Noul primar din Turnu Roșu a „moștenit” de la fosta conducere o datorie consistentă

La doar o lună de zile de la preluarea mandatului, noua conducere a administrației publice locale din comuna Turnu Roșu constată că a primit moștenire de la fosta administrație și o „gaură” destul de adâncă în bugetul local, cauzată de neîndeplinirea unor obligații contractuale față de administratorul fondului forestier deținut de comună. Primarul Andreea Anghel anunță că, în urma unor negocieri purtate cu reprezentanții structurii silvice, s-a ajuns la o înțelegere privind eșalonarea datoriei de peste 420 mii lei, astfel încât semiblocajul financiar local să fie evitat în perioada următoare.  

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Administrația anterioară ne-a lăsat moștenire atât proiecte benefice pentru comunitate, cât și provocări semnificative pe care le gestionăm acum cu responsabilitate.

La ieșirea din mandat, fostul primar se lăuda că *a făcut rost de bani*, când de fapt erau banii alocați din fondul de rezervă pentru toate comunele, iar pentru comuna Turnu Roșu s-au alocat 300.000 lei cuveniți.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Doar că la scurt timp, suntem nevoiți să ne descurcăm cu una din cele mai mari provocări: respectiv o poprire pe conturi de 423.812 lei (aproximativ 85.000 de euro), rezultată dintr-un proces pierdut de primărie pentru servicii silvice pe care fosta conducere a comunei nu le-a achitat ocolului silvic, așa cum se angajase prin contract.

Procesul s-a întins pe parcursul a patru ani, timp în care datoria inițială a crescut cu penalități și cheltuieli de judecată și de executare silită.

Pentru o comună cu venituri modeste, suma reprezintă o povară considerabilă pe umerii bugetului local.

Cu toate acestea, conducerea de astăzi a comunei Turnu Roșu a reușit să ajungă la o înțelegere cu reprezentanții ocolului silvic din litigiu, astfel încât am obținut eșalonarea datoriei în mai multe rate până în 2026.

În acest mod, vom putea gestiona situația fără a afecta semnificativ activitatea curentă a primăriei și proiectele noastre pentru comunitate în prag de Sărbători.

Ne menținem angajamentul pentru transparență, responsabilitate și determinare în interesul tuturor cetățenilor. 

Este important ca cetățenii comunei noastre să înțeleagă situația actuală și să vadă eforturile pe care le depunem zi de zi pentru o administrație eficientă, orientată spre binele comun.

Știm că încrederea se câștigă prin fapte și rezultate concrete! Și ne angajăm ferm să vă apărăm interesele”, menționează Andreea Anghel, pe contul de socializare al Primăriei Turnu Roșu.

D.F.

17 decembrie 2024 la 07:48
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ștefania Vesa
acum 1 oră
Delia Nistor, organizator de evenimente, despre întrebarea care ne frământă pe toți: Cât mai dăm la o nuntă?
Delia Nistor este organizator de evenimente și o prezență tot mai cunoscută în mediul online, unde a strâns...
Actualitate
6 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Drumeție în Țara Colibelor: zeci de participanți îmbrăcați în ii au avut parte de mișcare și bucate ca la bunica
Zeci de excursioniști îmbrăcați în ii tradiționale au luat la pas în weekend potecile pitorești ale Țării Colibelor,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 3 ore
FOTO / VIDEO: Texanii în dialog cu romii despre integrare socială. Au discutat, apoi au dansat
Un grup de 9 studenți ai „Austin Community College” din Texas, Statele Unite ale Americii, se află în...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 6 ore
Cum debutează meteorologic luna lui Cuptor, la Sibiu
Luna lui Cuptor debutează la Sibiu cu temperaturi ridicate, uneori caniculare. Intervalul 30 iunie – 6 iulie va...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 7 ore
Recomandările ultimei zile de FITS 2025: Bill Murray, Faust și un cer plin cu „Mulțumesc”
Ultima zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu va aduce în fața publicului pe Bill Murray...
Actualitate
2 min de citit
acum 10 ore
Preotul Constantin Necula se alătură campaniei antistigmă a Spitalului Clinic de Psihiatrie din Sibiu: „Este nevoie de noi toți pentru noi toți”
Preotul Constantin Necula, președinte al Asociației Crucea Albastră și unul dintre cei mai activi promotori ai dialogului spiritual...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 17 ore
Video/ Spectacol de foc și lumini în Piața Mare. Mihai Mărgineanu a încheiat seara cu succes
Mii de oameni au umplut sâmbătă seară Piața Mare din Sibiu pentru a admira un spectacol impresionant  intitulat...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 18 ore
Scriitorul nigerian care a primit o stea pe Aleea Celebrităților din Sibiu, fraierit de un taximetrist bucureștean. I-a luat 400 euro până în centrul Bucureștiului
Wole Soyinka este scriitorul nigerian, laureat al Premiului Nobel, care a primit sâmbătă o stea pe Aleea Celebrităților...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 21 ore
Un șofer băut s-a răsturnat cu mașina, lângă Rusciori
Polițiștii rutieri au intervenit sâmbătă la un produs pe DJ 143B, în afara localității Rusciori. Un șofer s-a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 21 ore
Șapte stele din șaptezeci și șapte au „răsărit” pe Aleea Celebrităților din Sibiu
Ceremonia de acordare a stelelor din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu a avut loc sâmbătă,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 22 ore
„Cibin” versus „Transilvania”: cât plătim pentru legume și fructe în principalele piețe ale Sibiului
Mulți sibieni și-au făcut un obicei din a se aproviziona de la Piața Volantă de la Sala Transilvania,...
Actualitate
3 min de citit
acum 1 zi
SIBIUL PE HARTA ATENTATELOR CU BOMBĂ. EXPLOZIBILUL ASCUNS ÎN TOALETĂ, CARE A DISTRUS UN RESTAURANT
Două afaceri din Sibiul anului 1996 păreau să nu aibă loc una de cealaltă – așa se explică...
Actualitate
6 min de citit