Județul Sibiul continuă să se afle și astăzi sub cod portocaliu de ploi torențiale, vijelii și grindină. Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de aceste fenomene, valabilă duminică, 27 iulie între orele 15:00-23:00 în tot județul.
Totodată, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o avertizare de cod portocaliu pentru Râul Cibin, în intervalul 27 iulie ora 16:00 – 28 iulie ora 12:00.
„Meteorologii anunță că vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii puternice (viteze ale vântului de 70-90 km/h) și grindină de medii și mari dimensiuni (2-5 cm). În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 30-40 l/mp și pe arii restrânse de peste 50-60 l/mp.
În vederea unui răspuns prompt la eventualele situații de urgență au fost înștiințate toate primăriile din localitățile județului Sibiu pentru activarea Centrelor de Permanență.
Atragem atenția populației să manifeste prudență și prevenție în toate acțiunile și activitățile desfășurate, pentru a nu-și pune în pericol viața.
În cazul creșterii debitelor pe râuri sau pârâuri, sfătuim cetățenii să nu traverseze cursurile de apă și să se mențină la distanță de maluri.
În cazul vântului puternic, evitați trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare sau elementelor de construcție ce pot fi ușor dislocate.
Conducătorilor auto le recomandăm să evite deplasările în zonele afectate de inundații sau vizate de avertizări meteo”, au transmis reprezentanții ISU Sibiu.
Sursa foto: Arhivă
Teodora NAN
Ovidiu BOICA
Răzvan NEGRU
Ștefania VESA
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Dumitru CHISELIȚĂ
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT