Nu l-a certat pe Murgia pentru ratarea penaltiului cu Oțelul. ”I-am zis după meci, m-ai chinuit rău de tot!”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Măldărășanu nu i-a reproșat lui Alessandro Murgia ratarea loviturii de la 11 metri din meciul cu Oțelul, la 1-0, în prelungirile primei reprize. Tehnicianul spune că nu obișnuiește să aleagă el jucătorul care să bată penaltiurile și nu exclude ca, pe viitor, italianul să își asume executarea altor lovituri de la puctul cu var.

În general, îi las pe jucători să decidă. Adică, aș fi făcut o greșeală, poate, că vrea și «Bala» (n.a. Balaure) să bată, dar să decid, nu bați tu, bate «Bala» și dacă «Bala» rata… Nu! În momentul în care el (n.a. Murgia) a simțit… Cristi Neguț nu bate când este faultat, când scoate penaltiul, Chițu nu bate și atunci au rămas ei. Dacă era Ianis Stoica, bătea el.

În momentul ăla, el și-a asumat. Asta a fost. Bine că s-a terminat așa. I-am zis după meci, m-ai chinuit rău de tot, nu numai pe mine, și pe tine și pe toți. Cu 2-0 la pauză, ținând cont că ei au jucat cu apărarea sus și veneau peste tine, era mult mai ușor de a gestionat. Așa, s-a văzut în anumite momente acea (n.a. retragere) inexplicabilă, până la urmă, pentru că te retragi vrând să conservi acel minim 1-0, dar e un risc mare. Oricând se poate întâmpla ceva în careu, există și VAR acum și am trăit periculos. Am trăit periculos, dar asta este. Poate data viitoare va marca, dacă va decide să bată. Depinde de el, depinde de ei.

Trebuie să-și asume, pentru că dăgeaba îl pui pe unul care poate a jucat slab până atunci și nu are el încredere. Și să bată doar că cer eu, e o problemă”, a mai spus Măldărășanu. 

Autor
11 decembrie 2024 la 19:34
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 17 ore
Salina de la Praid s-a închis, sarea de acolo a ajuns la Sibiu, într-o rețetă
Cea de-a doua zi de Astra Multicultural a reușit să atragă un public numeros, mulți dintre participanți venind,...
Actualitate
2 min de citit
acum 22 ore
Cu programul Rabla în aer, piața auto din România își calculează pierderile de pe o lună pe alta
Cu programul Rabla încă suspendat, dar cu promisiunea relansării, piața auto din România își calculează pierderile de la...
Actualitate
9 min de citit
acum 1 zi
Restricții de trafic, pe Valea Oltului. Când și unde se oprește circulația
Cei care au drum pe Valea Oltului sâmbătă trebuie să știe că sunt restricții de circulație în zonele...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
(Video) Spectacol sub cerul liber: Sibiul a fost cucerit de gala de balet și operă din Piața Mare
Vineri seara, Piața Mare din Sibiu s-a transformat într-o scenă deschisă sub cerul liber, unde muzica și eleganța...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Guvernul le-a pus gând rău polițiștilor locali. Sibiul, sub norma de un polițist la mia de locuitori
Premierul Ilie Bolojan a anunțat, vineri, un nou pachet de măsuri prin care se urmărește reducerea cheltuielilor din...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Măldărășanu, frustrat după remiza cu Metaloglobus: ”Să ai 2-0 la pauză și să nu iei toate punctele…”
Antrenorul echipei sibiene, Marius Măldărășanu, era dezamăgit, la finalul meciului de pe ”Municipal”; după ce echipa sa a...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Sport, natură și voie bună la Sadu: comuna găzduiește evenimentul „Exploratori în satul luminii”
Comuna Sadu se pregătește să găzduiască duminică, 20 iulie, un eveniment dedicat mișcării, naturii și socializării. Sub genericul...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(ACTUALIZARE) Prima victorie se (mai) lasă așteptată! FC Hermannstadt, la fel ca în sezonul precedent, remiză cu o nou-promovată la primul meci acasă!
Tibi Căpușă a deschis scorul încă din minutul 3, apoi Ianis Stoica a făcut 2-0 înainte de pauză....
Eveniment
6 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Acordurile lăutei se vor auzi în Biserica Evanghelică din Sibiu
Lăuta este un instrument muzical cu coarde ciupite, cu o istorie fascinantă ce se întinde pe mai bine...
Cultură
3 min de citit
acum 1 zi
Utilajele și muncitorii au început lucrul pe încă un lot din autostrada Sibiu-Făgăraș
Lucrările de construcție pe noul lot al autostrăzii A13 Sibiu – Făgăraș au fost demarate recent. Potrivit surselor...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Dispozitivul C-Arm folosit în premieră la Spitalul Militar de Urgență Sibiu pentru manevre intravasculare exploratorii și terapeutice
Aparatul Roentgen mobil cu braț C, cunoscut și sub denumirea de C-Arm, este un dispozitiv radiologic mobil utilizat...
Eveniment
2 min de citit
acum 1 zi
De la mapă, la sapă: viitorii arhitecți învață să tencuiască cu bălegar în „Țara Colibelor”
18 studenți la Arhitectură din cadrul facultăților din București și Cluj trudesc de zor la refacerea unui fost...
Actualitate
2 min de citit