Patru luni a furat băuturi alcoolice din magazine. Acum se „îmbată” cu apă rece, în arest

Doi bărbați și o femeie au avut ghinion joi, 8 mai, căzând în plasa polițiștilor: doi s-au ales dosar penal și unul a fost reținut după ce timp de patru luni ar fi sustras băuturi alcoolice din mai multe magazine din Mediaș.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 „La data de 8 mai, polițiștii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Mediaș au reținut un bărbat în vârstă de 41 de ani, din municipiul Mediaș, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt în formă continuată (5 acte materiale). Bărbatul este bănuit că, în perioada ianuarie – mai a.c., ar fi sustras băuturi alcoolice din mai multe societăți comerciale din municipiul Mediaș. În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii medieșeanului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Mediaș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.

La data de 8 mai, în jurul orei 16.30, în orașul Tălmaciu, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Tălmaciu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Gheorghe Lazăr de un localnic în vârstă de 18 ani. Din verificările efectuate a rezultat că tânărul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cauză fiind deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La data de 8 mai, în jurul orei 18.00, în localitatea Sadu, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe DJ 106C de o femeie în vârstă de 35 de ani, din Râu Sadului. Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că dreptul femeii de a conduce este suspendat. În baza celor constatate, la nivelul Poliției Orașului Cisnădie, s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având acest drept suspendat”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.

 

Autor
09 mai 2025 la 11:04
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Comentarii 1

  1. B.Utoru

    Sunt cei din poza de jos? Eram sigur, au fețe de hoți și bețivi!

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 6 ore
Drumuri și Poduri Sibiu a mai trecut prin astfel de situații. „Sunt măsuri pe care suntem nevoiți să le aplicăm: Situația la nivel județean și național o cere”
Bugetul redus cu 30% și constrângerile impuse prin decizii guvernamentale influențează activitatea companiei Drumuri și Poduri Sibiu. „Am...
Actualitate
10 min de citit
Autor b.o.n.
acum 6 ore
Turul Ciclist al Sibiului: Restricții pe Transfăgărășan de Ziua Americii. Între ce ore nu se poate circula între Cârțișoara și Bâlea Lac
Turul Ciclist Sibiului (3-6 iulie), cea mai titrată competiție de ciclism din România și una dintre cele mai...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
Canadianul Riley Pikrell (Israel – Premier Tech) câștigă prima etapă a Turului Ciclist al Sibiului 2025. El va purta tricoul galben pe Transfăgărășan
Riley Pikrell de la pro-continentala Istael - Premier Tech a trecut primul linia de sosire, joi seara, în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 8 ore
Ce facem în weekend: petrecem în muzeu, mergem în drumeții, la teatru sau la concert
Weekend-ul care se apropie este plin de evenimente, la care sibienii pot participa, mai ales că vremea este...
Actualitate
5 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 9 ore
Copac prăbușit peste o mașină la Hula Bradului. Intervin pompierii
Pompierii sibieni au intervenit joi cu o autospecială de stingere pentru degajarea unui copac căzut peste un autoturism...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 11 ore
Accident între Sibiu și Boița: un bărbat a fost rănit
Un accident rutier s-a produs joi, pe Autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Boița. „Un bărbat în...
Actualitate
1 min de citit
acum 12 ore
În ciuda a ceea ce vedem pe stradă, există totuşi reguli pentru trotinete şi trotinetişti. Numai că sunt ignorate
Oricât şi oricum ne-am face că plouă şi oricât am găsi scuze pentru situaţie, trotinetele sunt de mult...
Actualitate
7 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 12 ore
Patru spectacole de la “Radu Stanca”, în selecția Festivalului Național de Teatru organizat de UNITER
Patru dintre cele mai noi producții ale Teatrului Național "Radu Stanca" au fost selectate să participe la cea...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 12 ore
Angajaţii ANAF ameninţă cu greva pentru că li s-a diminuat sporul de condiţii vătămătoare
Sindicatul Național Finanțe Publice – SindFISC, a anunţat că, în cazul în care Guvernul va diminua sporuld econdiţii...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 12 ore
Şcoala 23 din Ţiglari intră în renovare
Primăria Municipiului Sibiu a anunţat că va continua intervențiile în clădirile unităților de învățământ "pentru eficientizarea energetică, în...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 12 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 08.07.2025 NEMSA, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 13 ore
Sibiul are o nouă frecvență radio. Sweet FM vine acasă
Piața media locală din Sibiu se îmbogățește cu un nou jucător important. Trustul de Presă Eveniment anunță extinderea...
Actualitate
1 min de citit