Noaptea Muzeelor în Dumbravă: frig și ploaie, dar cu grătare încinse

Vremea rece și ploioasă nu i-a împiedicat pe sibieni și turiști să vină în număr mare la întâlnirea cu tradițiile.  Din contră, aceștia au luat cu asalt, sâmbătă seara, Muzeul ASTRA, din Dumbrava Sibiului, pentru a lua parte la „Noaptea Muzeelor”. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Mergem la mămăligă!”, a strigat entuziasmat un copil spre seară, când grătarele din zona târgului de țară au fost încinse de bucătari, iar lumea nerăbdătoare aștepta ca masa să fie pusă.

Nici pe timpul zilei delicile culinare nu au lipsit. Mămăligă cu carne de porc, sarmale cu slăninuță afumată, pregătite chiar de președinta Consiliului Județean, Daniela Cîmpean, prezentă la eveniment, i-au încântat pe vizitatori. Printre invitați s-a numărat și  îndrăgitul artist Robert Târnăveanu care a gătit pastră din carne de oaie. În timp ce înrocea carnea pe grătar acesta a declarat: „Cea mai bună pastră e la Gura Râului. Junii Sibiului mănâncă doar pastră din carne de oaie”.

Pe lângă mâncăruri tradiționale, vizitatorii s-au bucurat și de atmosfera creată pe aleile  muzeului. Îmbrăcați bine, ținând în mână umbrele, cei care au trecut pragul muzeului au profitat atât de gratuitate cât și programul prelungit.

Simona, una dintre vizitatoare întâlnite pe aleile muzeului ne-a declarat: .„Este unul dintre cele mai fascinante locuri atât din Sibiu cât și din țară. Aici ne relaxăm! Este o oază de destindere pentru bunici, copii, părinți și toate generațiile. Îmi place totul în muzeu, începând de la case, sate, morile de vânt și lacul cu lebede și rățuște. Este o zonă în care toți vin oricând. Într-adevăr, oamenii de aici știu ce să facă pentru public”.

Printre oaspeți s-a aflat și Aurora din Cluj, care a venit special să se bucure de atmosfera din muzeu: „Nu am fost de mult timp în muzeu și voiam să văd o altă atmosferă. Cu toate că vremea nu ține cu noi, asta nu ne împiedică să ne simțim bine.”

Foto: Răzvan NEGRU 

Autor
17 mai 2025 la 23:06

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 41 minute
O nouă sală de Karate Kyokushin și-a deschis porțile la Sibiu. Despre disciplină, respect, încredere și autoapărare la ZenSib Dojo
Sibiul s-a îmbogățit cu un nou spațiu dedicat educației prin arte marțiale. ZenSib Dojo este o sală modernă,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 48 minute
Măldărășanu promite că sibienii își vor apăra corect șansele la Botoșani. ”Nu vreau să dăm curs vreunei speculații”
Chiar dacă FC Hermannstadt este câștigătoarea play-out-ului, antrenorul Marius Măldărășanu susține că jucătorii săi vor aborda la victorie...
Actualitate
5 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 2 ore
54 de povești, expuse în curtea Liceului „Brukenthal”
În curtea interioară a Liceului „Brukenthal”, din Piața Huet, sibienii pot vedea expoziția „Cine suntem noi?”, care aduce...
Actualitate
2 min de citit
acum 4 ore
Măldărășanu păstrează suspansul până după ultimul meci de campionat în privința viitorului său: ”Mingea e la mine! Restul…”
Antrenorul echipei sibiene, Marius Măldărășanu, susține că nu a luat încă o decizie în privința viitorului său, deși...
Actualitate
1 min de citit