Primul domnitor al României a fost ales pe 24 ianuarie 1859, dată la care a avut loc unirea Moldovei cu Țara Românească, când s-au născut Principatele Unite. După 7 ani, pentru câteva luni, șefia statului a fost asigurată de o Locotenență Domnească, apoi au urmat, în ordine, Carol I, Ferdinand I, Mihai I, Carol al II-lea. Apoi, după al doilea Război Mondial, Constantin Parhon, Petru Groza, Ion Gheorghe Maurer, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica și Nicolae Ceaușescu.

Pe președinții de după revoluția din 1989, probabil mulți dintre cititori și-i amintesc, cu bunele și relele lor. Cine îi va urma lui Klaus Iohannis? Vom afla după 18 mai…

La 166 de ani de la alegerea lui Alexandru Ioan Cuza drept primul domnitor al Principatelor Unite, după unirea Moldovei cu Țara Românească, românii trec pe la urne pentru a-și desemna noul președinte. După anularea întregului proces electoral cu privire la alegerea președintelui României de la finalul anului trecut, lista candidaților s-a reașezat. Unora le-a pierit pofta să mai candideze, chiar câștigătorul din primul tur a primit interzis să mai candideze din motive pe care, cu siguranță, le știți până la cel mai mic amănunt, deci nu mai e cazul să intrăm în subiect, iar câțiva continuă bătălia pentru funcția supremă în stat. Desigur, celor mai vechi li s-au alăturat pe parcurs alții, iar acum calculele par să fie și mai complicate decât în toamna anului trecut, fără mari favoriți sau de dinainte perdanți, pentru că oricând ar părea apărea mari surprize, la fel cum s-a întâmplat și în noiembrie 2024. Nu știm dacă la fel de mari precum cea de atunci, dar cu siguranță preferințele alegătorilor cu sânge tricolor în vene din țară și de pretutindeni ne vor surprinde și de data asta, pentru că, vorba cântecului lui Nicolae Furdui Iancu, ”Așa-i românul”. Din nefericire, nu în sensul bun al expresiei…

Așadar, Alexandru Ioan Cuza… La începutul anului 1859, Cuza (20 martie 1820 – 15 mai 1873) a fost ales domnitorul Moldovei, pe 5 ianuarie, iar în ziua de 24 a aceleiași luni, și al Țării Românești, dată la care s-a format statul Principatele Unite. Noul stat cuprindea regiunile istorice Oltenia, Muntenia, Moldova Occidentală precum și sudul Basarabiei, cu zonele Belgrad, Cahul și Ismail, unirea politică dintre cele două principate fiind primul pas politic pentru crearea României ca stat unitar.

Unirea celor două principate era recunoscută inițial doar pe perioada domniei lui Cuza, însă în urma sosirii domnitorului Carol de Hohenzollern-Sigmaringen pe tronul Principatelor Unite, în 1866, actul de la 1859 avea să devină ireversibil, conform Wikipedia.

Cuza și-a încetat mandatul pe 11 februarie 1866, în urma unei lovituri de stat, iar până pe 10 mai, același an, o Locotenență Domnească formată din Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu și Nicolae Haralambie a asigurat conducerea Principatelor Unire.

Asta până la înscăunarea lui Carol I (20 aprilie 1839 – 10 octombrie 1914) ca domnitor al Principatelor Unite, la 10 mai. Pentru o scurtă perioadă al Principatelor Unite pentru că, potrivit Constituției promulgate la 1 iulie în același an, Principatele Unite începeau să se numească oficial România.

Carol I a fost domnitorul României vreme de 15 ani, adică până la 10 mai 1881, când a fost proclamat Regatul României, el fiind încoronat primul rege al României.

Ca să ajungem însă la proclamarea Regatului României, trebuie punctat că, trei ani mai devreme, după victoria din Războiul de Independență, România a scăpat de sub jugul otoman.

Carol I, cea mai lungă domnie

Carol I a avut cea mai lungă domnie din istoria statelor românești, de 48 de ani.

Născut în Principatul Hohenzollern-Sigmaringen, la Sigmaringen, ca Prinț Karl von Hohenzollern-Sigmaringen, era cel de-al doilea fiu al prințului Karl Anton de Hohenzollern-Sigmaringen și al prințesei Josephine.

Dar cum a ajuns el în fruntea Principatelor Unite și, mai apoi a României? După alungarea lui Cuza de către o coaliție formată din conservatori și liberalii radicali, la începutul anului 1866, Ion Brătianu a fost trimis să negocieze cu Carol și familia acestuia posibilitatea ca prințul să ajungă pe tronul României.

Facebook România Regală

Pe 10 aprilie 1866, în urma unei proclamații a guvernului provizoriu al României s-a decis organizarea unui plebiscit, în fapt un referendum, cum i s-ar spune în zilele noastre, populația cu drept de vot având două variante, să accepte sau să respingă numirea lui Carol I drept domnitor al României.

Plebiscitul a avut loc cinci zile mai târziu și 99,9% dintre electori, adică boieri și anumite segmente ale populației urbane – conform Wikipedia, numai aproximativ 16% din populația de atunci a României, de 4,4 milioane de locuitori – au votat afirmativ.

Carol I a intrat în București pe 10 mai 1866, la Băneasa fiindu-i înmânată cheia orașului, iar în aceeași zi a fost binecuvântat în Dealul Mitropoliei, ocazie cu care a și depus jurământul pe legile țării.

Din acest moment a început domnia lui Carol I. Proclamat domnitor al României la 10 mai 1866, a rămas cu acest titlu până pe 14 martie 1881, când a fost proclamat rege, devenind astfel – așa cum am mai spus – primul rege al României.

Ferdinand I, înscăunat în ziua morții lui Carol I

Pe tronul Regatului României, chiar în ziua în care a murit Carol I, a fost ”uns” Ferdinand I, nepotul celui care a condus destinele țării vreme de 48 de ani.

Născut pe 24 august 1865, la Sigmaringen, cel supranumit Ferdinand cel Loial avea să fie al doilea rege al României, până la moartea sa, pe 20 iulie 1927. El devenise Principe de Coroană al Regatului României încă din 1889 în urma renunțării tatălui și fratelui său mai mare la drepturile de succesiune la coroana regală a României, iar din acel moment s-a stabilit în țara noastră.

Ferdinand I s-a căsătorit pe 29 decembrie 1892, la Sigmaringen, cu prințesa Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, nepoată a reginei Victoria, fiică a ducelui Albert de Edinburgh și a marii ducese Maria Alexandrovna Romanov, unica fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei.

El a condus România în timpul Primului Război Mondial, când a ales  să lupte de partea Antantei (Antanta (sau Tripla Înțelegere, formată din Franța, Imperiul Britanic și Imperiul Rus), împotriva Puterilor Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Imperiului Otoman și Bulgaria). Alegerea făcută i-a atras excluderea din Casa Regală de Hohenzollern de către împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei.

Sub domnia sa, la finalul Primului Război Mondial, a fost continuat și încheiat procesul realizării statului național-unitar prin unirea Vechiului Regat cu Basaraba, Bucovina și Transilvani. Marea Unire a avut loc la 1 decembrie 1918, iar pe 15 octombrie 1922, Ferdinand I s-a încoronat drept rege al României Mari, la Alba Iulia.

Regele României la 6 ani!

Să dăm însă timpul înapoi cu un an. Pe 10 mai 1921, prințul moștenitor Carol se căsătorise, la Atena, cu Elena, fiica regelui Constantin I al Greciei, după ce unirea clandestină a acestuia – care ducea o viață cel puțin scandaloasă – la Odessa, cu Ioana ”Zizi” Lambrino, fusese anulată de Tribunalul Ilfov pentru că încălca legea monarhică.

Iar în octombrie, Ferdinand I avea să asiste la nașterea nepotului său, Mihai. Mariajul dintre Carol și Elena n-a durat prea mult pentru că prințul moștenitor o cunoscuse la scurt timp pe Elena Lupescu, fiica farmacistului evreu Nuham Grunberg. Cei doi s-au stabilit la Paris, Carol  renunțând la tron în 1925 prin două scrisori trimise tatălui său, Ferdinand I.

Pe 4 ianuarie 1926, Parlamentul a ratificat renunțarea la tronul României de către Carol, iar Mihai, fiul său, nepotul lui Ferdinand I, a fost declarat urmaș la tron.

Un cancer intestinal l-a răpus pe Ferdinand I la 20 iulie 1927, nepotul său Mihai – care n-avea pe atunci nici 6 ani împliniți (!!!) – urmându-i la tron sub o regență formată din al doilea fiu al lui Ferdinand I, prințul Nicolae, în speță unchiul său, patriarhul Miron Cristea și Gheorghe Buzdugan, președintele Curții Supreme de Justiție, iar după moartea acestuia din urmă locul său a fost luat de Constantin Sărățeanu.

România s-a aflat sub autoritatea regenței din anul 1927 până în 1930.

Mihai moștenise de la naștere titlurile de Principe al României și Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, la care avea să renunțe ulterior. Născut la Sinaia, ca fiu al principelui Carol al II-lea al României și al prințesei Elena a Greciei, era nepotul regelui Ferdinand I al României și al Reginei Maria a României, iar din partea mamei, nepot al regelui Constantin I al Greciei. Era, deci, descendentul celor mai importante familii regale și imperiale ale Europei, printre ele numărându-se familiile regale britanică, rusă și habsburgică, strămoși direcți ai săi fiind țarii Nicolae I al Rusiei și Alexandru al II-lea al Rusiei, regina Victoria a Marii Britanii, împărați habsburgi, regi ai Prusiei și Portugaliei, conform Wikipedia. De asemenea, era stră-strănepotul reginei Victoria a Marii Britanii pe filieră maternă și paternă și văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a.

Reîntoarcerea lui Carol al II-lea

Regența nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor. Susținută de Partidul Național Liberal, nu și de Partidul Național Țărănesc, n-a rezistat decât trei ani.

În aceste condiții, Carol al II-lea s-a întors în țară în 1930, în contextul crizei economice mondiale, iar Guvernul de la acea vreme, condus de Iuliu Maniu, a pus condiția de a rupe relația cu Elena Lupescu și reîntoarcerea la căsătoria cu Elena de Grecia pentru a-l încorona rege al României.

Arhivă Tribuna

Perioada domniei lui Carol al II-lea a fost caracterizată de instabilitate la nivel politic, în 7 ani România schimbând nu mai puțin decât 14 guverne. Prim-ministrul țărănist Iuliu Maniu a demisionat în octombrie 1930, nemulțumit de revenirea Elenei Lupescu în țară, zice-se.Au rumat Guvernele conduse de Gheorghe G. Mironescu (1930/31), Nicolae Iorga (1931/32), Alexandru Vaida-Voevod (iulie-octombrie 1932, ianuarie – octombrie 1933), Iuliu Maniu (octombrie 1932 – ianuarie 1933), I.G. Duca (decembrie 1933, fiind asasinat de membrii Gărzii de Fier a numai câteva zile după ce câștigase alegerile). Au urmat cele patru guverne ale lui Gheorghe Tătărescu (5 ianuarie 1934 – 28 decembrie 1937).

După alegerile din decembrie 1937, cu trei zile înainte de finalul anului a fost desemnat premier rășinăreanul Octavian Goga, însă și acesta a fost demis repede, pe 10 februarie 1938, dată la care Carol al II-lea a decis să numească un guvern de tehnocrați, ”Guvernul consultativ” condus de patriarhul Miron Cristea.

Pe 31 martie 1938 Carol al II-lea a semnat decretul care desființa toate partidele politice, iar la finalul anului promulga legea pentru crearea organizației politice a Frontului Renașterii Naționale.

Începutul sfârșitului lui Carol al II-lea și reîntoarcerea lui Mihai pe tron

Al doilea Război Mondial a început septembrie 1939, iar anul viitor a marcat sfârșitul României Mari pentru că, la cererea lui Hitler, în decurs de numai câteva luni și fără luptă țara noastră a pierdut Basarabia, Bucovina de nord, Herța, Transilvania de nord-est și Cadrilaterul.

Iar în septembrie 1940, noul prim-ministru, Ion Antonescu, l-a obligat pe Carol al II-lea să abdice în urma unui puci, Mihai reîntorcându-se pe tron.

Numai că noul rege era mai degrabă o marionetă sub regimul dictatorial al lui Antonescu, aflându-se în permanență sub supravegherea serviciilor de informații.

Antonescu avea puteri depline pentru conducerea Statului Român, dar regele numea prim-ministru, conform unui decret, 3072/6 septembrie 1940, iar în urma acestei prevederi, pe 23 august 1944, Antonescu a fost demis și arestat, România întorcând armele contra Germaniei naziste pe măsură ce forțele sovietice pătrunseseră pe teritoriul României. Practic, prin această lovitură de stat, regele Mihai a scos țara noastră din Axă, formată din Germania Nazistă, Italia Fascistă și Japonia imperialistă, care se numeau ”Axa Roma – Berlin – Tokyo, trecând-o de partea Aliaților (Marea Britanie, Statele Unite ale Americii și Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, URSS.

Facebook România Regală

Ei, Partidul Comunist Român a minimizat meritele regelui Mihai în lovitura de stat, exagerând meritele comuniștilor. Lipsit de sprijinul noilor aliați Marea Britanie și SUA, cu Transilvania element de șantaj al vecinilor de la est (URSS), Mihai l-a demis pe prim-ministrul Rădescu, înlocuindu-l cu Petru Groza, omul comuniștilor.

”Guvernul Groza” făcea ce făcea de capul lui, iar Mihai a intrat în așa-numita ”Grevă regală”. A urmat fraudarea alegerilor din noiembrie 1946 și interzicerea Partidului Național Țărănesc, apoi regele Mihai a fost forțat să abdice pe 30 decembrie 1947, dată la care comuniștii au proclamat România drept Republică Populară, iar pe 3 ianuarie, imediat după anul nou, a fost constrâns să părăsească țara.

Despre acea perioadă s-au scris zeci de mii de coli de hârtie, variantele sunt diferite, depinde pe cine stai să asculți, iar controversele continuă și acum, la mai bine de trei sferturi de secol de la evenimentele respective. Cert este că, odată cu trecerea anilor, s-a dovedit de la o zi la alta că România a ales calea greșită, mai de voie, mai de nevoie.

Iar de aici, începea un nou capitol major în istoria României, istoria roșie, care avea să se întindă până la revoluția din 1989…

(va urma)