PNL Sibiu: Treptat și sigur dezvoltăm comuna Porumbacu de Jos!

Primarul Georgeta – Maria Poșa a semnat, zilele acestea, contractul de finanțare al proiectului care va îmbunătății semnificativ calitatea vieții locuitorilor din satul Colun. Obiectul proiectului constă în alocarea din bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a unei finanțării în proporții de 96 %, însemnând un aport de 4.885.729,91 lei din valoarea totală a investiției de 5.096.843,65 lei, pentru realizarea obiectivului de investiții “Alimentare cu apă în satul Colun, comuna Porumbacu de Jos” aprobat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Diferența de 211,113,74 lei, însemnând 4 % este suportată din bugetul local al comunei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Administrația Liberală a comunei Porumbacu de Jos, a depus până în prezent un număr de 12 proiecte pentru dezvoltarea comunei, prin diferite surse de finanțare, atât guvernamentale cât și prin finanțarea prin fonduri europene nerambursabile.

„Pentru proiectul de alimentare cu apă în satul Colun am semnat, astăzi (09.10.2023), contractul de finanțare la Ministerul Dezvoltării. Acesta reprezintă doar unul din pașii efectuați de către echipa din administrația locală a Porumbacului spre dezvoltare și intrarea în normalitate a tuturor satelor aparținătoare UAT-ului. Ne dorim cu toții un serviciu de alimentare calitativ și funcțional în fiecare localitate. Vom face tot ceea ce ține de noi ca și echipă, ca proiectele depuse pentru bunăstarea comunității noastre să ajungă la un bun sfârșit”, a precizat primarul Georgeta Maria Poșa.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
11 octombrie 2023 la 13:50
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Comunicat de presa
acum 5 ore
Aventura îndrăgitelor personaje din fimul “ Sirenele” continuă cu seria 2 “Sirenele: Insula Misterioasă”
Ajunse pe insula misterioasă, cele 3 sirene încearcă prin toate mijloacele să renunțe la puterile lor magice, însă...
Actualitate
2 min de citit
acum 7 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 17.06.2025 CRISTIAN, strada XVII partial, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 8 ore
CJ Sibiu caută diriginte de șantier pentru modernizarea drumurilor din județ
Consiliul Județean Sibiu a lansat un anunț prin care solicită serviciile unui diriginte de șantier pentru lucrările de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 8 ore
Incendiu puternic la intrarea în Cristian. Un cap de tractor a ars în totalitate
Un incendiu a izbucnit luni pe DN 1, la intrarea în Cristian, unde un autocamion staționat a fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 9 ore
De câți bani avem nevoie pentru o zi „cu de toate” la Ocna Sibiului
După o lună mai puțin prietenoasă, vremea bună a revenit, iar turiștii și localnicii au început să se...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 zi
Un bărbat din Poplaca a blocat Valea Oltului pentru aproape o oră
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Foto/Video: O zi la Zoo Sibiu. Intrare ieftină și suveniruri la suprapreț
Cunoscută ca fiind cea mai veche grădină zoologică din România, Zoo Sibiu rămâne în continuare un loc ideal...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Zece sfaturi utile pentru posibila întâlnire cu ursul
Întâlnirile cu urșii sunt tot mai dese în această perioadă, așa că e bine să ținem cont de...
Eveniment
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Repartizați la Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr.Alexandru Augustin” din Sibiu
Centrul de Perfecţionare Medico-Militară Sebeș este o structură subordonată Direcției medicale a Ministerului Apărării Naționale, care asigură la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est împlinește cinci ani de la înființare
Aniversarea din Piața Mare, conform organizatorilor ceremoniei militare dedicate împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Lecție ucraineană: cum să treci peste graniță 1,4 milioane de dolari
Lucrătorii de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret au avut parte de o experiență neobișnuită: de această...
Eveniment
1 min de citit