Păltiniş Răşinari îşi află, miercuri, viitorii adversari din Cupa României

Păltiniş Răşinari îşi află, miercuri, viitorii adversari din Cupa României

Sibiul face parte din Regiunea 3, alături de Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș. Judeţul nostre este reprezentat de Păltiniş Răşinari, aceasta câştigând finala cu ACS Bradu, sâmbătă seara, scor 3-2, pe “Obor”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României, ACS Păltiniş Răşinari, îşi va afla, la mijlocul acestei săptămâni, viitorii adversari din faza regională a competiţiei. Sibiul face parte din Regiunea 3, alături de câştigătoarele Cupei din judeţele Alba, Brașov, Covasna, Harghita şi Mureș. Tragerea la sorţi a fazei regionale va fi găzduită de Casa Fotbalului, urmând să se desfăşoare începând cu ora 17:00.

Formatul competiției prevede ca învingătoarele din fiecare județ să lupte pentru 7 locuri în turul următor. Pentru asta, reprezentantele din fiecare județ vor fi împărțite în grupe de câte trei echipe, rezultând câte două grupe în fiecare din cele şapte regiuni. Câștigătoarele grupelor vor juca finala regiunii, iar echipa învingătoare va primi trofeul Cupei României pentru regiunea respectivă și se va califica în următoarea fază, conform frf.ro.

 

Cele şapte regiuni

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Regiunea 1: Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui

Regiunea 2: Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj

Regiunea 3: Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu

Regiunea 4: Arad, Caraș-Severin, Gorj, Hunedoara, Mehedinți, Timiș

Regiunea 5: Argeș, Dâmbovița, Dolj, Olt, Teleorman, Vâlcea

Regiunea 6: București, Călărași, Giurgiu, Ialomița, Ilfov, Prahova

Regiunea 7: Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea

 

Calendarul Cupei României, ediția 2026/2027

 

Faza regională

Grupe: 8/11/15 iulie

Finale: 18 iulie

Faza naţională

Turul I: 29 iulie

Turul al II-lea: 5 august

Turul al III-lea: 12 august

Play-off: 19 august

Faza grupelor, etapa I: 2 septembrie

Faza grupelor, etapa a II-a: 28 octombrie

Faza grupelor, etapa a III-a: 2 decembrie

Sferturi de finală: 3 martie 2027

Semifinale: 21 aprilie

Finala: 12 mai.

Autor - Ovidiu BOICA
15 iunie 2026 la 16:36
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
acum 1 oră
Pâinea noastră cea de toate zilele: „Cuptorul de Aur”, brutăria cu rețete de la 1890
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 ore
Incendiu puternic la Hosman: o șură a ars complet, iar zece animale au murit
Pompierii sibieni au intervenit de urgență în localitatea Hosman pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie. La fața...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 2 ore
Salina terapeutică de la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu este funcțională. Pacienții pot beneficia de ședințe de haloterapie
Pacienții internați la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu au acum acces la ședințe de haloterapie într-o salină terapeutică nou...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 ore
Concursul-Festival „Carl Filtsch” a împlinit 30 de ani. Robert Bașcoveanu, marele câștigător al ediției aniversare
Filarmonica de Stat Sibiu a încheiat cea de-a XXX-a ediție a Concursului-Festival Internațional de Interpretare Pianistică și Compoziție...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 ore
Cum să te faci remarcat (doar) pentru că pârâi din eșapament
Stăteam și eu zilele trecute la un relax în Belvedere, când dintr-o dată, toată atmosfera aceea relativ liniștită...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 16.06.2026 BIERTAN, Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 ore
Ighișu Nou și-a sărbătorit comunitatea. Muzica, tradițiile și proiectele pentru viitor au adunat localnicii la Biserica Fortificată
Locuitorii din Ighișu Nou s-au adunat duminică în curtea Bisericii Fortificate pentru a participa la evenimentul „Ighișu Nou...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 3 ore
Trei tineri arestați pentru trafic de droguri și vânzare de substanțe psihoactive în Sibiu
Trei tineri, cu vârste de 17, 20 și 21 de ani, au fost arestați preventiv pentru 30 de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 4 ore
Evenimentul „Obiceiuri și Tradiții” revine la Sibiu. Zece zile de recitaluri, spectacole și expoziții
Școala Populară de Arte și Meserii „Ilie Micu” din Sibiu organizează, în perioada 16–25 iunie, cea de-a XV-a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 5 ore
Parcările de pe cinci străzi din Sibiu vor avea marcaje noi. Șoferii sunt rugați să elibereze locurile
Primăria Sibiu continuă în această săptămână lucrările de refacere a marcajelor parcărilor de pe aliniamentele stradale din oraș....
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 6 ore
Exercițiu al pompierilor sibieni pe strada Podului. ISU: „Aceste exerciții sunt necesare și benefice pentru întreaga comunitate”
Pompierii sibieni desfășoară luni un exercițiu cu forțe și mijloace în teren pe strada Podului din municipiul Sibiu,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 6 ore
Sărituri de campion, acorduri de artist: povestea lui Isaac Nuță David, campionul mondial care cântă la patru instrumente
Taekwondo nu este doar despre forță, ci și despre inteligență, disciplină și sensibilitate. Dovada vine de această dată...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.