Organizatorii Crosului Copiilor – Primăvara 2025 dublează premiile. Competiția se adresează tuturor copiilor din județ. Premii atractive și tombolă cu 30 premii

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

ACS Pregătire Fizică și Sport organizează duminică, 13 aprilie, Crosul Copiilor – Primăvara 2025, o competiție sportivă destinată tuturor copiilor din județ cu vârsta cuprinsă între 5 și 14 ani. Competiția va avea startul și linia de sosire pe Aleea Mihai Eminescu din Parcul Sub Arini, în dreptul Hotelului Parc.

ACS Pregătire Fizică și Sport este sprijinită în organizarea acestui eveniment de partenerii Expres Autoservice, Povestea Calendarului, CSȘ Șoimii Sibiu și Asociația Județeană de Atletism Sibiu

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Traseul va măsura între 300 și 1.000 de metri, în funcție de categoria de vârstă. Vor fi câte cinci categorii de vârstă atât la fele, cât și în întrecerea băieților, și anume categoria 1 (5-6 ani), 2 (7-8 ani), 3 (9-10 ani), 4 (11-12 ani) și 5 (13-14 ani). Cronometrajul va fi electronic, iar copiii vor primi din partea organizatorilor numere de concurs.

Festivitatea de deschidere va avea loc la ora 09:40, iar primul start, 20 de minute mai târziu.

Organizatorii Crosului Copiilor – Primăvara 2025 au anunțat că, pe lângă premiile acordate primilor trei clasați la fiecare categorie, constând în diplome, medalii și tricouri, numărul premiilor la tombola organizată cu această ocazie tocmai au fost dublate, urmând a fi acordate prin tragere la sorți 30 premii. Premiile cele mari constau în câte o bicicletă, iar celelalte premii care vor fi acordate în urma tragerii la sorți – la care vor participa toți copiii înscriși – sunt patru trotinete, 12 pachete family de intrare gratuită în parcul de distracții Povestea Calendarului de la Porumbacu de Sus și 12 premii acordate de ACS Pregătire Fizică și Sport care constau în înscrierea gratuită, pentru o lună, la programele de pregătire pentru copii, desfășurate la Stadionul ”Municipal” din Sibiu. Bicicletele și cele patru trotinete sunt oferite de organizatori cu sprijinul Expres Autoservice.

De asemenea, vor fi premiați cel mai mic participant atât din rândul fetelor, cât și din cel al băieților.

Festivitatea de premiere va avea loc începând cu ora 11:40.

Arbitrajul va fi asigurat de profesorii de sport ai Clubului Sportiv Școlar Sibiu, Mioara Magheru, Ligia Cuciorovschi, Alexandra Drăgan, Adrian Drăgan și Gabriel Băra.

Înscrierea la această competiție se poate face online pe https://sportcopiisibiu.ro/competitii.php. Taxa de participare este de 30 de lei.

”Văzând numărul mare de copii deja înscriși, peste 400, am luat decizia de a dubla numărul premiilor acordate în urma tombolei organizate cu acest prilej. Așa cum am mai spus, sperăm, în primul rând, ca vremea să țină cu noi și să avem parte de condiții excelente pentru competiție. Ne dorim să avem alături de noi cât mai mulți copii. Prin astfel de competiții ne dorim să atragem aături de noi, pentru a face mișcare, cât mai mulți copii, nu numai din localitate, ci și din celelalte localități ale județului”, a declarat Mihai Stoica, unul dintre organizatorii Crosului Copiilor – Primăvară 2025.

 

 

Autor
07 aprilie 2025 la 19:30
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 1 oră
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 17.06.2025 CRISTIAN, strada XVII partial, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
CJ Sibiu caută diriginte de șantier pentru modernizarea drumurilor din județ
Consiliul Județean Sibiu a lansat un anunț prin care solicită serviciile unui diriginte de șantier pentru lucrările de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Incendiu puternic la intrarea în Cristian. Un cap de tractor a ars în totalitate
Un incendiu a izbucnit luni pe DN 1, la intrarea în Cristian, unde un autocamion staționat a fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
De câți bani avem nevoie pentru o zi „cu de toate” la Ocna Sibiului
După o lună mai puțin prietenoasă, vremea bună a revenit, iar turiștii și localnicii au început să se...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 zi
Un bărbat din Poplaca a blocat Valea Oltului pentru aproape o oră
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Foto/Video: O zi la Zoo Sibiu. Intrare ieftină și suveniruri la suprapreț
Cunoscută ca fiind cea mai veche grădină zoologică din România, Zoo Sibiu rămâne în continuare un loc ideal...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Zece sfaturi utile pentru posibila întâlnire cu ursul
Întâlnirile cu urșii sunt tot mai dese în această perioadă, așa că e bine să ținem cont de...
Eveniment
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Repartizați la Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr.Alexandru Augustin” din Sibiu
Centrul de Perfecţionare Medico-Militară Sebeș este o structură subordonată Direcției medicale a Ministerului Apărării Naționale, care asigură la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est împlinește cinci ani de la înființare
Aniversarea din Piața Mare, conform organizatorilor ceremoniei militare dedicate împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Lecție ucraineană: cum să treci peste graniță 1,4 milioane de dolari
Lucrătorii de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret au avut parte de o experiență neobișnuită: de această...
Eveniment
1 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 zi
Ce ne aduce vremea în a doua jumătate a lui iunie
A doua jumătate a lunii iunie debutează cu vreme caldă, tendință ce se va păstra pe tot parcursul...
Actualitate
2 min de citit