”Municipalul” are gazon nou, ca pe ”Allianz Arena”, omologat pentru meciurile din Superligă și cele din competițiile europene. E hibrid și a costat 3,1 milioane lei!

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Stadionul ”Municipal” din Sibiu are un nou gazon, în urma unor lucrări în valoare de 3,1 milioane de lei, realizate de firma SportsFields SRL. Gazonul hibrid are o suprafață ranforsată, alcătuită dintr-un component sintetic și unul natural, susține Primăria Sibiu într-un comunicat de presă.

Gazonul a fost cultivat într-o fermă din Milano specializată în producția de gazon pentru stadioane, același tip de suprafață de joc fiind instalată, spre exemplu, pe ”Allianz Arena” din München, unde ”tricolorii” au câștigat cu Ucraina (3-0) șiau cedat cu același scor, în optimile de finală, cu Olanda, la EURO 2024.

Și lucrările au fost mai speciale, rulourile de gazon fiind transportate din Italia cu 25 de camioane frigorifice. În total, s-au instalat 8.400 mp de gazon hibrid în doar trei zile.

Custom Image

Noul gazon este mai durabil, putând fi utilizat de două ori mai mult pentru meciuri și antrenamente decât cel anterior. Datorită calității și proprietăților sale, sportivii nu îl vor simți ca un gazon artificial, ci exact ca unul natural. Pentru întreținerea acestuia, Serviciul Baze Sportive a achiziționat unități de fotosinteză, mașini de tuns moderne cu tăiere elicoidală, precum și un aerator autopropulsat special pentru acest tip de suprafață, mai susține Primăria Sibiu.

 

Reomologat de reprezentanții LPF și ”verde” din partea UEFA

 

După montarea noului gazon, reprezentanții Ligii Profesioniste de Fotbal și ai UEFA, forul continental, au revenit la Sibiu, marți, 2 iulie, pentru reolologarea suprafeței de joc.

“În urma unei vizite la fața locului a reprezentanților LPF și UEFA, stadionul a fost reomologat de Liga Profesionistă de Fotbal din România și omologat UEFA, categoria IV, documentele oficiale urmând să ne fie comunicate. Astfel, pe stadionul din Sibiu se pot desfășura meciuri din liga întâi din România (n.a. Superliga), precum și meciuri  din campionatele europene. La finalul săptămânii trecute s-a recepționat și noul gazon hibrid, mai performant și mai durabil”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Stadionul ”Municipal” a obținut astfel reomologarea la categoria I, cea mai înaltă, din partea Ligii Profesioniste de Fotbal din România, acest proces având loc înainte de fiecare nou sezon competițional.

Custom Image

În ceea ce privește omologarea UEFA, demersurile au început în 2022, imediat după finalizarea lucrărilor, și s-a încheiat acum, cu această vizită la fața locului din partea unor reprezentați ai acestui organism.

Stadionul sibian îndeplinește toate condițiile sportive solicitate de regulamente pentru desfășurarea meciurilor oficiale, printre care se numără dimensiunile terenului, capacitatea, dotările vestiarelor pentru jucători și oficiali și facilități pentru mass media.

Astfel, reprezentanții UEFA prezenți la Sibiu au confirmat acordarea omologării UEFA IV, urmând ca până la finalul acestei săptămâni să se transmită și documentele oficiale care o atestă.

 

 

Autor
04 iulie 2024 la 15:27
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 1 oră
Cu programul Rabla în aer, piața auto din România își calculează pierderile de pe o lună pe alta
Cu programul Rabla încă suspendat, dar cu promisiunea relansării, piața auto din România își calculează pierderile de la...
Actualitate
9 min de citit
acum 8 ore
Restricții de trafic, pe Valea Oltului. Când și unde se oprește circulația
Cei care au drum pe Valea Oltului sâmbătă trebuie să știe că sunt restricții de circulație în zonele...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 16 ore
(Video) Spectacol sub cerul liber: Sibiul a fost cucerit de gala de balet și operă din Piața Mare
Vineri seara, Piața Mare din Sibiu s-a transformat într-o scenă deschisă sub cerul liber, unde muzica și eleganța...
Actualitate
2 min de citit
acum 16 ore
Guvernul le-a pus gând rău polițiștilor locali. Sibiul, sub norma de un polițist la mia de locuitori
Premierul Ilie Bolojan a anunțat, vineri, un nou pachet de măsuri prin care se urmărește reducerea cheltuielilor din...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 17 ore
Măldărășanu, frustrat după remiza cu Metaloglobus: ”Să ai 2-0 la pauză și să nu iei toate punctele…”
Antrenorul echipei sibiene, Marius Măldărășanu, era dezamăgit, la finalul meciului de pe ”Municipal”; după ce echipa sa a...
Actualitate
2 min de citit
acum 17 ore
Sport, natură și voie bună la Sadu: comuna găzduiește evenimentul „Exploratori în satul luminii”
Comuna Sadu se pregătește să găzduiască duminică, 20 iulie, un eveniment dedicat mișcării, naturii și socializării. Sub genericul...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 20 ore
(ACTUALIZARE) Prima victorie se (mai) lasă așteptată! FC Hermannstadt, la fel ca în sezonul precedent, remiză cu o nou-promovată la primul meci acasă!
Tibi Căpușă a deschis scorul încă din minutul 3, apoi Ianis Stoica a făcut 2-0 înainte de pauză....
Eveniment
6 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Acordurile lăutei se vor auzi în Biserica Evanghelică din Sibiu
Lăuta este un instrument muzical cu coarde ciupite, cu o istorie fascinantă ce se întinde pe mai bine...
Cultură
3 min de citit
acum 1 zi
Utilajele și muncitorii au început lucrul pe încă un lot din autostrada Sibiu-Făgăraș
Lucrările de construcție pe noul lot al autostrăzii A13 Sibiu – Făgăraș au fost demarate recent. Potrivit surselor...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Dispozitivul C-Arm folosit în premieră la Spitalul Militar de Urgență Sibiu pentru manevre intravasculare exploratorii și terapeutice
Aparatul Roentgen mobil cu braț C, cunoscut și sub denumirea de C-Arm, este un dispozitiv radiologic mobil utilizat...
Eveniment
2 min de citit
acum 1 zi
De la mapă, la sapă: viitorii arhitecți învață să tencuiască cu bălegar în „Țara Colibelor”
18 studenți la Arhitectură din cadrul facultăților din București și Cluj trudesc de zor la refacerea unui fost...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Hotelul și restaurantul Select, scoase la vânzare. Cât costă tot complexul
Inaugurat în urmă cu 13 ani, unul dintre cele mai cunoscute ansambluri hotel-restaurant din Sibiu este scos la...
Actualitate
2 min de citit