Voleibalistele de la ACS Champions continuă pregătirea noului sezon al Campionatului Naţional, participând, zilele trecute, la turneul “Muscel ARO Cup”, la Câmpulung Muscel. Sibiencele U17 au câştigat toate meciurile disputate şi, implicit, trofeul competiţiei.
“A fost un turneu cu multe meciuri şi minute oferite jucătoarelor. Unul din acele turnee în care rezultatul este privit mai degrabă ca o consecință a muncii decât ca un scop în sine”, susţine clubul sibian.
Pentru Champions, succesul vine într-o perioadă în care mai multe generații ale clubului sunt deja implicate în meciuri amicale și competiții de pregătire. Echipa U13 a intrat, de asemenea, în seria jocurilor de verificare, iar imediat după încheierea turneului U17, echipa U19 preia ștafeta la Câmpulung Muscel.
Cinci meciuri, cinci victorii pentru “panterele” U17
Echipa coordonată în noul sezon de Andrei Banciu a început turneul cu o victorie clară (3-0) obţinută în fața bucureştencelor de la Dinamo București, pe seturi 25-14, 25-21, 25-23.
A urmat un nou succes în minimum de seturi împotriva echipei Colegiului Național “Nicolae Titulescu” din Craiova, 25-23, 25-19 şi 26-24 pe seturi, într-un meci în care sibiencele au întâlnit o formație care a folosit inclusiv două jucătoare de categorie U19.
Ultima partidă din grupă a adus și primul moment cu adevărat dificil al turneului. CS Medgidia le-a condus pe sibience cu 2-0 la seturi (25-19, 25-18), însă “panterele” au avut o reacție puternică și au întors partida după 25-11, 25-22 și 15-10 în următoarele seturi.
Victoria cu 3-2 a trimis-o pe ACS Champions în semifinalele turneului de pe primul loc al grupei.
În aceeași zi, fără prea mult timp pentru recuperare, sibiencele s-au mutat în Sala “Nanu Muscel” pentru semifinala cu formația gazdă. ACS Champions a controlat întâlnirea cu CS Muscel și s-a impus cu 3-0, pe seturi 25-19, 25-18 şi 25-19. Euforia calificării în finală a fost estompată de cea a accidentării uneia dintre sportivele de bază.
“Bucuria calificării în finală a fost însă umbrită de accidentarea Alessiei Corpodean, una dintre jucătoarele care făcuse un meci foarte bun până în acel moment. În setul al treilea, aceasta a suferit o accidentare serioasă și a fost nevoită să părăsească terenul”, transmite ACS Champions.
Finala le-a adus față în față pe ACS Champions și CSM Constanța. Formația de la malul mării a câștigat primul set cu 21-18, dar sibiencele au răspuns cu trei seturi consecutive și au întors meciul, câștigând finala cu 3-1.
Mai multe jucătoare din generaţiile 2012 şi 2013 în lot
Andrei Banciu a folosit, pe parcursul turneului, întreg lotul avut la dispoziție, iar una dintre caracteristicile echipei a fost prezența unor jucătoare foarte tinere. Adela Vasilescu (născută în 2012) a purtat banderola de căpitan. Natalia Popa, tot din generația 2012, a evoluat pe postul de libero, iar Alexia Brenciu, născută în 2013, jucătoare crescută la CSŞ Sibiu și venită în această vară la ACS Champions, a primit la rândul ei minute în cadrul acestui turneu.
“Pentru staff, tocmai astfel de situații reprezintă miza perioadei de pregătire: jucătoarele primesc responsabilitate, sunt expuse unor adversare și scenarii diferite, iar echipa acumulează informații înaintea sezonului oficial”, mai susţine clubul sibian.
Ce spune antrenorul Andrei Banciu
“Ne bucurăm de trofeu, dar cel mai important pentru noi este ceea ce am reușit să aflăm despre echipă în aceste zile. Am avut meciuri diferite, am trecut și prin momente în care jocul nostru nu a funcționat așa cum ne-am dorit, am fost conduși cu 2-0 și am găsit resurse să revenim. Am rulat lotul, am oferit minute jucătoarelor tinere și plecăm de aici cu foarte multe informații pentru perioada următoare. Obiectivul nostru este să construim o echipă competitivă pentru momentele importante ale sezonului”, declară antrenorul Andrei Banciu, care a abordat competiția de la Câmpulung Muscel ca pe o etapă în pregătirea noului sezon, cu mai multe indisponibilități în lot și cu intenția de a testa formule, relații de joc și reacția echipei în contexte diferite.
Lotul ACS Champions U17 prezent la “Muscel ARO Cup” a fost alcătuit din Mara Durbacă, Alessia Corpodean, Carla Maxim, Pia Overduin, Irina Lascău, Adela Vasilescu, Ines Gheară, Timeea Ungureanu, Diandra Mija, Alexia Brenciu şi Natalia Popa.
Activitate intensă la toate nivelurile, în această perioadă
Această perioadă este folosită de voleibalistele de la ACS Champions pentru a pregăti viitorul sezon al Campionatelor Naţionale în cele mai mici detalii.
“Pentru Champions U17, obiectivul declarat pentru noul sezon este unul ambițios: construirea unei formații capabile să lupte pentru podium la nivel național. Trofeul de la Muscel reprezintă un început bun, însă discursul clubului rămâne orientat spre proces și spre ceea ce trebuie construit în lunile următoare. (…) Este imaginea unui club care încearcă să ofere constant jucătoarelor sale jocuri, competiție și experiențe în afara antrenamentului obișnuit”, adaugă oficialii “panterelor”.
Echipa U13 a ACS Champions a susţinut mai multe meciuri amicale la Sibiu. Fetele U17 au câştigat turneul de la Câmpulung Muscel, iar echipa U19 participă, în aceste zile, tot la “Muscel ARO Cup”, dar la categoria superioadă de vârstă.
Lotul U19 care participă la “Muscel ARO Cup”
Echipa U19 a clubului sibian este coordonată de Mihai Bulbuc, acesta trecând direct de la pregătirea și competițiile de pe nisip la munca în sală, alături de această generație.
Lotul U19 deplasat la Câmpulung Muscel le cuprinde pe Iunia Bozdoc, Bianca Văcar, Draga Savu, Ines Gheara, Karina Roșianu, Adela Vasilescu, Cătălina Vasilescu, Cristiana Crețu, Adelina Canciu, Sonia Rusu, Alexia Savu și Carla Maxim.
“Trec practic direct de pe nisip în sală, dar obiectivul rămâne același: să lucrăm cu fetele și să le oferim cât mai multe situații din care să învețe. La U19, avem nevoie să construim relațiile de joc, să vedem unde suntem în acest moment și să folosim fiecare partidă pentru a deveni o echipă mai omogenă. Turneul de la Muscel vine foarte bine în această perioadă, pentru că avem nevoie de jocuri înaintea sezonului oficial”, spune Mihai Bulbuc.
“Un club care își dorește performanță trebuie să creeze permanent contexte în care sportivele să poată crește. Antrenamentul este esențial, dar fetele au nevoie și de meciuri, de emoție, de adversari diferiți, de deplasări, de momente dificile și de responsabilitate. În aceste zile avem U13, U17 și U19 implicate în jocuri de pregătire. Pentru noi, acesta este sensul muncii zilnice: să construim jucătoare mai bune, echipe mai bune și, în jurul lor, o comunitate Champions tot mai puternică”, afirmă, la rândul său, preşedintele ACS Champions, Sabin Sopa.
Cosmin PAL
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Nekta Ioana DEDU
ADVERTORIAL
Nekta Ioana DEDU
Teodora NAN
Irina ZACK
Ștefania VESA