Parcările Sibiului: Cum își fură singură căciula Primăria Sibiului

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Convinsă, probabil, că sibienii vor ”rânduială” cu condiția să nu înceapă cu ei, Primăria Sibiului își pune în aplicare pe jumătate (sau sfert, sau trei sferturi) propriile idei  într-un vertitabil furt al căciulii petrecut sub ochii contribuabililor.

Descurajarea folosirii mașinilor personale ca măsură  de reducere a aglomerației și poluării de orice fel se regăsește în mai toate strategiile locale. Reprezintă un pas care, împreună cu alții (îmbunătățirea transportului în comun, promovarea soluțiilor alternative etc.) ar trebui să facă mai bună viață în oraș.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Fară excepție, TOATE documentele care stau (sau ar trebui să stea!) la baƶa investițiilor Primăriei Municipiului Sibiu vorbesc despre necesitatea unei răsturnări de paradigmă. Practic, așa cum se întâmplă în mai toate țările europene, spațiile publice trebuie să țină cont ÎN PRIMUL RÂND de pietoni, de  transportul public și de biciclete și abia în cele din urmă de nevoile mașinilor (de deplasare și parcare). Iar un pas important (nu unic!) în această logică este DESCURAJAREA utilizării autoturismelor personale, odată cu încurajarea altor tipuri de deplasări.

Iar Primăria Sibiului NU face asta din motive greu de stabilit. Unul, însă, este ușor de intuit: lipsa de curaj sau, mai pe romănește, calculul electoral. Fiindcă cele mai importante măsuri ar crea iritare într-o parte a electoratului, cel mai probabil fix electoratul care a susținut inclusiv la cele mai recente alegeri actualul primar.

Descurajarea folosirii autoturismului personal, în special în zona ultra centrală, se poate face – o spun specialiștii și o confirmă rezultatele în multe alte locuri din lume – prin tarifele de parcare prohibitive, printr-o foarte atentă schemă de amplasare a locurilor de parcare, prin amenzi, printr-un transport în comun eficient (ca alternativă), prin benzi pentru bicicliști sigure, prin condiții pentru pietoni.

Studiile pe care le are la îndemână Primăria Sibiu (fie că este vorba despre ”Strategia de Dezvoltare Urbană”, fie că este vorba despre ”Planul de Mobilitate Urbană Durabilă” sau de alte documente) vorbesc despre toate acestea, ba chiar constată  probleme punctuale de rezolvat. Toate constată, bunăoară, trotuare ocupate de mașini, constată străzi modernizate însă dedicate mașinilor și nu pietonilor, constată lipsa de condiții optime pentru deplasarea pe jos (trotuare subdimensionate, lipsa de mobilier urban adecvat, vegetație etc.), constată lipsa punctelor intermodale (acolo până unde cetățeanul să își poată folosi mașina, unde să o parcheze și de unde să își continue deplasarea cu un mijloc de transport în comun sau alternativ).

O realitate este evidentă pentru toți sibienii și nu numai pentru ei: în zona centrală sunt FOARTE MULTE LOCURI DE PARCARE. Sunt la Cazarma 90 și pe toate străzile centrului istoric. Iar o a doua realitate este că centrul orașului este, totuși,  plin de mașini care par că nu au loc.

Custom Image

Iar Primăria Sibiului știe și de ce I-au explicat autorii tuturor documentelor enunțate mai sus: fiindcă parcarea este foarte ieftină și este la îndemâna oricui să vină în buricul târgului cu mașina.

Aici, însă, este necesară o analiză suplimentară, cea din care rezultă că Primăria Sibiu își fură singură căciula.

În centrul Sibiului sunt nu zeci, ci sute de locuri în care cei care cunosc orașul pot parca GRATUIT. Asta înseamnă că vor veni fară rețineri până în zona zero, vor vedea dacă acele locuri sunt libere și abia dacă sunt ocupate vor parca în locurile amenajate cu plată, care și așa sunt ieftine. Așadar, în oricare din variante (plus cea care urmează) vor parca în centrul… centrului!

Și mai au o posiblitate din ce în ce mai evidentă în Sibiu:  își vor lăsa mașinile pe trotuare, ilegal, fiindcă sunt șanse foarte mici să li se întâmple ceva.

De altfel, Primăria își recunoaște tipul de gândire inclusiv într-un articol publicat în 11 august 2022 în Turnul Sfatului, atunci când răspunde (nu fără aroganță) unui jurnalist care a întrebat în numele unui cititor revoltat de parcările pe trotuare că pentru mașinile în această situație  amenzile sunt suficient de mari și suficient de mare este și numărul de polițiști locali. Cu alte cuvinte, administrația consideră că și-a făcut treaba și că  problema este rezolvată dacă se aplică amenda, nu dacă dispare motivul pentru care a aplicat amenda!

˝Urmărirea aplicării legislației în domeniul parcărilor și sancționarea abaterilor trebuie să fie o politică permanentă a Municipalității Sibiu˝ – scrie, bătând șaua,  în ”Planul de Mobilitate Urbană Durabilă Sibiu 2016-2030”.

Revenind:

Este logic că un sibian nu vă parca pe bani pe Filarmonicii, când poate parca pe gratis pe Șelarilor. Nimeni nu vă parca pe bani pe Avram Iancu dacă poate parca pe gratis pe Felinarului, Movilei sau Pasajul Școlii. Nimeni nu vă parca pe bani pe 9 Mai  când poate parca gratis pe strada Nouă. Nimeni nu va da bani pe parcare la Gară, când poate să parcheze în spațiul viran din spate de la BRD. Nimeni nu va parca pe bani pe Turnului sau  Faurului când pe cele mai multe dintre  străzile dimprejur este gratis (Valea Mare, Zidului etc.). Gratis este în buricul Sibiului și pe Azilului, la doi pași de Podul Minciunilor, pe  Pielarilor, Rotarilor, iar exemplele pot continua. În fine, puțini (tot mai puțini!) sunt cei care vor parca LEGAL și pe bani, când pot parca pe trotuare fără ca mare lucru să li se întâmple.

Primăria Sibiului a cheltuit resurse semnificative pentru modernizarea transportului în comun și a implementat Sibiu Bike City (apropo, fără ca beneficiarii să poată opta și pentru biciclete electrice) și bine a făcut!  Dar realitatea demonstrează că nu este suficient!

Autobuzul stă în același trafic ca și autoturismul personal fiindcă cei care tranzitează zona centrală folosesc mașinile, iar cei care au treabă în zona centrală nu le lasă acasă!

Și fiindcă folosirea bicicletei în aglomerație este un risc pe care nu prea mulți și-l asumă.

În Sibiu, prețul în cea mai mare și mai centrală parcare, Cazarma 90, este de 2 lei/oră. Drept comparație, la Cluj, în parcarea cu bariere de la Unirii, prețul pentru o jumătate de oră de parcare este de 4 lei.

Municipalitatea a parcurs din drumul spre reducerea numărului de mașini din centrul istoric doar partea care i-a convenit. S-a ferit de reguli categorice și a făcut-o, probabil, între altele, că să își mascheze neputința. Este evident că interzicerea accesului în mai multe zone din centru, creșterea de tarife sau aplicarea strictă a legilor ar fi trezit în rândul locuitorilor întrebarea firească: ”Și totuși, unde parcăm?”. 

Iar politica investițiilor în parcări a Primăriei Sibiu s-a rezumat în ultimii ani la desenarea de locuri pe spații publice deja existente. Tentative de parkinguri (Piața Cibin, Gara) sunt deja subiecte de bancuri printre cetățeni…

În toate orașele europene care se respectă, mașinile dispar din centru și lasă în loc numai beneficii. Se întâmplă prin autorități curajoase și inteligentecare au urmărit dezvoltarea pe termen lung și nu câștiguri electorale pe termen scurt.

Autor
07 iulie 2024 la 20:01
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Comunicat de presa
acum 17 ore
Aventura îndrăgitelor personaje din fimul “ Sirenele” continuă cu seria 2 “Sirenele: Insula Misterioasă”
Ajunse pe insula misterioasă, cele 3 sirene încearcă prin toate mijloacele să renunțe la puterile lor magice, însă...
Actualitate
2 min de citit
acum 19 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 17.06.2025 CRISTIAN, strada XVII partial, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 20 ore
CJ Sibiu caută diriginte de șantier pentru modernizarea drumurilor din județ
Consiliul Județean Sibiu a lansat un anunț prin care solicită serviciile unui diriginte de șantier pentru lucrările de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 20 ore
Incendiu puternic la intrarea în Cristian. Un cap de tractor a ars în totalitate
Un incendiu a izbucnit luni pe DN 1, la intrarea în Cristian, unde un autocamion staționat a fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 21 ore
De câți bani avem nevoie pentru o zi „cu de toate” la Ocna Sibiului
După o lună mai puțin prietenoasă, vremea bună a revenit, iar turiștii și localnicii au început să se...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 zi
Un bărbat din Poplaca a blocat Valea Oltului pentru aproape o oră
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Foto/Video: O zi la Zoo Sibiu. Intrare ieftină și suveniruri la suprapreț
Cunoscută ca fiind cea mai veche grădină zoologică din România, Zoo Sibiu rămâne în continuare un loc ideal...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Zece sfaturi utile pentru posibila întâlnire cu ursul
Întâlnirile cu urșii sunt tot mai dese în această perioadă, așa că e bine să ținem cont de...
Eveniment
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Repartizați la Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr.Alexandru Augustin” din Sibiu
Centrul de Perfecţionare Medico-Militară Sebeș este o structură subordonată Direcției medicale a Ministerului Apărării Naționale, care asigură la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est împlinește cinci ani de la înființare
Aniversarea din Piața Mare, conform organizatorilor ceremoniei militare dedicate împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Lecție ucraineană: cum să treci peste graniță 1,4 milioane de dolari
Lucrătorii de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret au avut parte de o experiență neobișnuită: de această...
Eveniment
1 min de citit