Chiar dacă, jurnalistic vorbind, moartea unui om în autobuz, în urma unui stop cardio-respirator, nu depăşeşte categoria „fapt divers”, mult mai jos clasată decât cine ştie ce declaraţie a vreunui politician ori un scandal din sport, este, de fapt, deasupra a orice ştire, chiar şi una cu avioane militare elveţiene, ca să zic aşa. Pentru că ea arată un aspect al lumii ăsteia „evoluate” în care trăim: că nu ne mai pasă de cel de lângă noi.
Nu sunt din categoria celor sensibiloşi, dar chestia asta chiar m-a înfiorat. Adică unui om i se face rău lângă tine în autobuz. Tu ori nu-l vezi, ori nu ai chef să-l vezi, pentru că intervenţia ta ar genera şi răspundere proprie după aia plus ceva deranj în programul propriu şi personal, iar tu nu ai chef să te complici, chiar dacă e vorba de salvat o viaţă. Nu eşti plătit pentru asta, plus că mai ai şi altă treabă: vrei să ajungi acasă, eşti în plină discuţie pe uaţap, tocmai comentezi tăios despre idolul tău politic pe care-l lingi sau scuipi sau îl plângi că e nedreptăţit, sau tot cauţi videouri cretine pe care le vezi în proporţie de 10%. Şi uite aşa, un alt om trece pe lumea cealaltă, cu tine lângă el. E problema lui, să fie sănătos, noi avem treaba noastră, nu ne deranjăm pentru atâta lucru.
Toţi călătorii aceia din cursa aceea l-au lăsat pe acel om să zacă, fără a-l întreba cineva de sănătate (de data asta la propriu). Şoferul autobuzului e uimit şi el că în câţi ani ai săi de meserie şi de volan, a mai avut asemenea cazuri dar nu a mai văzut atâta indiferenţă din partea călătorilor. Şi eu cred că era IMPOSIBIL ca măcar o persoană să nu fi văzut că era ceva în neregulă. Şi eu cred că se puteau lua măsuri mai devreme şi că poate omul acela putea fi salvat. Dar la Sibiu poate muri lângă tine, că tu ai treabă şi n-ai timp de prostii.
Poate că şoferul nu a mai văzut asemenea indiferenţă, dar la nivelul trotuarului există berechet. Câţi dintre noi trecem, rupându-ni-se în 14, pe lângă un om căzut jos? „E beat”, „e boschetar”, „da’ ce să-i fac eu?”. Câţi dintre noi mai suntem atenţi şi la ce e în jurul nostru, nu doar în ecranul zeului-smartphone? Nu de alta dar poate cineva chiar are nevoie de ajutor dar suntem fuarte ocupaţi fix atunci să punem lacrimi la o poveste cu cine ştie ce bunicuţă bătrână fără brâul de lână, părăsită de toţi în creierii munţilor sau cu Nea Caisă ăla de vinde lapte ceatgipiti pe marginea şoselei pentru că e sărac şi a rămas doar cu ferma de vaci.
Fiind vorba de moartea unui om care venea de la serviciu din schimbul 3 (deci nu era un împingător de mouse care lucra „from nine to five”, chiar lucra din greu cine ştie pe unde şi pe la cine), nu îmi pot opri nişte întrebări care îmi tot bâzâie prin cap. Sunt curios dacă acea persoană ştia că suferă cu inima (nu râdeţi, sunt oameni cardiaci şi nu ştiu că sunt cardiaci) şi dacă era oficial declarată cardiacă, pentru că boala aste nu e guturai care să treacă, ci persistă. Dacă nu atunci nu, dacă da, treaba asta trebuia constatată de orice control de medicina muncii, care l-ar fi îndrumat pe om mai departe şi l-ar fi anunţat pe el care ar fi fostd ator să anunţe şefii săi ierarhici referitor la situaţia sa medicală, ca ei să ia măsuri spre binele pacientului.
Mai e o întrebare: dacă înainte de a pleca de la lucru pentru că i-a fost rău, cineva de acolo ar fi acordat un minim prim ajutor elementar în asemenea cazuri, dacă a anunţat ambulanţa (ori de pacientul vrea, ori de nu vrea). Sau fiecare şi-a văzut de treabă, pentru că lucrul e lucru, trebuie să lucrezi ca să-ţi iei banii că dacă nu, te dă afară?
Poate că atunci când vom avea răspunsuri şi la astfel de întrebări, vom vedea clar ce şi cum a fost. Până atunci, felicitări pentru indiferenţa care nu mă miră, că doar sunt născut aici.
Nekta Ioana DEDU
Răzvan NEGRU
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Cosmin PAL
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Adrian POPESCU
Ce rusine de cuvinte insiruite ai putut aduna chiselita.