O bucătărie de vară a ars în totalitate, în Veștem. Cauza: jarul căzut din sobă

Un incendiu a izbucnit aseară în localitatea Veștem. Pompierii au fost chemați de urgență să stingă focul izbucnit la o bucătărie de vară, existând pericolul propagării la gospodăriile învecinate.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Anexa nu a putut fi salvată, aceasta a ars în totalitate. De asemenea, au ars și bunurile din interior.

„Pompierii sibieni au intervenit azi-noapte, în jurul orei 01:00 pentru stingerea unui incendiu în localitatea Veștem. La fața locului pompierii s-au mobilizat cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.

Incendiul se manifesta generalizat, cu flacără și degajări de fum la o anexa gospodărească (folosită ca bucătărie de vară). Pompierii au intervenit pentru limitarea propagării incendiului la casele din apropierea anexei și pentru stingerea incendiului.

Proprietara, o femeie de aproximativ 65 de ani a suferit un atac de panică. A primit îngrijiri medicale, însă a refuzat transportul la spital.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost jarul căzut din soba cu acumulare de căldură folosită pentru gătit”, au transmis reprezentanții ISU Sibiu.

Sursa foto: Arhiva Tribuna

Autor
22 iulie 2025 la 09:20
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 5 minute
Doar 45% dintre candidații la titularizare, în Sibiu, au luat minim nota 7
Sibiu se clasează pe locul 12 în țară, după rezultatele de la examenul de titularizare. Doar 45% dintre...
Actualitate
6 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 9 minute
Academia Forțelor Terestre din Sibiu recrutează soldați profesioniști
Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu anunță organizarea unui concurs pentru ocuparea a trei posturi vacante de...
Actualitate
2 min de citit
acum 31 minute
Școala Internațională Sibiu, locul unde se învață în pas cu prezentul
Peisajul educației internaționale evoluează determinat de progresele tehnologice, de opțiunile în schimbare ale elevilor și de noile abordări...
Actualitate
5 min de citit
acum 47 minute
Efect de bumerang la Ocna Sibiului: ieftinirea biletului de intrare la lacuri a adus încasări mai mici cu 265.000 de lei
Ceea ce se anunța o veste bună pentru turiști, ieftinirea biletului de intrare la Complexul Lacurilor Naturale de...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
O nouă campanie de sterilizări gratuite, organizată de Animal Life Sibiu
În perioada iulie – decembrie 2025, Animal Life Sibiu desfășură o nouă campanie de sterilizări gratuite pentru aproximativ...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Accident pe str. Tudor Vladimirescu din Sibiu: unul dintre șofer a fost rănit
Un accident s-a produs marți după-amiază la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu și Odessa, din Sibiu. Polițiștii rutieri au...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 ore
O nebunie administrativă: premierul Bolojan oprește dezvoltarea locală în mijlocul lucrărilor, de pe o zi pe alta!
Recent ales președinte al PNL, Ilie Bolojan a luat decizia de a bloca finanțările pentru proiectele locale aflate...
Actualitate
3 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 3 ore
Se așteaptă oferte pentru lactatele, fructele și produsele de panificație destinate elevilor din județul Sibiu
Consiliul Județean Sibiu reamintește operatorilor economici interesați că luni, 28 iulie 2025 este ultima zi în care pot...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
Percheziții DNA la domiciliul lui Piedone. Ce a făcut șeful ANPC
Procurorii DNA au desfășurat marți dimineață mai multe percheziții în județele Ilfov, Prahova și Constanța, inclusiv la domiciliul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 3 ore
Adolescentul accidentat la festivalul „Beach, Please!”, transferat la Sibiu
Nicolas, adolescentul de 15 ani care s-a accidentat grav după ce a sărit de pe scena festivalului „Beach,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 6 ore
Fascinanta lume a insectelor își dezvăluie secretele pentru cei mici, la Muzeul de Istorie Naturală
Lumea insectelor este plină de mistere, mai ales pentru cei mici. Muzeul de Istorie Naturală le oferă posibilitatea...
Actualitate
1 min de citit
acum 14 ore
Sectorul sanitar cu prea mulți medici care se luptă cu cariile din educație: interviu cu dr. Andreea Biriș, fondator Unique Smile Sibiu
Într-un context în care sănătatea orală a românilor – în special a copiilor – continuă să ridice semne...
Actualitate
15 min de citit