O carte despre…Știrile de la ora 5

Traian Tandin a fost unul din preferații mei în lectura de carte polițistă- nu-i așa că niciodată nu i s-a spus …milițienească?- și faptul că m-am apucat de scris texte de enigmă polițistă prin clasa a 5-a pe un caiet de matematică, cu un pix negru ca personajele pe care le descriam spune cât de tare mi-a plăcut Căpitanul Roman, personajul său de poveste. Nu știam de toată drama punerii sale pe linie moartă pentru că nu cedase unor năimiți din conducerea IGM dar aflând acum aceste amănunte- tocmai în prefața cărții pe care v-o prezint, semnată de Eugen Teodoru (pp. 7-12)- nu mă miră deloc. Un excelent ofițer judiciarist, un Comisar de modă clasică într-o junglă mereu activată de rău. Am scris rândurile acestea doar să vă aduc aminte de el, de scriitorul Traian Tandin, după ce am citit un volum al său dureros de bine scris: Traian Tandin, Comisar la omoruri (Ed. Neverland, 2020, 238 pg.). Cartea a apărut în anul în care se stingea – moare la 9 mai 2020- dar nu știu de ce zilele acestea mi-a revenit în dorul de lecturi. Probabil dorul după dreptate dovedită profesional, dorința de argument că răul nu rămâne nepedepsit? Cert este că am citi pe nerăsuflate, precum odinioară, o serie de texte de policier românesc, descrieri ale unor crime cu adevărat cutremurătoare, ale căror autori au fost vădiți prin profesionalism și eforturi supraomenești. Mi-a prins bine să reidentific în scriitura lui Tandin colegialitatea lui inalienabilă, flerul și ironia sănătoasă. Și m-am gândit că în timp ce inventăm scenarii mizere pentru filme românești care nu-i privesc pe români ne lipsește, realmente ne lipsește o școală a încrederii în inteligență și profesionalism pe care texte de genul Comisarului ori a lui Horia Tecuceanu sau Rodica Ojog-Brașoveanu le decojeau în ceața de mediocritate a vremii. Cartea mai poartă o vină. Aduce aminte nostalgicilor- a se vedea cazul cu omuciderea fetiței din Aiud- care ne spun că pe vremea comuniștilor nu exista atâta criminalitate că aceasta era ascunsă. Atât. De aceea astfel de scrieri erau mereu puse sub lupa cenzurii și invidia superiorilor doar în grad – cum a fost Bolidul verde al lui Traian Tandin, de exemplu- și deveneau în timp literatură de rezistență. Oricum cui i s-a făcut dor de o carte polițistă poate să reînceapă lectura și cu dosarele prezentate „jurnalistic” de Traian Tandin.