Patru echipe cu maximum de puncte după două etape în Liga a IV-a Sibiu

Patru echipe cu maximum de puncte după două etape în Liga a IV-a Sibiu

Speranţa Biertan, Zenit, Leii Şura Mică şi Recolta Alma sunt cele patru echipe cu maximum de puncte după două etape în Liga a IV-a, al doilea eşalon judeţean. Lider este echipa din Biertan, care a câştigat, duminica trectă, cu 6-4, pe teren propriu, cu ASF Curciu, după ce a condus cu 5-0 la pauză.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ocul secund este ocupat de echipa sibiană Zenit, care a realizat scorul etape, 7-1 la Loamneş, meciîn care Temnianu şi Lepădatu au înscris câte o ”dublă”.

”Leii” din Şura Mică completează podiumul, fiind singura echipă din Liga a IV-a Sibiu care încă nu a primit gol.

Un meci cu mlte reuşite a fost şi cel e la Poplaca, unde formţia di Gura Râului s-a impus cu 6-1.

Singurul joc încheiat la egalitate, în etapa a Ii-a, a fost celntre AFC Miercurea Sibiului şi Gloria Păuca, oaspeţigalând după ce amfitrionii au rămas în inferioritate după eliminarea lui Floca (’83). Înainte ca acesta să vadă ”roşu”, alţi doi jucători, câte unul de la fiecare echipă au fost trimişi mai repede la vestiare, Manciu, respectiv Slav (’72).

 

LIGA A IV-A SIBIU, ETAPA A II-A

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Duminică, 13 septembrie

VULTURUL POPLACA – AFC GURA RÂULUI 1-6 (0-4)

Au marcat: Alexandru Toader ’8 / Robert Obrocea ’1, Alexandru Toader ’8 – autogol, Emanuel Gheorghe ’17, Cosmin Gligorea ’35, Ştefan Lomnăşan ’58, Adrian Lomnăşan ’63

GLORIA LOAMNEŞ – ZENIT SIBIU 1-7 (0-3)

Au marcat: Nicolae Albu ’62 / Antonio Temnianu ’9, ’57, Constantin Ciufudean ’31, Răzvan Dumitra ’35, ’88, Ciprian Lepădatu ’75, ’78

SPERANŢA BIERTAN – ASF CURCIU 6-4 (5-0)

Au marcat: Sorin Suciu ’7, ’16, Adrian Gorea ’27, Sorin Nistor ’30, Gabriel Răduţ ’45, Mihai Kotrong ’55 / Iosif Samson ’47, ’62, Marius Berber ’82, Cornelius Bleahu ’90+9

LEII ŞURA MICĂ – ACS VALEA VISEI OCNA SIBIULUI 4-0 (1-0)

Au marcat: Denis Cristian ’42, ’59, ’63, Ionuţ Boteanu ’82

AFC MIERCUREA SIBIULUI – GLORIA PĂUCA 1-1 (0-0)

Au marcat: Marius Şoaită ’76 / Darius Necreală ’84

RECOLTA ALMA – CS SĂLIŞTE 4-1 (2-0)

Au marcat: Dorin Mitroi ’37, ’59, Răzvan Deac ’45, Robert Ţili ’90 / Nicolae Miclăuşiu ’79.

ETAPA A III-A (duminică, 20 septembrie, ora 11:00)

Gloria Păuca – Vulturul Poplaca

CS Sălişte – AFC Miercurea Sibiului

ACS Valea Visei Ocna Sibiului – Recolta Alma

AS Fotbal Curciu – Leii Şura Mică **

ACS Zenit Sibiu – Speranţa Biertan *

AFC Gura Râului – Gloria Loamneş **

* se dispută de la ora 170:00.

** se dispută de la ora 17:00.

Autor - Ovidiu BOICA
17 septembrie 2026 la 22:51
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 1 oră
6 luni de activitate pentru Serviciul de Ambulanță Crucea Roșie Filiala Sibiu
Serviciul de Ambulanță al Crucii Roșii Filiala Sibiu a împlinit șase luni de activitate în slujba binelui. Acreditat...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 ore
Elevii nu vor fi doar spectatori la Astra Film Junior. Filme, dezbateri și provocări despre lumea în care trăiesc
Poate inteligența artificială să ne controleze emoțiile? Cum ne dăm seama că o informație încearcă să ne manipuleze?...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 2 ore
Mai mulţi bani la bugetul Consiliului Judeţean
Aleşii judeţeni au aprobat, în şedinţa extraordinară de astăzi, rectificarea bugetului judeţului pentru 2026. Astfel, s-a suplimentat bugetul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 ore
Dantela românească, redescoperită în imagini de arhivă din satele Sibiului
Mileuri, cipcă, roate, fileu și lucrul la gherghef, tehnici care altădată făceau parte din viața de zi cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 ore
Trei tineri, sub control judiciar după un conflict violent pe Calea Dumbrăvii
Incidentul s-a produs în noaptea de 21 spre 22 august, în jurul orei 1:50. Polițiștii au fost alertați...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 3 ore
Mâine, are loc Gușterița Trail Run
Sâmbătă, 19 septembrie, aproape 300 de alergători se întâlnesc în Pădurea Gușterița pentru cea de-a treia ediție Gușterița...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 4 ore
CRISTIAN: Comunitatea s-a înscris la „Ziua Națională a Curățeniei”
Comuna Cristian va avea un rol activ, mâine,19 septembrie 2026, în cadrul „Zilei Naţionale a Curăţeniei”. „Stimați cetățeni ai...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 5 ore
AGNITA: Sărbătoare mare în weekend
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 5 ore
Ce facem în weekend la Sibiu. Două zile pline de sport, spectacole și activități pentru toate vârstele
Sâmbătă și duminică, 19 și 20 septembrie, orașul propune de toate: alergare pe potecile Gușteriței, judo internațional, Street...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 6 ore
Spitalul Municipal Sibiu vrea un compartiment de îngrijiri paliative și o echipă medicală mobilă
Un compartiment de îngrijiri paliative și o echipă medicală care să ajungă direct la pacienții din comunități sunt...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 7 ore
22 de monumente istorice din judeţ, în prag de colaps | Direcția de Cultură : „Clasarea nu oprește degradarea”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 16 ore
CSU Sibiu, victorie în Memorialul ”Elemer Tordai”, la prima apariţie în faţa propriilor suporteri. Doi jucători au marcat împreună peste jumătate din punctele ”galben-albaştrilor”
Baschetbaliştii sibieni s-au impus, în această seară, cu 98-92, în primul meci disputat în faţa prorpiilor suporteri, în...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.