Noaptea Muzeelor, cel mai mare eveniment cultural de masă. Peste 15% din populaţia Sibiului a dat curs invitaţiilor

Noaptea Muzeelor, cel mai mare eveniment cultural de masă. Peste 15% din populaţia Sibiului a dat curs invitaţiilor

„Noaptea Muzeelor”, ajunsă la cea de-a 22-a ediție în 2026, continuă să înregisteze un succes deosebit la public, indiferent dacă este localnic sau turist. Ediţia din acest an a întrecut aşteptările responsabililor instituţiilor de cultură din municipiul, chiar dacă unele dintre cele mai reprezentive muzee şi edificii culturale nu au fost deschise publicul, invocându-se tot felul de motive de securitate şi de protejare a patrimoniului. Totodată, un factor decisiv a fost vremea frumoasă. Aproape fiecare instituţie culturală a anunţat numărul vizitatorilor care au venit la Noaptea Muzeelor. Unele instituţii au dat cifre şi date exacte, cum este CNM ASTRA şi Muzeul Naţional Brukenthal, în schimb altele au aproximat numărul celor care le-au călcat pragul în seara de sâmbătă, tocmai pentru că nu dispun de un sistem care să contorizeze numărul vizitatorilor. Însă dincolo de toate cifrele şi datele, Sibiul rămâne în continuare un oraş căutat din punct de vedere turistic şi cultural. Numărul vizitatorilor trece de 25.000, în condiţiile în care 20.000 au trecut pragul instituţiilor de cultură bugetare, în timp ce în locurile tradiţionale culturale şi turistice aparţinând cultelor din Sibiu, nu sunt încă dotate cu tehnica necesară numărării numărului de turişti. Aici, includem catedrala evanghelică din Piaţa Huet. Per ansamblu, dacă raportăm la populaţia mun. Sibiu, înseamnă că aproximativ 15 la sută dintre sibieni au venit la Noaptea Muzeelor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

8.000 de vizitatori la Muzeul ASTRA

În jur de 8000 de suflete au fost la ediția din acest an Noaptea Muzeelor la Muzeul ASTRA. „Mulțumim că VĂ PASĂ!”, a transmis, scurt, responsabilii complexului muzeal sibian. Muzeul Astra a ales să țină porțile deschise din respect pentru publicul său, deşi „traversăm o perioadă de protest justificat față de inechitățile din sistem, respectul nostru pentru public și dragostea profundă pentru cultură primează.

Suntem aici pentru voi dar purtăm banderole albe pentru demnitatea profesiei noastre, alaturi de colegii din celelalte instituții de Cltura și Federația Culturmedia. Vă mulțumim că ne sunteți alături! Cultura nu se oprește, dar are nevoie de sprijin! Fiți alături de noi cu o banderolă albă!”.

Aproape 7.000 de vizitatori la Muzeul Naţional Brukenthal

Cifrele zilei la Muzeul Naţional Brukenthal: 6869 vizitatori și 619 participanți la activitățile educative de la Muzeul Cinegetic August von Spiess. În cadrul ediției din acest an a Nopții Muzeelor, MN Brukenthal a ales să deschidă publicului spații mai puțin accesibile sau mai puțin cunoscute, dar valoroase oferind vizitatorilor ocazia de a descoperi locuri speciale din patrimoniul muzeului. Sala cu frescă din Piața Mică, Muzeul Cinegetic „August von Spiess” și Muzeul de Artă Contemporană s-au aflat printre punctele de interes ale serii.

Turnurile de pe Cetăţii la mare căutare

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Printre principalele aracţii culturale de Noaptea Muzeelor s-au aflat Turnul Olarilor şi Turnul Dulgherilor, situate pe strada Cetăţii, probabil cea mai frumoasă din municipiul Sibiu, aflate în administarea Primăriei Sibiu. „Sâmbătă, 23 mai, în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor, Turnul Olarilor și Turnul Dulgherilor de pe str. Cetății au fost vizitate gratuit de 4.349 de vizitatori, în cele doar câteva ore, între 19.00 și 24.00”, susţin reprezentanţii Primăriei Sibiu.

Catedrala evanghelică şi Casa Teutsch, printre atracţii

De mare apreciere, s-au bucurat şi catedrala Evaghelică din Piaţa Huet şi Casa Teutsch. Deschisă de la ora 20 până la miezul nopții, ea a putut fi vizitată, inclusiv turnul. Peste 4.000 de vizitatori au venit să vadă unul dintre cele mai impozante lăcaşe de cult a Sibiului. În plus, „ora exactă” a fost punctată de scurte intervenții la orgă, cu durata de zece minute, repetate din oră în oră. Cozile erau formate cu mult timp înainte de ora intrării, fiecare „obiectiv” (biserica şi turnul) având la un moment dat coada proprie. La casa Teutsch, cei interesaţi au putut vizita muzeul Bisericii Evanghelice din România şi expoziţia Memento. Trebuie menţionat că în zilele de vârf din cursul verii, catedrala din Piaţa Huet este vizată de aproxmativ 1.500 de persoane/zi.

Academia Forţelor Terestre Nicolae Bălcescu

AFT Nicolae Bălcescu s-a aflat şi ea în planurile sibienilor de Noaptea Muzeelor. Potrivit reprezentanţilor AFT, în jur de 650 de vizitatori, mare parte familii întregi, au călcat pragul instituţiei de învăţământ militar superior.

În cadrul evenimentului „Noaptea Muzeelor”, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu și-a deschis porțile pentru sute de vizitatori dornici să descopere istoria și tradiția învățământului militar sibian. În Muzeul academiei, expozițiile interactive, ținutele militare de epocă și proiecția digitală a lui Nicolae Bălcescu au atras atenția publicului de toate vârstele. Biblioteca Universitară a completat experiența prin tururi ghidate, expoziții de carte și ateliere creative dedicate celor mici.

Biblioteca ASTRA a atras peste 500 de doritori

Peste 500 de vizitatori au luat parte la activităţile culturale ţinute de Biblioteca ASTRA. Numai „Poveștile Parcului ASTRA” au atras peste 100 de sibieni de Noaptea Muzeelor pentru a petrece o seară liniştită şi relaxată. Managerul Bibliotecii Judeţene ASTRA, Răzvan C. Pop, a oferit cadrul ideal pentru toți cei care au ales să descopere la pas istoria fascinantă a Sibiului. Participanții au aflat lucruri mai puțin cunoscute despre spații familiare, dar încărcate de simboluri. Pornind de la PalatulASTRA, turul nocturn ghidat de istoricul sibian a adus împreună oameni pasionați de istorie, cultură și viața orașului.

Sadu – Muzeul Energetic Sadu I, deschis a doua oară de Noaptea Muzeelor

Un moment special în acest an a fost deschiderea Muzeului Energetic Sadu I. Primăria Comunei Sadu, în colaborare cu Hidroelectrica și în parteneriat cu Asociația Culturală „Samuil Micu Clein„, au deschis muzeul între orele 18 şi 23. Cei aproape 150 de vizitatori au avut ocazia să descopere un loc cu adevărat unic la nivel național, unde se îngemănează armonios: un muzeu industrial centenar aflat încă în funcțiune; un muzeu energetic care prezintă istoria electrificării și a revoluției industriale din România. «În inima Văii Sadului, lumina nu este doar energie, ci memorie, identitate și continuitate. Sadu este locul unde tradiția și progresul s-au întâlnit pentru a da naștere uneia dintre cele mai importante pagini din istoria hidroenergeticii românești”, era mesajul pentru public al autorităţilor locale din Sadu, mai ales că în acest an se împlinesc 130 de ani de la punerea în funcţiune a hidrocentralei Sadu I. Muzeul a fost deschis doar de două ori în cadrul evenimentului „Noaptea Muzeelor”, prima dată iniţiativa a avut loc acum 7 ani.

Autor - Cosmin PAL
25 mai 2026 la 14:43
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 9 ore
Trei victorii ”italieneşti” în SuperLiga Sibiu. Scorul etapei, realizat de Păltiniş Răşinari la Axente Sever. Un jucător a marcat cinci goluri
Trei din cele patru meciuri ale etapei a X-a a SuperLigii Sibiu s-au încheiat cu victoria la limită...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 11 ore
Prima echipă a ACS Champions domină turneul de la Sibiu: trei victorii fără set pierdut. “Panterele” au maximum de puncte. CSŞ Sibiu, pe locul secund în clasament
ACS Champions Casa Frieda A a dominat şi al doilea turneu al Campionatului Naţional U15, câştigânt tot, fără...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 11 ore
Testări pentru depistarea diabetului, la Promenada Mall Sibiu. Sibienii își pot verifica glicemia și tensiunea arterială
Sibienii își vor putea verifica glicemia, tensiunea arterială și hemoglobina glicată sâmbătă, 14 noiembrie, în cadrul unei campanii...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 13 ore
Mediașul se pregătește de sărbătorile de iarnă. A început montarea iluminatului festiv în oraș
Municipiul Mediaș începe să îmbrace haine de sărbătoare. Primăria Mediaș a demarat luni, 9 noiembrie, lucrările de pregătire...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 14 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 11.11.2026 ROSIA, Localitate...
Actualitate
• 1 min de citit
• acum 14 ore
Reabilitare corp B de clădire la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu
Comunicat lansare proiect „Reabilitare corp B de clădire la Colegiul Național «Octavian Goga» Sibiu" Scopul proiectului: Crearea condițiilor pentru accesul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 14 ore
La 78 de ani, a primit o nouă șansă la viață. Medicii i-au înlocuit două valve ale inimii și o porțiune din aortă
Un bărbat în vârstă de 78 de ani a trecut printr-o intervenție chirurgicală complexă, în urma căreia i-au...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 15 ore
Stopul cardiac nu așteaptă ambulanța. Angajații Muzeului Brukenthal au învățat manevrele de resuscitare
Angajații Muzeului Național Brukenthal din Sibiu au participat, săptămâna trecută, la un curs de prim ajutor în cadrul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 15 ore
12 școli din Sibiu vor găzdui activități de baschet și handbal în scaun rulant. Peste 1.400 de elevi vor participa
Sportul devine mai accesibil pentru copiii cu dizabilități locomotorii din Sibiu. Un nou proiect va aduce activități de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Tribuna Tribuna
• acum 15 ore
Locuri de muncă la Apă Canal Sibiu. Se caută laborant chimist, instalatori și lăcătuș mecanic
APĂ CANAL SIBIU S.A. angajează pentru: Laboratorul de analize apă potabilă și apă uzată LABORATOR DE ANALIZE APĂ POTABILĂ LABORANT...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 15 ore
Târgul de Cariere revine la Sibiu. Zeci de angajatori își prezintă ofertele la Hotel Ramada
Târgul de Cariere revine la Sibiu în 17 și 18 noiembrie, cu sute de oportunități profesionale și companii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 15 ore
TURNU ROȘU: Primăria susține lupta împotriva dependenței digitale în rândul copiilor
Primăria Turnu Roșu atrage atenția asupra riscurilor la care sunt expuși copiii și adolescenții în mediul online și...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.