Multe incendii de vegetaţie, la Avrig

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

În ultimele zile, pe teritoriul administrativ al oraşului Avrig s-au manifestat mai multe incen­dii de vegetaţie, ce au afectat câteva zeci de hectare de păşune, mirişti sau pajişti împădurite. După marele incendiu de sâm­băta trecută, care s-a manifestat într-o zonă foarte apropiată de mai multe magazii, adăposturi de animale, garaje  şi chiar de unele blocuri de locuinţe din localitatea Mârşa, Primăria Oraşului Avrig a făcut mai multe apeluri către populaţie să nu mai incendieze terenurile şi materialul (resturile vegetale) strâns în urma curăţirii de primăvară a terenurilor agricole. Apelurile transmise de administraţia locală n-au prea avut efectul scontat, arderile necontrolate continuând, cei care preferă această soluţie pentru "a face curăţenie" dând dovadă doar de dispreţ faţă de lege, mediu şi sănătate, atunci când acţionează în acest mod. Nici pagubele materiale pe care le pot provoca sau valoarea amenzilor pe care le pot primi, n-au speriat incendiatorii de terenuri şi resturi vegetale, lupta cu schimbarea mentalităţii fiind, se pare, inamicul principal în această chestiune.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În conformitate cu o declaraţie a viceprimarului Ciprian Stoişor, menţionată într-o postare făcută pe contul de facebook al instituţiei, pe raza oraşului Avrig s-a intervenit ciinci zile la rând pentru stingerea a diverse incendii de vegetaţie. Pentru stingerea incen­diilor au intervenit pompierii voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Avrig, dar au fost şi cazuri când s-a apelat la sprijinul pompierilor militari de la ISU Sibiu. Toate intervenţiile au presupus consumuri sporite de resurse, atât umane cât şi materiale.

În aceeaşi postare, se mai menţionează următoarele: "Având în vedere numărul ridicat de incendii produse în ultima perioadă, ca urmare a arderii necontrolate a miriştilor, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale, atragem din nou atenţia asupra importanţei respectării prevederilor legislative privind aceste activităţi. Arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase, fără acceptul autorităţii competenţe pentru protecţia mediului şi fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, de către proprietarii şi deţinătorii de terenuri, cu titlu sau fără titlu, constituie contravenţie în conformitate cu O.U.G.  nr. 195/2005 privind protecţia mediului şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 la 6.000 lei, pentru persoane fizice, şi de la 25.000 la 50.000 lei, pentru persoane juridice. De asemenea, arderea miriştilor, stufului, tufări­şurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă penală de la 30.000 la 60.000 lei, dacă sunt de natură să pună în pericol viaţa sau sănătatea umană, animală sau vegetală".

Autor
30 martie 2022 la 18:51
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dan FRÂNCU
acum 22 minute
Final de selecție pentru programul Bugetare Participativă – Cisnădie
Nouă din cele zece proiecte, propuse de comunitatea locală, declarate eligibile pentru ultima etapă, de votare/evaluare, a programului...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 9 ore
Asociația „Vatra Satului – Săcădate” a „bifat” primul deceniu de activitate
În urmă cu un deceniu, un grup de tineri entuziaști din Săcădate, mari iubitori ai satului natal, oameni...
Actualitate
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 14 ore
Un bărbat din Poplaca a blocat Valea Oltului pentru aproape o oră
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 15 ore
Petrecere discretă, sâmbătă, pe terasa de la Biblioteca ASTRA
O nouă petrecere cu muzică şi DJ a fost găzduită, sâmbătă, la Biblioteca Judeţeană ASTRA, de data aceasta...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 16 ore
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 17 ore
„Michelangelo – sculptorul divin”, la Biblioteca ASTRA. Conferință și proiecție de film
Biblioteca ASTRA găzduiește marți, conferința și proiecția de film „Michelangelo – sculptorul divin”, eveniment dedicat Zilei Artelor. Evenimentul îl...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 17 ore
Tabere de vară, în Muzeul ASTRA
Muzeul Astra, unul dintre cele mai mari muzee în aer liber din țară, organizează, pe lângă multitudinea de...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 18 ore
Foto/Video: O zi la Zoo Sibiu. Intrare ieftină și suveniruri la suprapreț
Cunoscută ca fiind cea mai veche grădină zoologică din România, Zoo Sibiu rămâne în continuare un loc ideal...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 19 ore
Repartizați la Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr.Alexandru Augustin” din Sibiu
Centrul de Perfecţionare Medico-Militară Sebeș este o structură subordonată Direcției medicale a Ministerului Apărării Naționale, care asigură la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 19 ore
Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est împlinește cinci ani de la înființare
Aniversarea din Piața Mare, conform organizatorilor ceremoniei militare dedicate împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 20 ore
Ce ne aduce vremea în a doua jumătate a lui iunie
A doua jumătate a lunii iunie debutează cu vreme caldă, tendință ce se va păstra pe tot parcursul...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 23 ore
Întâlniri pe teme interesante, la Biblioteca ASTRA
Biblioteca ASTRA le oferă tinerilor o vară de neuitat și pregătește pentru cei cu vârsta între 14 și...
Actualitate
1 min de citit