Sibiul a jucat un rol important în viața politică transilvană fiind, în același timp, un vechi centru de cultură în care tradițiile învățământului, chiar universitar, nu pot fi  neglijate. Amintim, în acest sens: Studium Generale Cibiniense-sec.XVI, Seminarul teologic săsesc (1788), Seminarul ortodox Andreian (1874). 

Sibiul, prin benefica sa situare geografică, în centrul țării și al românilor, străjuit de masivele Carpaților, este înnobilat cu toate bogățiile firii, întrupate în cea mai de preț: omul. Bogatul tezaur uman adăpostit intra muros menționează numele unor corifei ai culturii de pe aceste meleaguri și nu numai, mari personalități, de la Nicolae Olahus – umanistul de recunoaștere europeană, apreciat de Erasmus din Rotterdam (1466-1536), teolog și învățat neerlandez, unul din cei mai însemnați umaniști din perioada Renașterii și Reformei din secolele al XV-lea și al XVI-lea, caracterizat pentru cultura și lucrările sale de către scriitorul austriac Ștefan Zweig drept „primul european conștient”,  cu care a întreținut o bogată corespondență (David Prodan, Suplex Libellus Valachorum,București, Editura științifică, 1967, p.79), la Filip Moldoveanul, tipograful, de la Samuil Micu la avrigeanul Gheorghe Lazăr, de la Aaron Florian la Ilarion Pușcariu, la Visarion Roman, ctitorul atâtor realizări economice și culturale, la magnificul Andrei Șaguna, cu privirea de arhanghel pe români, la Laurian, Bariț, Avram Iancu-Craiul Munților, ori Lupaș, Goga, Blaga, Noica, „Vulturii ardelenești” cum, atât de nuanțat,  i-a numit Alecu Russo. Sibiul, ca o adevărată Mecca românească i-a atras ca un nevăzut magnet, de-a lungul anilor, pe Heliade și Russo, pe Eminescu și Cuza, pe Slavici și Coșbuc, pe Delavrancea și Iorga și atâția alți mari români. 

Sibiul este locul unde s-a tipărit prima carte cu litere latine (1544, Catehismul luteran), cea mai veche publicație (1748, „Siebenbürger Zeitung”), primul teatru din România (1778), prima școală ortodoxă din Transilvania (Victor V.Grecu, Începuturile învățământului pedagogic românesc la Sibiu, în vol. 200 de ani de învățământ pedagogic românesc în Sibiu, 1986, p. 24) și din România, primul muzeu deschis publicului (1817, Muzeul Brukenthal), cu trei ani înainte de celebrul Luvru parizian, prima Academie de drept săsească (1844-1887) la care au studiat și românii Ilie Măcelariu, Simion Bărnuțiu, Aron și Nicolae Densușianu, Dionisie Pop Marțian, Ioan și Iosif Pușcariu, Ieronim Bariț, Amos Frâncu, Patriciu Barbu, Rubin Patița, Moise Braniște ș.a. Aici se tipărește primul ziar cotidian cu apariție neîntreruptă până în zilele noastre (1853, „Telegraful român”),  este  activă și prestigioasa ASTRA – Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (1861), cea care a prognozat, prin statute și organizatori, Academia Română (1866), locul de apariție al monumentalei lucrări în trei volume: Enciclopedia română (1898-1904), a funcționat prima bibliotecă publică națională românească (1861, Biblioteca județeană „ASTRA”), Banca „Albina” ș.a. Sunt mărturii definitorii menite a  legitima Sibiul, acest Heidelberg românesc, în  a fi „o cetate academică de referință internațională” (Dumitru Ciocoi-Pop, Universitatea din Sibiu, Sibiu,1994, p. 3).

La jumătatea secolului al XIX-lea intelectualii românilor ardeleni au înaintat către autoritățile vieneze un număr de 26 de cereri privind înființarea instituțiilor de învățământ de toate gradele. Patru dintre aceste rugăminți invocau o instituție de învățământ superior românească, de crearea unei facultăți de drept sau a unei academii (C.Albu, Alesandru Papiu Ilarian, București, 1977, p. 77-78), toate rămase fără succes.

 În perioada celui de Al Doilea Război Mondial, în condițiile refugiului după 30 august 1940, Sibiul a fost gazda Universității din Cluj. Facultățile de Medicină, Drept și Litere au fost plasate la Sibiu, Timișoara fiind gazda Facultății de Științe. Puțini dintre sibienii de astăzi au cunoștință de gestul  remarcabil al maestrului Ioan Manițiu, tâmplar, care a manufacturat, cu materialul propriu și în mod cu totul gratuit, întreg mobilierul din lemn de stejar pentru amenajarea amfiteatrului Facultății de Medicină, donat Universității.

 La  Sibiu, de-a lungul anilor, au activat importante societăți de  cultură, de la care au rămas moștenire valoroase colecții documentare, conservate  la Biblioteca „Astra”, la Muzeul Brukenthal, la Biblioteca Mitropoliei, și, masiv, la Arhivele Naționale Filiala județeană Sibiu. Toate acestea au fost și sunt de mare utilitate pentru un învățământ de calitate și o perfectă bază pentru cercetarea științifică de calitate. Rezumând, afirmăm, fără tăgadă, că  Sibiul a dispus și posedă și astăzi condiții favorabile unei dezvoltări a activității științifice și de învățământ.

În rândul celor care au militat pentru înființarea unui centru universitar la Sibiu, „un rol hotărâtor, prin luciditatea și realismul viziunii și a perspectivelor, prin maturitatea și tenacitatea insistențelor, prin dibăcia demersurilor întreprinse, l-a avut reputatul clasicist, istoric și arheolog, director al Muzeului Brukenthal și Șeful Secției de Științe Sociale Sibiu a filialei din Cluj a Academiei Române, eminentul profesor Nicolae Lupu, căruia, ca factor declanșator și dinamizator, i se datorează performanța universitară a Sibiului, a Facultății de Filologie și Istorie, al cărei prim decan de vocație a fost.” (Victor V Grecu – coordonator, Facultatea de Litere, Istorie și Jurnalistică. 25 de ani de existență, Sibiu, 1995, p. 30).

Se considera, la vremea respectivă, că înființarea noii facultăți ar putea fi facilitată dacă  aceasta ar fi pusă sub egida Universității din Cluj. În acest sens, încă din anul 1966 s-a luat legătura cu academicianul profesor Constantin Daicoviciu, care , în acel timp, îndeplinea funcția de rector al Universității clujene; ideea și inițiativa respectivă au fost sprijinite cu indubitabilă convingere, pe plan local de forurile politice competente reprezentate de Nicolae Gavrilescu și Richard Winter. Un loc distinct l-au jucat memoriile adresate rectoratului Universității clujene, însușite cu bucurie printr-o nobilă și entuziastă fraternitate, pentru finalizarea ei. Aceeași poziție favorabilă au manifestat în acest sens și academicienii profesori Ștefan Pascu și Emil Petrovici, cei care au adresat solicitarea către conducerea de atunci a țării, demers receptat cu înțelegere, fiind însușită și acceptată.

„Ca încununare a tuturor acestor eforturi convergente și apeluri asidue, rezultat al acțiunii conjugate și al implicării active și rodnice a tuturor factorilor reprezentativi ai vieții economice, sociale, politice și culturale sibiene, prin Hotărârea Consiliului de Miniștri, numărul 1322, din 12 iunie 1969, art.1 se înființează Facultatea de Filologie și Istorie din Sibiu, în cadrul Universității „Babeș Bolyai” din Cluj” (Publicată în „Monitorul Oficial” al R.S.R, partea I nr. 64 din 16 iunie 1969, p. 3). Aflarera veștii a generat  o adevărată explozie de bucurie și entuziasm, receptată ca atare în publicațiile vremii. Paginile jurnalelor sibiene consemnau următoarele: „Cetățenii județului nostru au primit cu deosebită satisfacție hotărârea conducerii partidului nostru de-a înființa la Sibiu, Facultatea de Filologie și Istorie – pentru care organizația de partid mulțumește călduros conducerii superioare de la București.” („Tribuna Sibiului”, anul II, 1969, nr. 442  din 21 iulie, p. 2).

   În anul școlar 1969-1970, funcționau, în plan național, un număr de  49 de instituții de învățământ, reunind 192 de facultăți, cu repartizare în 17 centre universitare. Între acestea, cu un rol important deosebit pentru viața spirituală a județului nostru îl reprezintă înființarea Facultății de Filologie și Istorie din Sibiu, aflată sub egida Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj. 

Ridicarea Sibiului la statutul de cetate universitară reprezenta  un act de recunoaștere și apreciere a rolului pe care orașul de pe malurile Cibinului l-a avut în decursul veacurilor în viața spirituală națională „în care a înscris o efigie de aleasă noblețe, dar și o chemare din perspectiva contemporaneității și a viitorului, adresată Sibiului de azi, intelectualității sale, spre o nouă și necesară depășire de sine” (Ion Ittu, Premieră universitară sibiană, în: „Tribuna Sibiului”, anul II, 1969, nr. 506 din 3 octombrie, p.1,3).

   Examenele de admitere pentru cele două secții Istorie și Filologie (limba și literatura germană – principal cu limba și literatura română – secundar) s-au desfășurat la Universitatea din Cluj.  Publicația sibiană informa, pentru cei reușiți la examenul de admitere, faptul că Decanatul Facultății de Filologie și Istorie din Sibiu preciza  că înscrierile celor  reușiți la concursul de admitere pentru secțiile germane, română și istorie ale acestei facultăți urmau să se facă  în perioada  15-30 septembrie , la sediul facultății din Sibiu, B-dul Victoriei, nr.4 (parterul Liceului nr.3, fost „Domnița Ileana”), locul unde avea să se desfășoare și procesul de învățământ. („Tribuna Sibiului”, anul II, 1969, nr.485 din 9 septembrie, p.1).

În spiritul adevărului istoric menționăm  că prima garnitură de studenți ai Sibiului însuma un  număr de 52 de persoane (24 la Secția de limbă și literatură germană – principal și limbă și literatură română-secundar,  și 28 la Secția istorie), din care 32 de băieți și 20 de fete proveniți din toată țara: Sibiu, Brașov, Sighișoara, Cisnădie și Mediaș, dar și din București, Lugoj, Alba Iulia, Hunedoara, Arad, Satu Mare, Sebeș, Alba, Harghita și alte localități.

Deschiderea festivă a anului universitar la Sibiu, s-a derulat  vineri 3 octombrie în Sala festivă a Bibliotecii „Astra”, fapt ce coincide cu ridicarea  oficială a reședinței noastre de județ la rangul de cetate universitară prin  inaugurarea celui de al 17 centru universitar al țării. Crearea acestui pol universitar era descris astfel: „… în acest puternic centru industrial și cultural al țării, străjuit de impunătoarea cunună a  munților Făgărașului și Cibinului, Facultatea de Filologie și Istorie, mlădiță a prestigioasei Universități clujene „Babeș-Bolyai”, are menirea de a contribui la formarea viitorilor intelectuali – dascăli și cercetători- în aceste importante domenii ale științelor umaniste. Totodată, noua facultate este investită cu nobila misiune de a continua, pe o treaptă superioară, strălucita tradiție culturală și științifică acumulată în existența seculară a acestei așezări” (Din cuvântarea lui Miron Constantinescu, ministrul Învățământului, în: „Tribuna Sibiului”, anul II, 1969, nr. 507 din 4 octombrie, p.1).

          Istoricul profesor dr. Ștefan Pascu, rector al  Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, prezent cu acest prilej la Sibiu,  afirma: „ Clujul și Sibiul, două vechi centre culturale și două centre remarcabile astăzi, și-au unit forțele pentru a realiza instituția pe care o inaugurăm sărbătorește: „Facultatea de Filologie și Istorie”, dând asigurări că „ strădaniile se vor uni și mai mult pentru ca această instituție să fie trainică, înfloritoare, să-și justifice ființarea spre înflorirea culturii și științei noastre. Universitatea din Cluj este fericită de a putea inaugura noua sa facultate în aceste zile jubiliare pentru ea, la semicentenarul învățământului în limba română. Această coincidență fericită să fie de bun augur și pentru Alma Mater Napocensis și pentru cea mai tânără facultate a ei, cea de filologie și istorie din Sibiu” (Idem).

La adunarea festivă consacrată acestui eveniment au luat parte, alături de cei amintiți mai sus și Emilia Șt. Milicescu, cea care a valorificat întreaga operă a lui Barbu Ștefănescu Delavrancea și care în luarea sa de cuvânt adresa îndemnuri calde primei generații de studenți sibieni, evocând în cuvinte emoționante îndelungatele tradiții culturale din această parte de țară, locuri în care au trudit,  prin secole înfrățiți, generații de intelectuali  de diferite naționalități. Prezent la festivitate a fost și Ion Traian Ștefănescu, șeful Uniunii Asociațiilor Studențești din România, din partea tinerilor uteciști (devenit ulterior un valoros jurist, profesor universitar de drept la Craiova), dar și membri ai corpului profesoral al Universității clujene, studenți sibieni, oameni de știință și artă, reprezentanți ai comunității locale și județene Sibiu. Au  ținut alocuțiuni Viorica Gușu , profesoară la Liceul nr. 3 Sibiu și studenții Hans Tonch (Sibiu, Secția istorie) și orădeanul Mihai Bărbulescu (Cluj), la acea dată student în anul terminal, astăzi membru corespondent al Academiei Române și specialist în istoria și arheologia Daciei romane.

În Cuvântul de deschidere, istoricul Ștefan Pascu,  în numele Senatului universității de pe malurile Someșului, îl învestește pe Nicolae Lupu, fost director al Muzeului Brukenthal timp de două decenii, ca decan al noii instituții de învățământ superior. Acesta adresează cuvinte de mulțumire distinșilor oaspeți apreciind frumoasele cuvinte comunicate tinerei instituții de învățământ superior sibian, pentru onoarea ce au făcut-o evenimentului prin prezența lor,  promițând în numele întregului corp profesoral să activeze pentru ridicarea noii facultăți la nivelul prestigiului, câștigat în ani, de universitatea mamă.

La încheierea festivităților, ansamblul folcloric „Mărțișorul”, al Casei de cultură a studenților din Cluj, prezintă un variat spectacol de cântece și jocuri populare, în coordonarea lui Laurențiu Hodorog. La succesul desăvârșit al spectacolului a contribuit din plin  și talentatul taragotist Dumitru Fărcașu.

          Personalități marcante ale învățământului acelor vremuri au apreciat evenimentul. În numele Senatului universitar prof.univ.dr.docent Jean Livescu , filolog și istoric literar, Rectorul Universității București, transmitea corpului didactic și studenților sibieni, calde felicitări urând „ cele mai bune succese didactice și științifice” („Tribuna Sibiului”, anul II, 1969, nr. 506 din 3 octombrie, p.3). Boris Cazacu, (1919-1987), lingvist și filolog, membru corespondent al Academiei Române, profesor la Facultatea de Litere București și cercetător științific, transmitea următorul mesaj: „În  istoria învățământului superior românesc se deschide, în luna octombrie a acestui an, o nouă pagină, prin înființarea în vechiul centru cultural al Sibiului a Facultății de Filologie și Istorie. Întemeierea unui învățământ superior de înaltă calitate presupune un efort din partea celor care predau cunoștințe și educă tânăra generație|….|În momentul festiv al inaugurării cursurilor universitare în cetatea Sibiului, urăm tuturor – profesori și studenți- reuniți în acest for de învățământ și cultură, să răspundă cu cinste încrederii și speranțelor ce se pun în cel mai nou centru universitar al țării. Este un lucru cert, plin de adevăr, că noua instituție de învățământ superior a polarizat, de la început, interesul unanim și preocupările factorilor de conducere și mai ales ale personalului didactic, care s-a strâns în jurul acestei juvenile  alma mater, consacrându-i capacitatea, competența și forțele pentru a  consolida și a se împărtăși apoi din binefacerile propășirii intelectuale, înălțându-se în lumina bucuriei marilor împliniri ale creației științifice și culturale.” (Idem).

Un veritabil cronicar al evenimentelor considera că: „Tânăra școală superioară sibiană a debutat sub paternitatea prestigioasei Universități clujene, bucurându-se de înțelepciunea, experiența și grija sa, al cărei sprijin părintesc a avut un rol decisiv în consolidarea existenței sale. Rectoratul Universității din Cluj a oferit, în permanență, un ajutor consistent și pertinent, multilateral, frățesc și colegial, care a asigurat facultății vigoarea și anvergura evoluției sale impetuoase și sigure, continua sa prosperitate. Consemnarea acestor realități, deopotrivă cu privilegiul acestui debut, constituie, din aceste motive, o pioasă rememorare omagială.” (V.V.Grecu, Facultatea de litere, istorie și jurnalistică. 25 de ani de existență, Sibiu, 1995, p. 31).

După deschiderea festivă a anului universitar, a doua zi, sâmbăta, academicianul Constantin Daicoviciu, însoțit de fostul  student  Nicolae Lupu, proaspătul decan, s-au întâlnit într-o sală de curs cu studenții „ boboci”. Cu această ocazie, istoricul clujean a ținut un curs magnific, pe care, personal,  n-am să-l uit niciodată: „Formarea poporului și a limbii române”. Cu toții am fost cuprinși de extaz în fața unei minți enciclopedice care ne purta, cu solide argumente, printr-un mileniu de istorie a acestor meleaguri. A fost primul și marele contact cu un adevărat magistru. În aceeași zi, cadrele didactice definitivau programele de învățământ, cursurile și seminariile; pregăteau bibliografia personală și cea pentru studenți.

   Paralel cu desfășurarea procesului de învățământ, o atenție deosebită s-a acordat și lărgirii bazei informaționale, de creștere, îmbogățire a bibliotecii tinerei creații universitare.  La patru ani de la înființare aceasta însuma peste 35.000 volume.

 Începuturile ființării Bibliotecii universitare au constat  din donații.  Demne de reținut sunt cele două oferte primite din partea italienistului de marcă, prof.dr. Pimen Constantinescu (15.000 volume) precum și cea a Bibliotecii universitare din Cluj (5.000 volume),  la care se adaugă  cărți și/sau reviste din partea generoșilor contributori: dr. Cornel Irimie, dr. Mihai Sofronie, Liviu și Ana Bărbat, Vasile și Natalia Rotaru, Haralambie Chirca, Gheorghe Popovici, Maria Droc ș.a. („Tribuna Sibiului”, anul III, 1970, nr. 597 din 21 ianuarie, p. 3).  Un real sprijin în pregătirea noastră  științifică l-am primit din partea angajaților  de la „Astra”, Brukenthal și Mitropolie: Ioan Holhoș, Elena Dunăreanu, Mircea Avram, Doina Nägler, Olga Mărgineanu, Ioan Beju și mulți alții. De același „tratament părintesc” am beneficiat și din  partea lui Nicolae Nistor și al colectivului de arhiviști pe care-l coordona la instituția de profil, cei care ne introduceau, cu pasiune și multă competență, în tainele cercetării științifice, de respectare a adevărului istoric  bazat pe documente.

   Cazarea și cantina unde mâncam, de trei ori pe zi, le-am   avut în clădirea care astăzi adăpostește Centrul de dialog și cultură „Friedrich Teutsch” al Bisericii Evanghelice C.A din România din strada Mitropoliei nr. 30. Îmi amintesc că aici, în clubul de la parterul clădirii, unde se aflau și sălile de studiu, am vizionat împreună cu „interniștii” finala Campionatului mondial de fotbal, din iunie 1970, disputată între echipele Braziliei și Italiei, câștigată de echipa sud-americană. Era al treilea titlu mondial dobândit de brazilieni.

În curtea imobilului, într-un spațiu generos, beneficiind de o vreme favorabilă jucam și noi câte o partidă de fotbal; iarna, terenul era transformat în patinoar, având și în această perioadă a anului un alt gen de activitate sportivă.

   Curățenia și îngrijirea Parcului Astra ne revenea, benevol, nouă studenților găzduiți în acest cămin, prilej de relaxare dar și de închegare a legăturilor interumane.

   Excursiile tematice și cele efectuate la sfârșit de săptămână în frumoasa zonă a Marginimii Sibiului, participările la șantierele arheologice conduse de dascălii noștri, la Sesiunile de comunicări științifice studențești, completau lista activităților majore.

   Întreaga perioadă de studenție am beneficiat de bursă de studiu care îmi garanta casa, masa și o „indemnizație” de 30 de lei lunar. La aceasta se  adăugau  sumele, modeste, primite din partea părinților care asigurau  intrările la cinematograf, teatru ori concerte simfonice. În baza Carnetului de student beneficiam de reducere de preț. Ultimele două activități impuneau un adevărat ritual al eleganței: bărbații în costume și cravate potrivite, sexul frumos purtând rochii de seară, cu o coafură adecvată. Moda blugilor și a pulovărelor, introdusă de un „distins politician” în momentele din decembrie ˈ89  ( în fapt știm cu toții adevărul !) nu intra în discuție la astfel de manifestări.

   Relațiile dintre dascăli și studenți  erau amiabile, bazate pe încredere și respectul reciproc. Profesorii noștri erau selectați pe plan local din rândul celor mai apreciați „oameni de carte”, buni specialiști, fără aere de vedete, fiecare în domeniul său de excelență: Nicolae Lupu, la Istoria antică, atât partea românească cât și cea universală, Iuliu Paul, mai târziu fondatorul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, la cursul de Preistorie, Ioan Vesa, pentru economie politică, Cornel Irimie etnografie și etnologie, Aurelia Prică, asistenta primilor doi nominalizați. Apoi, venit de la Institul de Istorie „N. Iorga” din București, Haralambie Chirca, pentru cursul de Istoria medie a românilor și medieșeanul dr. Carol Göllner, un favorit al istoricului săliștean Ioan Lupaș, cu studii doctorale la Viena și la Paris, apreciat de Nicolae Iorga, pentru Istoria medie universală. Asistent la această disciplină avea să fie regretatul  meu prieten , slimniceanul Thomas Nägler, profesor conducător de doctorate, în perioada când conduceam Facultatea de Istorie sibiană;  dr. Gustav Gündisch, fost director al Arhivelor sibiene, considerat drept cel mai bun istoric sas, la cursul de Paleografie gotică.Cursul de Istoria artei l-a predat Anamaria Haldner, cercetătoare științifică la Muzeul Brukenthal. În anul al III-lea de studiu, la cursul de Istoria modernă a românilor ne-a onorat profesorul Liviu Maior de la universitatea clujeană, devenit ulterior ministru al Învățământului  și ambasador în Canada al țării noastre. Cursul de Istoria modernă universală a fost preluat de profesorul Carol Göllner. În anul al IV-lea , cursurile de Istorie contemporană au fost predate de alți doi istorici clujeni, Aurelia Bunea și Vasile Vesa, profesorul la care și-au susținut tezele  de doctorat  câțiva istorici sibieni, printre care, cu onoare mă număr.

   În ceea ce îi privește pe colegii mei de an, fac următoarele precizări: din totalul de  28  reușiți la examenul de intrare în facultatea sibiană în 1969, unul, Aurel Jurca, din cauza unui stupid accident de motocicletă, a pierdut un an, încheind pregătirea universitară abia în 1974. Ulterior  acesta avea să activeze  la Muzeul  memorial  ”Octavian Goga” de la Ciucea. Alți doi (Ioan Lianu și Szabo Ladislau) s-au transferat, după primul an, la Universitatea din Cluj. Din cei rămași, cinci colegi au dobândit titlul de dr. în științele istorice, trei devenind cadre didactice universitare, lector, conferențiar și unul profesor (Oltea Dudău- la Sibiu-, Toma Goronea – la Alba Iulia- și subsemnatul.) Pasionat de arheologie, Titi Chera Mărgineanu a condus, în funcția de director,   Muzeul Național de Istorie și Arheologie din Constanța, ceilalți colegi au ocupat catedre în învățământ, toți cu gradul didactic I absolvit, unii autori de manuale, directori de școli ori aflați în structurile Inspectoratelor de învățământ județene din Arad, Lugoj, Hunedoara, Sfântul Gheorghe, Subcetate – Toplița, Mediaș și Sibiu. Timpul zboară și ne împuținăm pe zi ce trece, șase dintre colegi trecând în lumea celor drepți:  Sorin Theodoru, fiul cunoscutului general maior, slujitor al României și al condeiului; Oltea Dudău, cercetător-numismat la Muzeul Brukenthal; Tomi Maria, director de școală, poet și scriitor, Hans Tonch, profesor dr. în Germania; muzeograful-arheolog și director Titi Chera Mărgineanu; Costică Mihon, profesor și director de școală în Sibiu. Fotografia pe care o anexăm, o poză de grup , a fost realizată în urmă cu două decenii. Sperăm ca la întâlnirea programată pentru luna viitoare să ne revedem cu toții sănătoși.

   Un proiect de suflet, care din motive independente de voința noastră, nu a devenit realitate, acum în acest moment aniversar, este cel care-și așteaptă, sperăm , nu prea îndepărtata finalizare: o lucrare inedită ca titlu și conținut: „Contribuții istorice ale absolvenților Facultății de istorie din Sibiu. 1973-2023”. Și, să fiți convinși, există material berechet!  Generațiile de absolvenți de după 1973 au dovedit cu prisosință că școala istorică sibiană și-a câștigat un binemeritat loc de frunte în rândul celor mai bine cotate din țară. Un singur exemplu: posturile de profesori din județul Sibiu sunt acoperite în proporție de 80 % cu absolvenți sibieni de specialitate. Și exemplele pot continua.    

Încheiem demersul nostru cu un citat din cugetările unuia dintre cei mai valoroși profesori de cultură și limbă americano-engleză, un apreciat profesor și rector al Universității „Lucian Blaga”, Dumitru Ciocoi-Pop : „Desigur vremurile vor tinde mereu să ne încețoșeze contemplarea veșniciei. Dar nimeni și nimic nu ne va putea împiedica să învățăm sau să reînvățăm mereu că vom fi ce am mai fost, că am mai fost ce vom mai fi, că ne vom schimba între noi – unii cu alții, unii după alții-, astfel încât să rămânem mereu noi înșine în marea noastră trecere spre dăruire.”

                                                                           Lucian GIURA