Percheziții la un adăpost pentru câini fără stăpân din Mediaș – Mai multe animale ar fi fost ucise, fără drept

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Mureș, au efectuat astăzi două percheziții la sediul și punctul de lucru ale unui adăpost privat pentru câini fără stăpân din Mediaș. Se pare că mai mulți câini din adăpost ar fi fost uciși, fără drept.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

“ Cercetările vizează emiterea de către o instituție, din județul Mureș, a unor decizii de eutanasiere și ucidere, fără drept, a mai multor exemplare canine, în cadrul unui contract de prestări servicii, întocmit în mod ilegal, cu un adăpost pentru câini fără stăpân din municipiul Mediaș, județul Sibiu. La percheziții, polițiștii au ridicat mai multe înscrisuri și mijloace materiale de probă, de interes în administrarea probatoriului. De asemenea, la sediul unei instituții din județul Mureș, polițiștii pentru protecția animalelor și polițiștii de investigare a criminalității economice au dispus ridicarea de obiecte și înscrisuri, în legătură cu prezenta cauză”, transmite IPJ Mureș.

La activități au participat polițiștii Direcției pentru Protecția Animalelor, Biroului pentru Protecția Animalelor Sibiu, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș, Poliției municipiului Târnăveni, precum și un inspector de la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor București.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Activitățile continuă în vederea stabilirii întregii activități infracționale, sub supravegherea unității de parchet competente.

Autor
19 septembrie 2024 la 12:17
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Comunicat de presa
acum 8 ore
Aventura îndrăgitelor personaje din fimul “ Sirenele” continuă cu seria 2 “Sirenele: Insula Misterioasă”
Ajunse pe insula misterioasă, cele 3 sirene încearcă prin toate mijloacele să renunțe la puterile lor magice, însă...
Actualitate
2 min de citit
acum 10 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 17.06.2025 CRISTIAN, strada XVII partial, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 10 ore
CJ Sibiu caută diriginte de șantier pentru modernizarea drumurilor din județ
Consiliul Județean Sibiu a lansat un anunț prin care solicită serviciile unui diriginte de șantier pentru lucrările de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 11 ore
Incendiu puternic la intrarea în Cristian. Un cap de tractor a ars în totalitate
Un incendiu a izbucnit luni pe DN 1, la intrarea în Cristian, unde un autocamion staționat a fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 11 ore
De câți bani avem nevoie pentru o zi „cu de toate” la Ocna Sibiului
După o lună mai puțin prietenoasă, vremea bună a revenit, iar turiștii și localnicii au început să se...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 zi
Un bărbat din Poplaca a blocat Valea Oltului pentru aproape o oră
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Foto/Video: O zi la Zoo Sibiu. Intrare ieftină și suveniruri la suprapreț
Cunoscută ca fiind cea mai veche grădină zoologică din România, Zoo Sibiu rămâne în continuare un loc ideal...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Zece sfaturi utile pentru posibila întâlnire cu ursul
Întâlnirile cu urșii sunt tot mai dese în această perioadă, așa că e bine să ținem cont de...
Eveniment
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Repartizați la Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr.Alexandru Augustin” din Sibiu
Centrul de Perfecţionare Medico-Militară Sebeș este o structură subordonată Direcției medicale a Ministerului Apărării Naționale, care asigură la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est împlinește cinci ani de la înființare
Aniversarea din Piața Mare, conform organizatorilor ceremoniei militare dedicate împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Lecție ucraineană: cum să treci peste graniță 1,4 milioane de dolari
Lucrătorii de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret au avut parte de o experiență neobișnuită: de această...
Eveniment
1 min de citit