Plantații de canabis, descoperite în județul Sibiu

Acasa >

Articol

Un bărbat care amenajase culturi de canabis în două sere din județul Sibiu a fost arestat preventiv. Polițiștii au descins în cele două spații unde au găsit 43 de plante de canabis. Bărbatul este suspectat nu doar de cultivarea plantelor, ci și de trafic de droguri de mare risc. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sibiu, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat cercetat pentru trafic de droguri de risc. Din cercetările efectuate a rezultat că, pe parcursul anului 2024, acesta ar fi înființat și dezvoltat o cultură de canabis, în scopul comercializării către consumatori din județul Sibiu.

Astfel, polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară, la data de 7 iulie 2024, în urma căreia au fost descoperite și ridicate din două sere (situate în curtea imobilului), 43 de plante de canabis (în diverse stadii de dezvoltare), cu o greutate de aproximativ 25 de kilograme, mai multe recipiente din sticlă și plastic conținând un kilogram muguri de canabis, semințe de canabis, obiecte purtând urme de substanță, precum și un cântar electronic de precizie și mai multe grindere.  La aceeași dată, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sibiu au dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore. Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sibiu a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Sibiu și al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție” au transmis luni reprezentanții IPJ Sibiu. (D.B.)

08 iulie 2024 la 13:28

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Zeci de automobile de epocă au parcat în Piața Mare
Retro Parada Primăverii a readus în acest weekend în Piața Mare farmecul automobilelor de epocă. Evenimentul organizat de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 ore
Alegeri sub supraveghere: sute de angajați MAI mobilizați în județul Sibiu
Angajații structurilor Ministerului Afacerilor Interne din județul Sibiu sunt mobilizați pentru asigurarea ordinii publice pe întreaga durată a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 ore
O introducere în lumea lui Jules Verne, deasupra Sibiului
Fotograful Dan Tarcea a surprins în imagini spectaculoase un balon cu aer cald și un avion de agrement,...
Actualitate
1 min de citit