O săptămână până la reluarea pregătirilor. Ultimele noutăţi din tabăra ”călăreţilor roşii”

O săptămână până la reluarea pregătirilor. Ultimele noutăţi din tabăra ”călăreţilor roşii”

Echipa din Şelimbăr începe pregătirea pentru noul sezon luni, 22 iunie. În momentul de faţă, oficialii ”călăreţilor roşii” duc negocieri cu jucătorii aflaţi la final de contract pe care vor să-i păstreze şi în viitoarea ediţie de campionat. Singura certitudine este plecarea lui Tudor Telcean, împrumutat de la UTA Arad sezonul precedent, care se întoarce la ”Bătrâna Doamnă”. De asemenea, şelimbărenii sunt în căutare de underi, jucători născuţi în 2006-2008.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Şelimbărenii au parte de o vacanţă mai scurtă anul acesta după ce au avut de disputat cele două meciuri de baraj pentru menţinerea în Liga 2, cu CS Dinamo. Reluarea pregătirilor este programată pentru luni, 22 iunie, adică peste fix o săptămână. Până în momentul de faţă, oficialii Şelimbărului spun că nu sunt prea multe noutăţi în privinţa lotului, fiind preocupaţi cu negocierile pentru prelungirea înţelegerilor cu jucătorii aflaţi la final de contract.

”În primul rând, încercăm să-i convingem pe cei care au ajuns la final de contract odată cu returul barajului cu CS Dinamo şi pe care dorim să-i avem alături de noi şi în viitoarea ediţie de campionat să încheiem noi înţelegeri”, susţine directorul sportiv Ioan Luca.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

De asemenea, acesta speră ca, în următoarele zile, să fie cunoscută situaţia jucătorilor împrumutaţi de la alte echipe, sezonul precedent, dacă vor fi lăsaţi să joace în continuare la CSC Şelimbăr. Este vorba despre fundaşul stânga Răzvan Călugăr, Ianis Mihart, Alexandru Luca şi Emmanuel Baba Aiyne de la FC Hermannstadt, Edmond Lenghel de la FC Interstar şi Tudor Ivan de la Universitatea Cluj, precum şi de Andreas Birbic

 

Telcean se întoarce la UTA

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Un singur jucător, tot împrumutat sezonul trecut, nu va mai continua la Şelimbăr. Este vorba despre Tudor Telcean, fundaşul împrumutat la UTA Arad, care va reveni la pregătirile ”Bătrânei Doamne”. ”Lui Telcean i-a expirat împrumutul şi se va prezenta din nou la UTA Arad”, adaugă Luca.

 

În căutare de underi

 

Directorul sportiv al grupării din Şelimbăr susţine că în aceste zile o preocupare este şi găsirea unor juniori care să evolueze pe posturile de underi, sezonul viitor. ”Avem nevoie de jucători născuţi în 2006-2008, conform regulamentului, pentru a-i putea folosi în meciurile de campionat. Suntem în căutare, sperăm să găsim exact ce ne trebuie, jucători din Sibiu, pentru că în continuare o preocupare de-a noastră este de a da în continuare credit tinerilor din zonă”, mai spune Ioan Luca.

 

Amicale perfectate cu echipe din Liga 2 şi Liga 3

 

Până în momentul de faţă, CSC Şelimbăr are perfectat mai multe meciuri de verificare pentru vara aceasta. Printre ele se numără cele cu nou-promovatele în eşalonul secund SCM Rm. Vâlcea şi Popeşti-Leordeni, precum şi cu CSC Dumbrăviţa şi divizionara ”C” ACS Mediaş. Este posibil ca acestora să li se adauge şi unul sau două meciuri cu FC Hermannstadt.

Autor - Ovidiu BOICA
14 iunie 2026 la 15:41
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 32 minute
Când la Sibiu era ocean. Urme de rechini, corali și „vaci-de-mare” în rocile din județ
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 1 oră
Cum ne protejăm plămânii în concediu. Recomandările unui medic pneumolog din Sibiu
Vacanțele la mare sau la munte vin și cu schimbări care pot afecta sănătatea aparatului respirator. Aerul condiționat,...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 1 oră
RÂU SADULUI: Străzi în plină modernizare
Autorităţile din comuna Râu Sadului derulează, în acest an, un amplu proiect de modernizare a străzilor de interes...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 2 ore
Doi bărbați prinși fără permis pe mopede neînmatriculate, la Cârța și Sibiu
Doi bărbați s-au ales cu dosare penale după ce au fost opriți de polițiști în timp ce conduceau...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 ore
Bacalaureatul de toamnă: 315 candidați au susținut proba obligatorie a profilului în județul Sibiu
Sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat a continuat marți, 11 august, cu proba obligatorie a profilului. În...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dominique BOICA Dominique BOICA
acum 3 ore
“Ouă şi Unt” în “Oraşul de jos”. Povestea a doi bucureşteni care au lăsat Capitala pentru a porni un local inedit, la Sibiu
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
14 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 6 ore
Castelul Brukenthal din Avrig va fi restaurat cu peste 15,5 milioane de lei. Va deveni un centru cultural și turistic
Corpul A al Ansamblului Castelului Brukenthal din Avrig, monument istoric de importanță națională, va fi restaurat și transformat...
Actualitate
3 min de citit
acum 6 ore
Din Săliște, la vârful vieții culturale și politice din România. Iar de acolo, în beciurile Securității | Fragmente aproape necunoscute din viața unui fost ministru
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
10 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 19 ore
Ministrul Apărării, în vizită la Mediaș: Aproape 100 de vehicule militare COBRA II sunt în producție la Automecanica
Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a vizitat luni facilitățile de producție de la Automecanica Mediaș, unde sunt fabricate...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 19 ore
RĂŞINARI: Digitalizarea serviciului de stare civilă – programări online pentru oficierea căsătoriilor
Primăria Comunei Rășinari informează cetățenii că a fost implementat serviciul de programare online pentru oficierea căsătoriilor civile, disponibil...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 21 ore
Trei seri de spectacol în Piața Mare, la Festivalul Internațional de Folclor „Cântecele Munților”
Piața Mare din Sibiu a fost, timp de trei seri, gazda celor mai așteptate spectacole din cadrul celei...
Actualitate
3 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 22 ore
55 de sportivi ai clubului PUMA Sibiu, în cantonament la Cisnădioara. Șapte sunt în lotul național
Debutul lunii august a fost unul intens pentru cei 55 de sportivi ai clubului PUMA Sibiu care, alături...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.