Patru tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani, sunt bănuiți că ar fi sustras articole vestimentare și produse cosmetice din mai multe magazine din municipiul Sibiu, provocând un prejudiciu estimat la aproximativ 6.000 de lei.
„La data de 14 mai a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut patru sibieni, cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat în formă continuată și complicitate la furt calificat în formă continuată”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.
În urma probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea celor patru suspecți pentru o perioadă de 24 de ore. Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, în vederea stabilirii întregii activități infracționale a celor implicați.