Peste 500 de vizitatori la sărbătoarea celor 179 de ani de excelență militară

Peste 500 de vizitatori la sărbătoarea celor 179 de ani de excelență militară

Vremea instabilă nu a afectat sărbătoarea celor 179 de ani de excelență militară ctitoriți cu trudă și responsabilitate, la AFT Nicolae Bălcescu. Pe platoul unității, militarii și personalul civil al Academiei și-au ocupat, vineri, pozițiile în formație cu rigoarea obișnuită. Comenzile ferme au început să răsune peste platou, iar întreaga unitate era pregătită pentru derularea primului moment festiv dedicat aniversării. Conform cutumelor militare, Locțiitorul comandantului pentru probleme de stat major, colonel Radu Dinu, l-a întâmpinat pe comandantul instituției – colonelul Dumitru Todosiuc. După săvârșirea unei scurte slujbe religioase oficiate de preoții militari, comandantul, în prezența elitelor militare din Garnizoana Sibiu și a unor reprezentanți ai mediului civil, s-a adresat militarilor, subliniind importanța momentului aniversar și responsabilitatea pe care o poartă fiecare dintre ei. Defilarea efectivelor și a fanfarei militare a marcat momentul central al ceremoniei de deschidere.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Președinta CJS s-a alăturat vizitatorilor

În mod aproape simbolic, întregul platou – pregătit cu minuțiozitate pentru un program amplu dedicat comunității – s-a luminat treptat prin risipirea norilor exact înainte ca porțile unității să fie deschise publicului. Peste 500 de vizitatori au început să intre în incintă, întâmpinați de o atmosferă mult mai prietenoasă decât cea din primele ore ale dimineții. Fanfara militară a continuat să cânte, iar militarii au prezentat tehnica, echipamentele și activitățile specifice într-o interacțiune deschisă și profesionistă cu publicul. Printre vizitatori s-a numărat și președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, care a onorat evenimentul prin prezența sa. Aceasta s-a alăturat tururilor ghidate dedicate facilităților academice și de instruire, a vizitat standurile expoziționale de armament, echipamente și tehnică militară și a urmărit exercițiile demonstrative susținute de reprezentanții Centrului Chinologic „Dr. Aurel Greblea” din Sibiu. Publicul a fost fascinat de demonstrațiile drill-team executate de studenții academiei dar și momentele artistice oferite de Muzica Militară a Garnizoanei Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În cadrul expoziției au fost prezentate mijloace și echipamente moderne utilizate în domeniul apărării: simulatoare de drone, sisteme Virtual Battle Space (VBS), minidrone, tehnică și echipamente de comunicații. Vizitatorii au putut vedea îndeaproape transportoare blindate Piranha, autovehicule tactice blindate ușoare Cobra II 4×4, vehicule tactice ușoare JLTV, precum și echipamente specifice unităților de vânători de munte, inclusiv un panou mobil de cățărare, o linie de funicular și materiale de alpinism.Totodată, au fost expuse armament și echipamente specifice Forțelor pentru Operații Speciale, iar tinerii interesați de o carieră militară au putut participa la ateliere dedicate prezentării ofertei educaționale. Pe parcursul zilei, Ziua Porților Deschise s-a transformat într-o manifestare reușită, în care militarii și-au demonstrat profesionalismul, iar comunitatea a avut ocazia să descopere îndeaproape activitatea unității.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Adrian POPESCU
13 iunie 2026 la 13:07
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 42 minute
PUMA aduce noi medalii pentru orașul și județul Sibiu. O studentă la Medicină și fiul unui preot, pe podiumul Cupei Mondiale la taekwon-do din Spania
Ștefania Văcariu, studentă în anul I la specializarea Balneofiziokinetoterapie și Recuperare din cadrul Facultății de Medicină a Universității...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 46 minute
Festivalul Egalității de Gen începe mâine la Sibiu. Sănătatea reproducerii, tema ediției din acest an
Festivalul Egalității de Gen revine la Sibiu în perioada 7-10 octombrie, cu o ediție dedicată sănătății și drepturilor...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
Șase bărbați au fost reținuți într-un dosar de proxenetism. Percheziții la Sibiu și Roșia
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu au efectuat, duminică, nouă percheziții domiciliare într-un dosar penal de proxenetism. Acțiunile...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 1 oră
Elevi sibieni, lecție despre natură în Munții Făgăraș. Drumeția face parte dintr-un proiect al Consiliului Județean Sibiu
40 de elevi și profesori de la Școala Gimnazială „Andreiană” din Sibiu au urcat la peste 2.000 de...
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 1 oră
Advertorial PSD: Organizația Femeilor Social Democrate a Municipiului Sibiu a organizat o activitate educativă dedicată celor mici
Sibiu, 5 octombrie 2026 – Cartea, poveștile și imaginația au fost în centrul unei întâlniri dedicate copiilor, organizată...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
RĂȘINARI: Primarul Bogdan Bucur răspunde criticilor privind informarea publică despre proiectul MPI
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
VIDEO | Semafoarele inteligente au fost pornite în centrul Sibiului. Haos generalizat în trafic
La scurt timp după punerea în funcțiune parțială a semaforizării adaptive de pe axa de trafic Vasile Milea...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 ore
MARPOD: Primarul, ospătar pentru o zi. 120 de vârstnici, sărbătoriți de Ziua Pensionarului
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 ore
Adopții de pisici și activități pentru copii, sâmbătă, la Șura Culturală Gușterița
Sibienii sunt invitați sâmbătă, 10 octombrie, la Șura Culturală Gușterița, la cea de-a șasea ediție ZAPP – Ziua...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 ore
Calendarul plăților sociale în Sibiu, în octombrie. Când intră alocațiile, indemnizațiile și celelalte beneficii
Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Sibiu a anunțat calendarul plăților pentru beneficiile de asistență socială...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 4 ore
SĂCĂDATE: Tradițiile au adus comunitatea împreună la Târgul Sâmburarilor
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 5 ore
Tren periurban pentru Sibiu: cetățenii, chemați să decidă viitoarele rute și frecvențe
Sibienii sunt invitați să își spună părerea despre modul în care se deplasează zilnic în oraș și în...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.