248.000 de lei sunt disponibili pentru proiecte educaționale pentru mediul rural și urban mic din Sibiu, printr-un program finanțat de Lidl România.
Organizațiile non-guvernamentale din Sibiu pot accesa finanțări între 15.000 și 60.000 lei pentru proiecte educaționale cu impact local. Apelul este deschis prin programul național „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”, coordonat de Federația Fundațiile Comunitare din România și finanțat de Lidl România.
Programul, ajuns la ediția a VII-a, se desfășoară în cinci regiuni și oferă finanțări nerambursabile în valoare totală de peste 1,2 milioane de lei pentru proiecte care răspund nevoilor de educație din mediul rural și urban mic. În județul Sibiu, programul este gestionat de Fundația Comunitară Sibiu, care va acorda 248.000 de lei sub formă de granturi ce pot fi obținute pe bază de concurs de proiecte.
Sunt eligibile pentru finanțare organizațiile non-guvernamentale care pot dezvolta proiecte educaționale pentru copii și tineri până în 25 de ani, cu prioritate în mediul rural și urbanul mic (localități sub 50.000 de locuitori).
Organizatorii caută inițiative care încurajează colaborarea și implicarea civică și care, pe lângă răspunsul la provocări curente, construiesc resurse și infrastructură socială/ comunitară cu impact pe termen lung. Înscrierile sunt așteptate până în 31 octombrie, prin platforma sibiu.grantmanager.ro (disponibilă și din pagina programului). Proiectele câștigătoare și contractarea lor vor fi anunțate public în 30 ianuarie 2026, iar în februarie-iulie 2026 vor fi implementate.
Sprijin în dezvoltarea proiectelor
Între 1 și 28 octombrie, Fundația Comunitară Sibiu va organiza sesiuni de consultare prin care potențialii candidați primesc sprijin, consultanță, mentorat și feedback în rafinarea ideilor și transformarea lor în proiecte fezabile și de impact pentru comunitate.
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT