(P) Raluca Turcan: „România este prea aproape de marginea prăpastiei”. Deputatul PNL cere desemnarea urgentă a unui premier

(P) Raluca Turcan: „România este prea aproape de marginea prăpastiei”. Deputatul PNL cere desemnarea urgentă a unui premier

Deputatul PNL de Sibiu, Raluca Turcan, susține că desemnarea unui nou prim-ministru și asumarea măsurilor urgente pentru România nu mai pot fi amânate, avertizând asupra riscurilor economice și de securitate pe care le implică prelungirea negocierilor politice.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook, fostul ministru afirmă că începutul acestei săptămâni „trebuia obligatoriu să înceapă cu desemnarea unui premier” și cu asumarea responsabilităților privind reformele necesare.

Avertisment privind PNRR și ratingul de țară

Raluca Turcan atrage atenția că România mai are doar câteva săptămâni pentru adoptarea reformelor de care depinde accesarea unor miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

„Nu cred să mai fi fost vreodată atât de aproape de muchia prăpastiei și, în același timp, să vezi cum unii efectiv fluieră și se uită în altă parte”, a transmis deputatul PNL.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Totodată, aceasta avertizează că o eventuală retrogradare a ratingului de țară ar avea efecte directe asupra economiei și populației.

„Dacă peste o lună agențiile de rating ne retrogradează, nu va fi doar o știre economică. Leul poate intra sub presiune, dobânzile pot exploda, investitorii pot evita România sau își pot retrage capitalul, iar nota de plată o vor achita românii: prin credite mai scumpe, prețuri mai mari și investiții mai puține”, a scris Raluca Turcan.

„Siguranța României este și ea în joc”

În mesajul său, parlamentarul liberal afirmă că întârzierea deciziilor privind cheltuielile pentru apărare și respectarea angajamentelor asumate de stat poate afecta inclusiv securitatea țării.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Siguranța României este și ea în joc dacă mai lălăim deciziile privind cheltuielile pentru apărare și capacitatea statului de a-și respecta angajamentele”, a transmis aceasta.

Critici la adresa clasei politice

Raluca Turcan consideră că negocierile politice sunt influențate prea mult de orgolii și de competiția pentru funcții și prea puțin de interesul public.

„Am senzația că prea mulți dintre oamenii cu responsabilități de prim rang au intrat într-o spirală a orgoliilor, a calculelor politice și a competiției pentru funcții. De parcă miza ar fi cine câștigă o negociere, nu cine scoate România din acest impas”, a mai transmis deputatul PNL.

În încheiere, aceasta susține că rezultatele ar trebui să fie principalul criteriu după care sunt evaluați oamenii politici. „Pentru orice om politic, oricât de grele sunt negocierile, la finalul zilei vorbesc rezultatele”, a concluzionat Raluca Turcan.

Autor - ADVERTORIAL
29 iunie 2026 la 12:36
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 oră
Meciul AFC Agnita – ACS Bradu, capul de afiş al etapei a V-a în SuperLiga Sibiu
Sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 11:00, la Agnita se vor afla faţă în faţă campioana en-titre, respectiv...
Actualitate
• 1 min de citit
• acum 4 ore
Horațiu Cojocaru pleacă de la conducerea DSP Sibiu și preia șefia CAS Sibiu
Schimbare la conducerea Direcției de Sănătate Publică (DSP) Sibiu. Începând de astăzi, 1 octombrie 2026, ec. Cojocaru Nicolae...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 4 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 05.10.2026 RUSI, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 5 ore
Restricții de circulație la Mediaș pentru Campionatul Național de Viteză în Coastă
Mai multe restricții de circulație vor fi instituite la Mediaș, în perioada 3–4 octombrie, pentru desfășurarea celei de-a...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 5 ore
Derbi pe “Municipal”. Interul primeşte vizita ocupantei locului secund. Sibienii şi Mediaşul, în căutarea celui de-al treilea succes consecutiv
Echipa sibiană joacă, vineri, de la ora 18:00, în nocturnă, pe arena din Parcul Sub Arini, cu CSO...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 5 ore
Ziua Educației, sărbătorită printre litere, povești și comori de patrimoniu la Biblioteca ASTRA
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu marchează Ziua Mondială a Educației, luni, 5 octombrie, printr-un program dedicat copiilor, lecturii și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 5 ore
Medicii, sărbătoriți la Spitalul Județean Sibiu de Ziua Internațională a Medicului
Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a transmis, joi, un mesaj de apreciere medicilor, cu prilejul Zilei Internaționale...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 5 ore
Consiliul Județean Sibiu licitează renovarea energetică a Pavilionului Administrativ al Spitalului Județean
Consiliul Județean Sibiu a lansat licitația pentru lucrările de renovare energetică a Pavilionului Administrativ din cadrul Spitalului Clinic...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 6 ore
Șoferii Tursib au testat, cu ochelari VR, efectele alcoolului la volan
Conducătorii auto ai Tursib au participat, astăzi, la o ședință dedicată siguranței circulației, organizată împreună cu reprezentanți ai...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 6 ore
Sibiu scoate la licitație cosirea parcurilor și a zonelor verzi pentru trei ani. Contract de 4,38 milioane de lei
Serviciul Public Managementul Integrat pentru Ecosisteme Urbane din Sibiu a lansat o licitație pentru cosirea ierbii și a...
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 6 ore
(P) De azi, Aria Clinic deschide la Sibiu un centru de imagistică medicală cu RMN, CT și radiografii digitale
Aria Clinic își extinde serviciile medicale și deschide la Sibiu un nou centru de Imagistică Medicală, unde pacienții...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 7 ore
CCS Sibiu găzduiește o reuniune literară despre românii din America Latină
Casa de Cultură a Studenților Sibiu invită publicul vineri, 2 octombrie 2026, de la ora 17:00, la o...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.