Polițiștii sibieni au recuperat un prejudiciu de cinci milioane de lei, după ce o firmă din Șelimbăr a fost înșelată de un transportator care ar fi folosit identitatea unei companii din Polonia ca să sustragă patru paleți de baterii.
În cauză sunt cercetați doi bărbați din Georgia, identificați în Belgia, iar investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor suspecților. Incidentul a fost semnalat pe 5 decembrie, când administratorul firmei păgubite a reclamat că ar fi fost indus în eroare pentru a încheia un contract de transport al bateriilor din Franța către Atena. Prejudiciul inițial era estimat la 1.000.000 de euro.
Potrivit polițiștilor, pe 3 decembrie, transportatorul ar fi schimbat numele șoferului și camionului, iar după încărcarea mărfii din primul punct din Franța nu s-a mai prezentat la al doilea. Verificările au arătat că datele unei firme poloneze ar fi fost folosite fraudulos, iar marfa a fost însușită de făptuitor.
În urma cooperării judiciare internaționale, autoritățile belgiene au descoperit marfa la o adresă din Belgia. Aici au găsit paleți în valoare de două milioane de lei și au identificat doi cetățeni georgieni implicați. Continuarea cercetărilor a dus la localizarea și recuperarea tuturor paleților. Valoarea totală a prejudiciului a ajuns la cinci milioane de lei.
Cazul este instrumentat de Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Sibiu, sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, într-un dosar privind infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Dumitru CHISELIȚĂ
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Dumitru CHISELIȚĂ
Ovidiu BOICA
Dumitru CHISELIȚĂ
Ovidiu BOICA