Noul jucător al lui Hermannstadt, Răuț(ă) în sezonul precedent: 14 ”galbene”, două eliminări! ”Și postul… Mi-am asumat! O să fie VAR!”

Noul jucător al lui Hermannstadt, Răuț(ă) în sezonul precedent: 14 ”galbene”, două eliminări! ”Și postul… Mi-am asumat! O să fie VAR!”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În primul interviu acordat de la venirea la FC Hermannstadt, acordat pentru contul de Facebook al clubului, întrebat despre avertismentele primite de-a lungul carierei, ”știi cum e, suporterii te identifică cu aceste cartonașe”, mijlocașul Alexandru Răuță a spus că, în opinia sa, arbitrii recurg prea ușor la aceste sancțiuni, dar își pune speranțe că, din sezonul viitor, odată cu introducerea VAR-ului, situația se va schiba. Răuță și-a asumat erorile făcute în ediția precedentă de campionat, în care, la Dinamo, a fost avertizat de 14 ori și eliminat în două meciuri.

”Și postul, oarecum, mijlocaș central mai defensiv, știți foarte bine că se iau multe «galbene», anul acesta am luat două «roșii» la Dinamo, știu că am greșit, dar mi-am asumat. La noi, în România, consider eu că se dau foarte ușor «galbene» și unii jucători sunt și vizați, dar – nu știu ce să zic – o să fie VAR, sper să nu mai iau niciun cartonaș, pentru că nici mie nu-mi pică bine să iau cartonaș roșu, vă dați seama că îți lași, în primul rând, echipa în zece (n.a. jucători) și, în al doilea rând, în carieră îți atârnă greu. Sper să nu mai am astfel de incidente și să decurgă totul normal”, a spus Răuță.

Noul mijlocaș al lui FC Hermannstadt se știe cu unii dintre noii săi colegi și consideră că, la Sibiu, e importantă omogenitatea formată în precedentul sezon: ”Mă simt bine, am venit la o echipă frumoasă, la Sibiu. Știu grupul, am mai jucat cu câțiva băieți de aici, de la echipă și chiar sunt încântat că am semnat cu Hermannstadt. Am fost coleg cu Plamen Iliev, cu portarul, cu Bejan, Hora, Biceanu și cam atât. Este o echipă bună. Știu că este un nucleu format de un an de zile și cel mai important este că e omogenitate. Sper să facem o treabă cât mai bună. Cred că vor mai veni și întăriri, este nevoie, ca la orice echipă și cred cu tărie că putem face o figură frumoasă”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

”Se pot face lucruri frumoase”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Alexandru Răuță consideră că obiectivul firesc pentru noul sezon este menținerea în Liga 1, deoarece FC Hermannstadt este o nou-promovată. În plan personal, mijlocașul își propune să fie sănătos și să joace cât mai mult.

”Obiectivul meu, în primul rând, este să fiu sănătos. În al doilea rând, să joc meci de meci și (oftează) să menținem echipa în prima ligă. Știți foarte bine că primul an este cel mai greu pentru o nou-promovată, nu este ușor, dar se pot face lucruri frumoase, chiar dacă echipa este nou-promovată”, a adăugat Răuță.

 

Ar juca și portar dacă i se va cere

 

Noul jucător al Sibiului a jucat în aproape toată cariera mijlocaș defensiv, post pe care FC Hermannstadt îi mai are pe Mino Sota, Baba Alhassan și Ciprian Biceanu, trei dintre fotbaliștii remarcați în sezonul trecut, niponul fiind votat de suporteri cel mai bun jucător, iar Alhassan fiind al treilea golgeter al echipei, cu șapte reușite, în Liga 2. Răuță spune că, dacă i se va cere, va juca și portar la FC Hermannstadt.

”Mijlocaș central defensiv am jucat toată cariera. La Voluntari, cu Bergodi, am jucat cred că vreo 10 meciuri box-to-box, dar în rest, mijlocaș defensiv am jucat. Nu contează unde mă bagă antrenorul, trebuie să dau randament orice ar fi și dacă este nevoie în poartă, și-n poartă voi intra”, a mai spus Răuță pentru Facebook-ul echipei FC Hermannstadt.

Ultimul jucător transferat de FC Hermannstadt are și un mesaj pentru suporteri: ”Să vină la stadion, să ne susțină, chiar dacă nu jucăm la Sibiu și vom juca la Mediaș, să fie alături de echipă și sperăm că nu îi vom dezamăgi”.

Autor - Ovidiu BOICA
28 iunie 2022 la 14:23
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 oră
Daniel Opriţa ajunge, în sfârşit, la Sibiu. Numele lui a fost vehiculat, în iarnă, pentru preluarea băncii la FC Hermannstadt
Stadionul ”Municipal” va găzdui un nou meci din eşalonul secund, pe lângă cele ale echipei din Şelimbăr, care...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 oră
A doua victorie consecutivă a Mediaşului în Liga 3. ”Alb-negrii” au întors rezultatul cu Tricolorul Breaza
Echipa din Mediaş a obţinut, în această seară, al doilea succes consecutiv în campionat, după cel de marţi,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 21 ore
Patru echipe cu 7 puncte în Liga a IV-a Sibiu după trei etape. Speranţa Biertan conduce plutonul, la golaveraj
Nicio echipă din eşalonul al doilea judeţean nu are maximum de puncte după trei etape, dar patru dintre...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Victor Cornea mai coboară o poziţie în clasamentul de dublu ATP. Sibianul ajunge pe locul 170
Tenismenul sibian Victor Cornea mai coboară un loc în clasamentul mondial de dublu al jucătorilor profesionişti, dat publicităţii...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Nu ai apucat încă să te înscrii la Crosul Copiilor? O mai poţi face până vineri la prânz. Programul complet al ediţiei de toamnă
Organizatorii Crosului Copiilor anunţă că perioada de înscriere a fost prelungită până vineri, ora 12:00. Cei care nu...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(ACTUALIZARE) Interul răpune liderul seriei, echipă cu maximum de puncte în primele 4 etape. „Bleu-albaştrii” s-au impus cu 4-1 pe „Municipal”
(LIVETEXT) '90+3 - final de meci; Interul răpune liderul şi are 9 puncte după 5 etape în Seria 2...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Judoka de la Miado’s pe podiumul ”Cupei Temerarul”, la Sibiu
Sportivii de la clubul Miado’s au profitat de participarea la ediţia din acest an a ”Cupei Temerarul”, desfăşurată...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 2 zile
Campioana judeţeană AFC Agnita întoarce rezultatul după ce a fost condusă de Alma, la pauză. Scorul etapei în SuperLiga Sibiu, la Răşinari
AFC Agnita continuă să fie singura cu maximum de puncte în SuperLigă după ce a câştigat, sâmbătă, la...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Victorie pentru juniorii 2, înfrângere pentru juniorii 3 de la CSŞ HC Sibiu la debutul în noul sezon
Echipa de juniori 2 a Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu a câştigat la diferenţă de 16 goluri...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
”Călăreţii roşii” se mută pe ”Municipal”. Primul meci, cu Unirea Slobozia
Primarul Marius Grecu, a confirmat, pentru TRIBUNA, că echipa de fotbal din Şelimbăr va disputa meciurile considerate acasă,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Fotbalistul care a plecat cu scandal de la FC Hermannstadt rămâne în România şi va juca la o echipă din vecinătatea Sibiului
În primăvară, alături de bulgarul Antoni Ivanov, pleca de la FC Hermannstadt, reclamându-i pe sibieni la comisiile competente...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Vicecampioana CSO Tălmaciu câştigă derbiul cu campioana CFR Cluj, în deplasare. Diferenţă de numai 17 “beţe”. Sibienii sunt liderii Campionatului Naţional
CS Orăşenesc Tălmaciu a câştigat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, derbiul cu campioana CFR, în Campionatul Naţional de seniori. Vicecampioană...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.