Noutăți de la Crucea Roșie – Filiala Sibiu: proiect de prim ajutor în școli și o nouă pagină de internet

Aproximativ 750 de cadre didactice și non didactice, precum și elevi din întreg județul Sibiu, vor învăța, în perioada anului școlar 2025 – 2026, cum să acorde prim ajutor premedical, prin participarea la activitățile programate în cadrul unui nou proiect implementat de Crucea Roșie – Filiala Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Prim Ajutor în Școli este un proiect pilot, inițiat încă din anul 2023, a cărui scop principal este de a contribui la educația civică și medicală a elevilor și profesorilor sibieni.

Raluca Morar, director al filialei sibiene a Crucii Roșii, consideră că proiectul dedicat binelui și salvării celor aflați în nevoie a fost lansat pentru a onora actului educațional.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Așa alegem noi să ne implicăm, să rămânem aproape de mediul educațional și să aducem alinare atunci când e mai greu. Întotdeauna, voluntarii și angajații Crucii Roșii sunt acolo unde e nevoie de ei, cu demnitate și inima deschisă.

În 2025, Crucea Roșie Filiala Sibiu a primit o finanțare de la Consiliul Județean pentru formarea a 420 de cadre didactice din întreg județul Sibiu. În paralel, Crucea Roșie Română a finanțat proiectul Prim Ajutor în Școli pentru Municipiul Sibiu. Astfel, vom reuși să ajungem, până la finalul acestui an școlar, să instruim 320 de liceeni din 17 unități de învățământ liceal din municipiu: Putem spune cu mândrie, că la finalul proiectului, în fiecare grădiniță, școală primară, gimnazială sau liceu, vor exista profesori instruiți de noi în a acorda prim ajutor premedical, elevii fiind mai în siguranță ca niciodată”, a mai precizat reprezentanta Societății Naționale de Cruce Roșie din România – Filiala Sibiu.

De asemenea, am mai aflat că, în ziua aniversării Crucii Roșii – 8 mai, a fost lansat noul site al filialei sibiene (www.crucearosiesibiu.ro), prin accesarea căruia orice doritor poate afla informații interesante și utile despre proiectele desfășurate în școli și nu numai.

Crucea Roșie Filiala Sibiu are în prezent un număr de aproximativ 100 de voluntari, din cei 5.000 existenți în întreaga țară.

D.F.

Autor
16 mai 2025 la 10:00
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ștefania Vesa
acum 1 oră
Traseu nou spre Aeroportul Sibiu: Tursib lansează linia 21
Tursib S.A. a introdus Traseul 21, o linie directă de autobuz care conectează Aeroportul Internațional Sibiu cu Gara...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 ore
În sfârșit: a început asfaltarea celei mai noi piste de biciclete din Sibiu. Spre bucuria vecinilor sătui de șantier
După ce „Tribuna” a publicat în repetate rânduri semnalele locuitorilor străzii Theodor Aman, dar și ale celor de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 ore
Proiectul „Mens Sana in Corpore Sano” debutează în tabăra de la Păltiniș cu activități culturale și ecologice pentru tineri din mediul rural și urban
În perioada 8 – 10 iulie, elevi și cadre didactice de la Școala Gimnazială Racovița și Școala Gimnazială...
Actualitate
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 ore
Distracție maximă: petrecere pe mal de lac, cu vinuri bune, mașini de top și „The Motans” pe scenă. În plus, un DJ bucureștean va recrea atmosfera cluburilor din Capitală
În această sâmbătă, sibienii sunt așteptați la un show ce se anunță cu adevărat de neuitat. Totul se...
Actualitate
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 3 ore
Legendarul Christopher Froome revine la Turul Ciclist al Sibiului! Ediția a XV-a debutează în această seară, cu prezentarea echipelor
Pentru al doilea an consecutiv, britanicul Christopher Froome este prezent la startul Turului Ciclist al Sibiului. Acum în...
Actualitate
8 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 4 ore
Bunicii pot fi mai inteligenți decât infractorii. Ce îi învață polițiștii
Metodele de înșelăciune se diversifică de la o zi la alta, așa că autoritățile le combat prin metode...
Actualitate
2 min de citit
acum 5 ore
Se lucrează pe A1, DN14 și DN14A
Conducătorii auto trebuie să circule cu prudență sporită pe anumite drumuri naționale și autostrada din județ, deoarece sunt...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 ore
Transfăgărășanul, zona urșilor. Câte amenzi s-au dat pentru hrănirea lor în ultimii cinci ani
Apariția tot mai frecventă a urșilor atât în localități, cât și în afara lor reprezintă o problemă tot...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 5 ore
Adolescenții din Richiș au o vară plină: ateliere de teatru, dans și arte decorative
Consiliul Județean Sibiu susține un nou proiect educațional și artistic dedicat tinerilor din comuna Biertan, adolescenții din Richiș...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 5 ore
An apicol dezastruos în Sibiu : „Cel mai slab sezon din 1984 până azi”
Apicultorii sibieni și din întreaga țară se confruntă cu unul dintre cele mai dificile sezoane din ultimele decenii,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 5 ore
„Mediaș XCE & XCO” 2025, în acest sfârșit de săptămână
Sâmbătă și duminică (5 – 6 iulie 2025), la Mediaș se va desfășura o nouă ediție a „Mediaș...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 5 ore
Crucea Roșie Sibiu „face cinste” de ziua ei: ateliere de prim ajutor, pictură și jocuri pentru cei mici
Vineri, 4 iulie este Ziua Națională a Crucii Roșii Române. Sibienii interesați de activitatea acestei organizații sau să...
Actualitate
2 min de citit