Pista de biciclete de pe Dumbrăvii: “acestea respectă prevederile standardului”

Pista de biciclete de pe Dumbrăvii: “acestea respectă prevederile standardului”

Primăria Municipiului Sibiu a venit cu precizări în legătură cu lucrările efectuate pe Calea Dumbrăvii și cu noile marcaje rutiere, în contextul dezbaterilor apărute în spațiul public.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Reprezentanții administrației locale explică faptul că lucrările s-au derulat „în cadrul contractului de întreținere și reparații străzi, ceea ce a însemnat refacerea carosabilului, marcajelor, trotuarelor și spațiilor verzi, fără a modifica în mod profund configurația străzii”. Potrivit acestora, „nu a fost vorba despre o modernizare completă, ci despre lucrări necesare pentru siguranța și confortul tuturor participanților la trafic”.

Referitor la pista de biciclete, Primăria arată că „din lipsa spațiului existent și în contextul solicitărilor de a asigura o bandă permisivă pentru transportul public, aceasta a fost marcată pe un sector de trotuar cu scopul de a oferi o alternativă pentru bicicliștii mai puțin experimentați sau pentru cei care nu se simt în siguranță circulând pe carosabil”. Soluția este una temporară și urmărește „să reducă disconfortul și să sporească siguranța cicliștilor care sunt mai timorați, dar care totuși ar opta pentru acest mijloc de transport alternativ”.

În privința semnalizării rutiere și a panoului publicitar aflat pe traseu, Primăria precizează că „în condițiile respectării conduitei circulației pe astfel de zone, acestea respectă prevederile standardului SR 1848-2 și 3”. Totuși, autoritățile anunță că „indicatorul de presemnalizare este deja prevăzut spre înlocuire, cu unul nou de dimensiuni mai mici și mai înalt (2,8 – 2,9 metri înălțime liberă de trecere sub acesta)”, urmând să fie montat „până la finele acestei săptămâni”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Ne dorim ca fiecare investiție să aducă beneficii reale comunității și rămânem deschiși la dialog cu sibienii pentru a îmbunătăți permanent modul în care dezvoltăm orașul”, mai transmite municipalitatea. În același timp, instituția subliniază că „în proiectele de modernizare capitală a arterelor municipiului Sibiu, vom aborda soluții constructive permanente respectând standardele actuale din domeniul circulației alternative”.

Autor - Paul NEAGU
23 septembrie 2025 la 17:21
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 1

  1. Relu Antonie

    Problema majora cu pista de biciclete mutata pe trotuar este ca „timorarea” biciclistilor a fost mutata de la acestia la pietoni. De acum, cei „timorati” vor fi pietonii, care sunt incomparabil mai multi, dar de „timorarea” carora se pare ca nu ii pasa Primariei.

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 ore
Poli Timişoara şi Steaua îşi împart punctele pe ”Municipalul” sibian
Poli Timişoara şi Steaua au remizat, în această seară, la Sibiu, pe Stadionul ”Municipal”, în uvertura etapei a...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 ore
Poli Timişoara – Steaua: Trei dosare penale pentru substanţe interzise şi materiale pirotehnice. Ce amenzi au fost date după încăierarea suporterilor cu forţele de ordine, în centrul Sibiului
Gruparea de Jandarmi Mobilă Brașov transmite că au fost constatate trei fapte de natură penală, dintre care două...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 4 ore
(VIDEO) Incidente violente cu suporterii Stelei şi ai lui Poli Timişoara în centrul Sibiului. Forţele de ordine au folosit spray-uri lacrimogene
Suporterii echipelor Poli Timişiara şi Steaua s-au încăierat în centrul Sibiului, în jurul prânzului. Aceştia ajunseseră în prima...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 6 ore
RĂȘINARI: Mobilier nou, echipamente digitale și materiale didactice moderne pentru elevii din comună
Elevii de la Școala Gimnazială „Octavian Goga” din Rășinari și de la structura Școala Gimnazială „Sava Popovici Barcianu”...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 6 ore
GURA RÂULUI: Se reface acoperișul fostei remize de pompieri
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 7 ore
Trei treceri de pietoni din Sibiu vor fi amenajate pentru creșterea siguranței
Primăria Sibiu lucrează la amenajarea a trei treceri de pietoni de pe artere aglomerate și din apropierea unor...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 7 ore
Raluca Turcan, la inaugurarea Campusului Dual din Sibiu: „O meserie căutată, un loc de muncă bine plătit și un viitor aici, acasă”
Deputatul Raluca Turcan a participat la inaugurarea Campusului Dual din Sibiu, proiect pe care spune că l-a susținut...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 8 ore
EXCLUSIV. IKEA vine cu un magazin la Sibiu. Retailerul confirmă pentru „Tribuna” planul de extindere
IKEA va deschide un magazin la Sibiu în următorii trei ani, orașul fiind inclus în planul de dezvoltare...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 8 ore
UTILAJELECTRIC a finalizat un proiect de peste 737.000 de lei pentru dezvoltarea companiei
UTILAJELECTRIC SRL anunță finalizarea proiectului „Dezvoltarea societății UTILAJELECTRIC”, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Regiunea...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 8 ore
BE by GNG 2026: un „escape room de business” pentru 300 de antreprenori, la Hilton Sibiu
Cum ar fi dacă, în loc să primească doar informații despre antreprenoriat, participanții ar trebui să ia chiar...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 9 ore
HOGHILAG: Bărbat condamnat la 7 ani și 8 luni de închisoare pentru o infracțiune contra libertății și integrității sexuale
Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Hoghilag, județul Sibiu, a fost încarcerat după ce a...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.