Organizatorii Făgăraș Fest, de pe Valea Moașei, distinși cu Ordinul de Merit al Germaniei pentru proiectul de conservare din Munții Făgăraș

Organizatorii Făgăraș Fest, de pe Valea Moașei, distinși cu Ordinul de Merit al Germaniei pentru proiectul de conservare din Munții Făgăraș

Directorii executivi ai Fundației Conservation Carpathia, Barbara și Christoph Promberger, au fost distinși cu Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania, acordat de președintele Frank-Walter Steinmeier cu ocazia ceremoniei oficiale de la Schloss Bellevue, din 1 decembrie.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Au fost premiate 20 de personalități ale căror inițiative au avut un impact semnificativ în Europa, de la proiecte dedicate comunităților la dezvoltarea dialogului intercultural și protejarea naturii. Evenimentul a fost transmis pe canalul oficial al Președinției Germane.

Contribuțiile Fundației Conservation Carpathia

Proiectul fundației de a crea Parcul Național Munții Făgăraș, unul dintre cele mai ample demersuri de refacere și protejare a ecosistemelor montane din Europa, a stat la baza acordării acestei distincții.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Barbara și Christoph Promberger se remarcă prin contribuția lor excepțională la conservarea pădurilor României și a biodiversității unice din această zonă. Prin Fundația Conservation Carpathia, au achiziționat păduri pentru a le proteja, colaborează îndeaproape cu comunitățile locale pentru crearea Parcului național Munții Făgăraș și pun bazele unei dezvoltări durabile la nivel regional. Peste 4,5 milioane de puieți au fost plantați datorită activității fundației, iar proiectele sociale dedicate locuitorilor arată potențialul economic al unei păduri gestionate responsabil. Fundația are un rol important în monitorizarea și conservarea populațiilor de urși, lupi și râși din Carpați, iar prin reintroducerea altor specii contribuie la apropierea regiunii de o faună complet restaurată. Cuplul dezvoltă o colaborare strânsă între România și Germania, în special cu Parcul Național Pădurile Bavareze, facilitând schimbul de expertiză între specialiști”, se arată în motivația oficială.

„Acceptăm această recunoaștere cu mândrie, în numele nostru, al Fundației Conservation Carpathia și al tuturor celor care au contribuit la păstrarea Munților Făgăraș drept cea mai importantă zonă naturală a continentului. Premiul confirmă valoarea excepțională și recunoașterea de care se bucură Munții Făgăraș la nivel european. Are și rolul de a consolida respectul și înțelegerea față de Germania în lume și a fost acordat și pentru contribuția fundației la întărirea cooperării germano-române pe plan internațional”, declară Barbara și Christoph Promberger.

Distincția confirmă relevanța proiectului din Munții Făgăraș pentru conservarea biodiversității europene și valoarea cooperării dintre România și Germania în protejarea naturii.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Despre Ordinul de Merit al RFG

Instituit în 1951 de președintele Theodor Heuss, Ordinul de Merit este singura distincție federală pentru merite civile din Germania și reprezintă cel mai înalt omagiu pe care statul german îl poate aduce unei persoane pentru servicii aduse națiunii. Distincția onorează personalități care contribuie remarcabil la societate, cultură, știință, mediu sau la cooperarea europeană. Printre personalitățile române cărora le-a fost conferit se numără Elie Wiesel, Andrei Pleșu, Mircea Eliade, George Emil Palade și Ana Blandiana.

În județul Sibiu, Conservation Carpathia a organizat, pe Valea Moașei, festivalul Făgăraș Fest și a fost o prezență remarcabilă la Târgul Național de Ecoturism, organizat în Piața Mare a Sibiului, în toamna acestui an.

Autor - Mihai POP
03 decembrie 2025 la 09:28
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 1

  1. @@@

    Astia vor sa fure si ce ne-a mai ramas prin subsolul muntilor! Niste mafioti!

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 52 minute
Luna lui Cuptor fără temperaturi de cuptor. Sau de la vară la toamnă într-o singură săptămână
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, vremea va fi ușor instabilă....
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 6 ore
Revenire de senzaţie! Se întoarce fundaşul pe care FC Hermannstadt l-a vândut acum un an în Ungaria
Unul dintre cei mai buni jucători de la FC Hermannstadt în sezonul 2024/25, portughezul Tiago Goncalves, este aproape...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 7 ore
Gigi Becali confirmă transferul de la FC Hermannstadt: “L-am luat pe băiatul ăla de la Sibiu”
Finanţatorul fostei campioane, Gigi Becali, a confirmat, în direct la Digi Sport, transferul lui Luca Stancu. Fundaşul de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 10 ore
De la retrogradarea cu FC Hermannstadt, în UEFA Conference League. Atacantul “cu o statură impunătoare” se întoarce acasă
Încă un jucător care a făcut parte din lotul lui FC Hermannstadt, sezonul trecut, nu mai continuă la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Nu că ar fi deosebit de frumoase, dar de ce te-ai plimba pe străzile Funarilor și Fântânii?
Pur și simplu o coincidență a făcut ca străzile de care ne ocupăm astăzi să înceapă cu aceeași...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
”Călăreţii roşii”, victorie în amicalul cu echipa lui Daniel Tătar. Cinci goluri, tot atâţia marcatori
Echipa din Şelimbăr s-a impus, sâmbătă, cu 5-2 la Blaj, pe terenul echipei din Liga 3 pregătită de...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
De Ziua Gospodarului, casieriile Apă-Canal vor fi închise
Apă Canal Sibiu S.A anunţă că luni, 20 iulie (Ziua Gospodarului) serviciile dale vor funcționa după următorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 22.07.2026 SURA MARE,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
E oficial! FC Hermannstadt continuă în Liga 2. Sibienii şi Şelimbărul îşi vor afla adversarii din prima etapă la mijlocul săptămânii viitoare
Comitetul de Urgenţă al Federaţiei Române de Urgenţă a completat, în şedinţa de vineri, 17 iulie, componenţa Ligii...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 zile
Guitar Meeting revine la Bastionul Mercenarilor. Concerte de chitară, blues și rock, în aer liber
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 zile
Festivalul SoNoRo Musikland începe astăzi la Sibiu. Zece zile de concerte în biserici și monumente istorice
Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului SoNoRo Musikland debutează astăzi, 17 iulie, la Sibiu, cu concertul de deschidere...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Pilotul Raul Badiu trage concluziile după Raliul Sibiului Bilstein 2026: “Am fost absolut sigur că am luat decizia corectă”
Raul Badiu, unul dintre piloţi sibieni care au luat startul raliului de casă, reuşind să trecă linia inish...
Actualitate
5 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.