ORLAT: Comunitatea şi-a cinstit eroii

ORLAT: Comunitatea şi-a cinstit eroii

Ziua Eroilor – 21 mai este o specială în fiecare an pentru comunitatea din Orlat. De la preşcolari, elevii, cadre didactice, vârstnici şi până la intelectualii satului şi autorităţile locale, membrii comunităţii se adună în curtea Căminului Cultural Stelian Stoica, la Monumentul Eroilor căzuţi în al doilea război mondial, pentru a comemora memoria oamenilor din comună care au adus glore ţării.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Este momentul în care cetăţenii comunei îi cintesc pe înaitaşii lor, pentru meritele aduse pe câmpul de bătălie pentru fiinţa poporului român. Manifestarea a început cu intonarea imnului naţional, a continuat cu slujba religioasă de pomenire, ţinută de preoţii ortodocşi, dar şi cu participarea preotului paroh al Bisercii greco-catolic din localitate, Ioan Ciocan.

De asemenea, primarul comunei Orlat, Gheorghe Pop, şi Vasile Duca, din partea Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă, au depus coroane de flori în amintirea celor căzuţi pe front. Un moment special pentru viitoarele generaţii din Orlat a fost defilarea Detaşamentului de Militari ai Garnizoanei Sibiu, pe tronsonul de stradă din faţa căminului cultural. După finalizarea ceremoniei militare, elevii corului şcolii gimnaziale din Orlat au susţinut un program artistic, în care au intotat o serie de cântece patriotice. O imagine impresionantă în condiţiile în care cei prezenţi, indiferent de vârstă, au fluturat steagul naţional îmbrăcaţi în costume populare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Astăzi de Ziua Eorilor ne plecăm în faţa înaintaşilor noştrii. Veşnică recunoştinţă în această zi cu o triplă semnificaţie. Îi păstrăm mereu în inimile noastre. Ne plecăm frunţile în faţa lor, în faţa curajului, puterii şi credinţei de care au dat dovadă. Noi astăzi trăim liberi în ţară, pentru că ei nu au avut o viaţă uşoară, au cunoscut foamea şi au luptat pentru noi”, a spus primarul comunei Orlat, Gheorghe Pop, în faţa celor peste 150 de persoane aflate în curtea căminului cultral, acolo unde amplasat încă din 2013 Monumentul Eoilor. La final, fostul director al şcolii, Gheorghe Neagu, a evocat celebra bătălie de la Orlat din 1916, când Armata Română a întâmpinat o puternică rezistenţă din partea armatelor austro-ungare şi germane.

Autor - Cosmin PAL
21 mai 2026 la 16:22
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 9 minute
MEDIAȘ: Investiție de 24,5 milioane de lei pentru transformarea malurilor Târnavei Mari într-o zonă de agrement
Municipiul Mediaș va beneficia de o investiție de peste 24,5 milioane de lei pentru amenajarea malurilor râului Târnava...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 45 minute
Peste 400 de elevi ai Școlii Militare din Sibiu au învățat să acorde primul ajutor
Peste 400 de elevi ai Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 oră
„Future Tribes”, noua expoziție care se deschide la Heartfully Gallery din Sibiu
Heartfully Gallery din Sibiu găzduiește, în perioada 23 iulie – 6 august, expoziția personală „Future Tribes – Rituals...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 1 oră
Sibiu: Seria „Intersecții” aduce cinci dialoguri culturale în jurul expoziției „Transilvania | Extravaganza”
Expoziția „Transilvania | Extravaganza”, dedicată artistului Ștefan Câlția, continuă la Sibiu cu o serie de întâlniri care completează...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 oră
Sforăitul poate ascunde o boală gravă. Medicii sibieni avertizează asupra riscurilor apneei în somn
Sforăitul puternic, pauzele de respirație din timpul somnului sau oboseala persistentă nu trebuie ignorate, avertizează medicii Spitalului de...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 oră
Tot mai mulți pacienți din Mediaș vor avea acces la dosarul medical online
Clinica Noemi Med din Mediaș a fost integrată în platforma digitală Portal Medical, dezvoltată de Consiliul Județean Sibiu....
Actualitate
3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 1 oră
SADU: Căminul Cultural îşi reintră în drepturi
Primăria Sadu anunţă că porţile Căminului Cultural se vor deschide din nou pentru evenimente sociale şi culturale, după...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 1 oră
MEDIAŞ: Transport metropolitan electric pentru 18 localități din nordul județului
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 2 ore
Antrenamente comune româno-spaniole la Centrul Chinologic Sibiu
Centrul Chinologic „Dr. Aurel Greblea” din Sibiu a devenit recent punctul de întâlnire al specialiștilor în poliție canină...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 ore
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 ore
Operație dificilă la Sibiu: o tumoră de aproape 10 kilograme, îndepărtată cu succes
O echipă de medici din cadrul Secției Clinice Chirurgie I a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 3 ore
Un fiu al Merghindealului devine sfânt și erou al națiunii române
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.