PNL și Raluca Turcan se mută în sedii noi. Primăria le închiriază, fără licitație, două spații în centrul Sibiului

Consilierii locali ai municipiului Sibiu vor avea pe ordinea de zi a ședinței din 27 februarie un proiect de hotărâre ce prevede închirierea de către Primărie, fără licitație, a două spații în centrul Sibiului către PNL și deputatul Raluca Turcan.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Astfel, organizația municipală a PNL Sibiu urmează să se mute pe strada Turnului, la numărul 22, într-un spațiu de 68 mp, în timp ce deputatul Raluca Turcan va rămâne cu biroul parlamentar tot pe bulevardul Nicolae Bălcescu, dar nu la numărul 31, ci la 39, urmând să beneficieze de o suprafață de 44,48 mp.  Liberalii renunță la spațiul din strada Fabricii numărul 2.

În proiectul de hotărâre nu sunt precizate tarifele pe care PNL și Raluca Turcan le vor plăti pentru spațiile închiriate de municipalitate, prin SC Urbana SA.  Potrivit textului HCL supuse aprobării,

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„HOTĂRĂŞTE:

Art. 1. Se aprobă închirierea fără licitaţie publică, pe o perioadă de 3 ani, a spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, în suprafaţă de 68 mp, cu terenul aferent, situat în Sibiu, str. Turnului, nr. 22, în favoarea Partidului Naţional Liberal, cu destinaţia de sediu al Organizaţiei Municipale.

Art. 2. Se aprobă închirierea fără licitaţie publică a spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă , în suprafaţă utilă de 44,48 mp, cu terenul aferent, situat în Sibiu, str. N. Bălcescu , nr. 39, cu destinaţia de birou parlamentar, în favoarea doamnei deputat Raluca Turcan, pe o perioadă de 3 ani.

Art. 3. Contractele de închiriere vor fi încheiate de S.C. Urbana S.A., cu respectarea prevederilor legale privind închirierea spaţiilor destinate sediilor partidelor politice.

Art. 4. (1) Se aprobă încetarea, înainte de termen, a închirierii spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă , în suprafaţă utilă de 68,24 mp, situat în Sibiu, str. Fabricii, nr. 2, bi. 9, la data încheierii contractului de închiriere pentru spaţiul situat în Sibiu, str. Turnului, nr. 22”.

Mutați în sediul ALDE

Așa cum se arată în expunerea de motive, liberalii urmează să se mute în fostul sediu al ALDE, formațiune absorbită de PNL.

„Analizând Referatul privind închirierea fără licitaţie publică a două spaţii cu destinaţia de sediu de partid şi birou parlamentar în favoarea Organizaţiei Municipale PNL Sibiu şi a doamnei deputat Raluca Turcan, propunem Consiliului Local al Municipiului Sibiu aprobarea acestuia în forma prezentată de iniţiator, având în vedere următoarele:

Prin adresa nr. 2436/31 .01 .2025, înregistrată la Municipiul Sibiu sub nr. 6151/31.01 .2025, Partidul Naţional Liberal – Filiala Judeţeană Sibiu, prin reprezentant deputat Raluca Turcan, solicită următoarele :

• închirierea spaţiului situat în Sibiu, str. Turnului, nr. 22 – cu destinaţia de sediu al Organizaţiei Municipale PNL;

• închirierea spaţiului situat în Sibiu, str. Nicolae Bălcescu, nr. 39 – cu destinaţia de birou parlamentar al doamnei deputat Raluca Turcan;

• renunţarea la spaţiul situat în Sibiu, str. Fabricii, nr. 2, bl. 9, închiriat către P.N.L. cu destinaţia de sediu al Organizaţiei Municipale( până în anul 2026);

• renunţarea la spaţiul situat în Sibiu, str. Nicolae Bălcescu , nr. 31 , închiriat doamnei Raluca Turcan cu destinaţia de birou parlamentar, în legislatura 2020-2024;

Referitor la spaţiile menţionate mai sus, arătăm următoarele:

♦ Spaţiul situat în Sibiu, str. Turnului, nr. 22 şi spaţiul situat în Sibiu, str. Nicolae Bălcescu, nr. 39, a căror închiriere, pe o perioadă de 5 ani, a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului Local Sibiu nr. 221/24.06.2021 , respectiv prin Hotărârea Consiliului Local Sibiu nr. 115/30.03.2022, în favoarea Partidului Alianța Liberalilor și Democratilor, cu destinatia de sediu pentru Organizaţia Judeţeană Sibiu, respectiv cu destinaţia de sediu pentru Organizaţia Municipală Sibiu, sunt în prezent libere de contract având în vedere faptul că, potrivit datelor cuprinse în Registrul partidelor politice din România, Partidul Alianţa Liberalilor si Democraților a fost absorbit de către Partidul National Liberal conform, dispoziţiilor sentinţei civile nr. 75/DEC/P, pronunţate în şedinţa publică din data de 26.04.2024, definitivă prin neapelare, la data de 17.05.2024, în urma fuziunii prin absorbţie între cele două formaţiuni politice”, se mai arată în textul proiectului de hotărâre.

 

 

Autor
22 februarie 2025 la 13:19
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Nedeia Dicu
acum 16 ore
Un bărbat din Poplaca a blocat Valea Oltului pentru aproape o oră
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 17 ore
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 20 ore
Foto/Video: O zi la Zoo Sibiu. Intrare ieftină și suveniruri la suprapreț
Cunoscută ca fiind cea mai veche grădină zoologică din România, Zoo Sibiu rămâne în continuare un loc ideal...
Actualitate
2 min de citit
acum 21 ore
Zece sfaturi utile pentru posibila întâlnire cu ursul
Întâlnirile cu urșii sunt tot mai dese în această perioadă, așa că e bine să ținem cont de...
Eveniment
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 21 ore
Repartizați la Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr.Alexandru Augustin” din Sibiu
Centrul de Perfecţionare Medico-Militară Sebeș este o structură subordonată Direcției medicale a Ministerului Apărării Naționale, care asigură la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 21 ore
Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est împlinește cinci ani de la înființare
Aniversarea din Piața Mare, conform organizatorilor ceremoniei militare dedicate împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului...
Actualitate
1 min de citit
acum 21 ore
Lecție ucraineană: cum să treci peste graniță 1,4 milioane de dolari
Lucrătorii de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret au avut parte de o experiență neobișnuită: de această...
Eveniment
1 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 22 ore
Ce ne aduce vremea în a doua jumătate a lui iunie
A doua jumătate a lunii iunie debutează cu vreme caldă, tendință ce se va păstra pe tot parcursul...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
ACS Champions Sibiu are patru jucătoare convocate la naționala U18 de beach volley. ”O confirmare a muncii și a viziunii unui club care crește frumos”
Sonia Rusu, Bianca Văcar, Draga Savu și Cătălina Vasilescu vor participa la Campionatul Balcanic, în perioada 18-22 iunie. Evoluțiile...
Actualitate
4 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Video: Gest emoționant al unei proaspete absolvente de Medicină, la Spitalul de Psihiatrie Sibiu
Irina Albean, proaspăt absolventă a Facultății de Medicină din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, a venit alături...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Tamponare pe strada Câmpului din Sibiu: un tânăr a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs sâmbătă după-masa pe strada Câmpului, din municipiul Sibiu. Din cauza neacordării de prioritate,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Petru Fehervari, cel mai activ donator din Sibiu: 136 de donații din 1999 până azi
În 2024, peste 8.000 de persoane au donat sânge, iar în baza de date sunt înscriși peste 40.000...
Actualitate
3 min de citit