recitat și actorul Constantin Chiriac, actualul director al Naționalului sibian și președinte al FITS. În acea zi artiștii cenaclului veneau de la București, iar la Pitești au făcut pană. Astfel, Adrian Păunescu, Vasile Șeicaru și Ștefan Hrușcă s-au îmbarcat separat pentru a ajunge la timp. Revista Flacăra a scris atunci despre un public ˝de o cumințenie jenantă˝, dar și despre o atmosferă care s-a schimbat total odată cu venirea nopții. Au evoluat Arpad Domokos, apoi cei de la ˝Poesis˝ și IRIS. Au recitat și cântat Nicu Alifanits, Vasile Șeicaru și George Nicolescu, celebri deja de atunci.
Zilele următoare Cenaclul Flacăra a ajuns la Șanta, apoi la Agnita și Mârșa. S-au înregistrat mii de participanți peste tot. La Șanta au fost 1000 de spectatori, la Agnita, pe terenul de sport au fost 3000, iar la Mârșa s-au organizat două spectacole, unul de o oră și un sfert – în sală, iar celălalt de trei ore, pe stadion, în prezența a 4000 de oameni.
De fapt, la Mârșa, a fost același spectacol, început în interior (într-o sală de sport în care cu greu s-a mai putut respira din cauza aglomerației) și continuat afară.
<Primim cu bucurie vestea adusă de organizatori că propunerea conducătorului cenaclului de a continua afară poate fi satisfăcută, că totul este deci pregătit pentru a ne putea muta pe stadion. Constantin Ionescu, sunetistul nostru, şi Cristian Nemuc (pompierul), ajutorul său, echipa tehnică ajutată de tot restul cenaclului, repun totul în stare de funcţiune în mai puţin de o oră> – scrie în relatarea de la fața locului a Revistei Flacăra.
Aceeași publicație, în paginile sale face două mențiuni cu valoare istorică: ce a debutului la Agnita a Grupului Mediensis, din Mediaș și cea a debutului lui Ioan Gyuri Pascu.

Fanii sub ferestre
Prezența Cenaclului Flacăra la Sibiu, în 1982 a fost, fără doar și poate, un moment memorabil. De altfel, o istorie care dovedește dimensiunea succesului a fost publicată în revista condusă de Adrian Păunescu. Practic, fanii cenaclului înconjuraseră Hotelul Bulevard (Continental Forum de astăzi) și cântau sub geamurile membrilor cenaclului cazați acolo.
˝ Plecarea din Sibiu a fost stabilită pentru ora 13. Dar lucrurile n-au stat aşa. Membrii Cenaclului Flacăra, cazaţi la hotelul Bulevard, au fost sculaţi cu noaptea-n cap cum se spune de propriile lor cântece. Desigur, mulţi dintre ei au crezut că visează. De fapt ce se întâmplase ? Hotelul fusese înconjurat de sute de tineri care veniseră să-şi ia rămas bun de la oaspeţii care, prin arta lor, timp de câteva zile, au făcut din judeţul Sibiu o capitală a muzicii şi a poeziei. Totul era un adevărat spectacol, dat de data aceasta de către public˝- scrie Revista Flacăra de atunci. Artiștii au ieșit din camere și au invitat publicul în Parcul ASTRA, fiindcă se blocase circulația…
Tribuna titra la început de septembrie 1982 concluzia triumfului întregului turneu al Cenaclului la Sibiu:
˝ Cenaclul Flacăra al Tineretului Revoluţionar, organizat de C.C. al U.T.C. și Revista Flacăra, condus de poetuI Adrian Păunescu, și-a încheiat ieri suita de spectacole cu care a încântat zeci de mii de spectatori din judeţul nostru (…) În numele tuturor celor care i-au așteptat, au venit și i-au văzut, un singur cuvânt-omagiu: MULȚUMIM!˝.
Poezia ˝De drag de Sibiu˝
Adrian Păunescu a vorbit deseori despre Sibiu, în special despre Mărginime și Păltiniș. În cazul 1982, la final, a lăsat o poezie pe care Tribuna a publicat-o integral pe 8 septembrie.
DE DRAG DE SIBIU
Tu eşti de toate, limpede cetate
Eşti ca un ax, la un stejar burghiu
În miezul unei ţări înrourate
Frumosul nostru liniştit Sibiu.
Mereu sensibil, că o fostă rană
Iluminat de-un soare ireal
Tu eşti mitropolia transilvană
Şi calendaru´-ntregului Ardeal.
În tine, loc pentru noi toţi rămâne
Aşa cum, la restrişte, ai şi fost
Tranşee a retragerii române
Şi răstignirii noastre-adăpost.
Ca într-o resorbire de destine
Ardealul nostru, tot, a prins curaj
Când Clujul însuşi a-ncăput în tine
Şi Câmpul Libertăţii de la Blaj.
Tranşeea ta, sfinţită de Şaguna
Cuprinde-n ea tot neamul nostru viu
Eşti casă neamului pe totdeauna
Bărnuţiu ne mai strigă din Sibiu.
Din Mărginimea ta îţi vine rangul
Ciobanii tăi înfruntă timpul crud
Şi-n noapte paşii calului lui Iancu
Trecând, din nou, spre Ţebea se aud.
Tu eşti de toate şi le ai pe toate
Oraş istoric şi remediu blând
Şi-n truditorii tăi întruna bate
O inimă de patriot de rând.
Şi dacă soarta m-ar mai vrea o dată
Dar numai pentru-o noapte şi o zi
Eu — jumătatea cea mai tulburată
În ține aş dori s-o pot trăi.
În tine mai durabilă mi-e clipa
Şi sunt şi eu înscris în templul tău
Doi Păuneşti, Maria şi Antipa
Au vatra lor în strada Mirăslău.
Din mine nimeni n-o să mai reprime
Un simţământ ce mi-a ajuns firesc
Că parcă sunt născut în Mărginime
Atâta o visez şi o iubesc.
Şi cînd îţi văd ciobanii, pe şosele
Muncind din greu, călătorind mereu
Eu îi salut cu vorba gurii mele
De parcă sunt de-ai mei, din satul meu.
Și simt din nou că sunt momente-n care
Eternitatea-ncape-n omul viu
Precum încape cerul, tot, în mare
Ardealu-ntreg încape în Sibiu.
ADRIAN PĂUNESCU, septembrie, 1982
Maria și Antipa pomeniți în poezie erau unchiul, respectiv mătușa lui Adrian Păunescu, doi oameni care apar constant în poveștile sale, în interviurile pe care le-a dat și în scrierile lui. De altfel, deseori Adrian Păunescu a vorbit despre Sibiu, Mărginimea Sibiului și Păltiniș. Poezia de mai sus, însă, este foarte puțin cunoscută, aproape uitată, arhivată de Tribuna, în paginile ziarului din acea zi.

Cenaclul Flacăra
Cenaclul condus de Adrian Păunescu este descris ca fiind una dintre puținele bucurii ale României comuniste. La Sibiu, indiferent că spectacolele au fost organizate la Teatrul de Vară, în Sala Armatei (de pe strada Ștefan cel Mare- actuală sală de sport a Academiei Forțelor Terestre), la Casa de Cultură a Sindicatelor, pe Stadionul Voința sau pe Municipal, spectatorii au fost în număr extraordinar de mare. După 1982, la Sibiu au urmat evenimente ale
Cenaclului în 1983, 1984 (anul despre care se spune că a însemnat maximul gloriei în relația cu Sibiul) și în 1985.
În perioada 1973-1985 Cenaclul Flacăra a organizat 1615 manifestări cu un număr total de spectatori de peste 6 milioane. Potrivit postmodernism.ro, cel mai lung spectacol al Cenaclului Flacăra a fost la Galați, în 1983. Evenimentul a început la ora 18.00 și s-a încheiat la ora 7 dimineața. Adrian Păunescu a rămas unul dintre cei mai prolifici autori români ai perioadei comuniste. După Revoluția din 1989 a intrat în politică. S-a stins din viață în anul 2010, la 67 de ani.
Foto: Arhiva Tribuna
Mihai POPA
Cosmin PAL
b.o.n.
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Ovidiu BOICA
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Ștefania VESA
Cosmin PAL