Mircea Geoană, la Sibiu: „A investi în armată, în cariera militară, în dotarea materială, reprezintă mai mult decât o cerință de securitate națională sau de obligație față de NATO”

Mircea Geoană, la Sibiu: „A investi în armată, în cariera militară, în dotarea materială, reprezintă mai mult decât o cerință de securitate națională sau de obligație față de NATO”

Cu 10 zile înaintea Summit-ului de la Vilnius, Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a vizitat Ganizoana Sibiu iar obiectivele vizitei de documentare au fost focusate pe: Comandamentul NATO, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu și Centrul Național de Instruire de la Cincu. unde a avut întâlni cu militarii din cadrul Grupului NATO de luptă. Prima parte a vizitei a fost rezervată Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est al NATO.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Headquarters Multinational Corps South-East

 

Înaintea Summit-ului de la Vilnius, când se vor adopta noile planuri NATO de apărare, pentru a recunoaște contribuția aliaților pentru apărarea României și a întregii Alianțe, Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană a inspectat stadiul invetiției militare de la Sibiu și a remarcat implicarea gl.mr. Dragoș-Dumitru Iacob, comandantul Corpului Multinațional de Sud-Est. Potrivit domnului Mircea Geoană ”Comandamentul Corpului Multinațional de Sud- Est este un adevărat motor al schimbării, fiind parte integrantă a arhitecturii de comandă și control care susține postura de apărare și descurajare a Alianței noastre”. La sediul Comandamentului NATO Mircea Geoană a făcut referire la contextul de instabilitate regională și la prioritățile HQ MNC-SE. Secretarul general adjunct al NATO a salut investiția substanțială a statului român privind facilitatea modernă de la Sibiu, aflat în stadiu avansat de finalizare, facilitate adaptată la amenințările de securitate de azi și din viitor, în care militarii români și cei străini vor continua să lucreze împreună si pentru securitatea Falancului estic NATO și pentru protecția României.

 

Investiții în armată și în cariera militară

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

La Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu Mircea Geoană se declara încântat de întâlnirea cu studenții și personalul didactic militar și civil din instituție, precum și cu studenți ai Universității “Lucian Blaga”. Aici Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană a fost însoțit de gl.mr. Dragoș-Dumitru Iacob, comandantul Corpului Multinațional de Sud-Est, de gl.bg. Daniel Pop, șeful Direcției Instruire și Doctrină din cadrul Statului Major al Apărării și de Dragoș Manea, șeful de cabinet al Secretarului General NATO. În cadrul vizitei de informare-documentare de la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu Mircea Geoană a apreciat procesul didactic și activitatea de cercetare, dezvoltare și inovare din AFT dar si eforturile manageriale depuse de rectorul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, gl.bg.prof.univ.dr.ing. Ghiță Bârsan. ”A investi în armată, în cariera militară, în dotarea materială, reprezintă mai mult decât o cerință de securitate națională sau de obligație față de NATO” a spus Mircea Geoană. Tot aici domnia sa sublinia că „nu există țară de succes în istoria umanității care să nu fi avut un sistem de educație performant”, o cerință clădită cu responsabilitate și profesionalism în AFT, unde a simțit o imensă bucurie să constate un nivel de expertiză ridicat și o instituție de elită pentru ”Armata Române și pentru Alianței noastră”. Excelența Sa a remarcat în acest sens ”condițiile excelente, profesori dedicați, și tinerii pe care Patria și NATO se vor putea baza acum și în viitor”.

 

Reziliența militaro-civilă

 

”Văd că aici la Sibiu tinerilor din toată ţara, din toate mediile sociale le oferiţi, prin educaţia de excepţie o adevărată arhitectură a oportunităţilor (…).Este potrivit să vorbim sincer despre educaţie căci nu există ţară de succes în istoria umanităţii care să nu fi avut un sistem de educaţie performant” a spus Excelența Sa menționând ”că națiunile care au investit în educaţie sistematic, tenace generaţie după generaţie au fost naţiunile care au putut să se autodepăşească”, o realitate de care trebuie să țină cont și România. Secretarul General Adjunct al NATO a susținut acest orizont de așteptări făcând referire și la ”Acceleratorul NATO de inovare în domeniul apărării pentru Atlanticul de Nord” (DIANA) care a devenit operațional pentru a rezolva provocările critice de apărare și securitate. DIANA sprijină pe cei mai buni și mai străluciți să dezvolte tehnologii cu dublă utilizare pentru a rezolva probleme în trei domenii: reziliența energetică, detectarea și supravegherea dar și partajarea securizată a informațiilor. Domnul Geoană a mai subliniat un aspect legat de „Identificarea, dezvoltarea și implementarea tehnologiilor cu dublă utilizare” care vor fi esențiale pe măsură ce abordăm numeroasele provocări care confruntă lumea la ora actuală. ”Țara noastră are nevoie de o gândire independentă benefică statului,  politicului, funcțiilor publice, nu ca obiective în sine, ci pentru a face posibile lucrurile pe care și le doresc toți tinerii din România și din toată lumea civilizată. Locuri de muncă pentru cei tineri, școli și profesori de calitate, spitale și medici care să poată să opereze în toate comunitățile acestei țări, infrastructură, mediu curat și șanse egale pentru fiecare dintre copiii acestei țări, indiferent de mediul social sau geografia din care provin” a concis oficialul NATO.

 

Centrul Național de Instruire de la Cincu

 

Un moment la fel de important s-a derulat la Grupul NATO de luptă, care se află la Centrul Național de Instruire de la Cincu. Aici Secretarul General Adjunct al NATO a ținut să transmită admirație domnei sale pentru toți cei care poartă uniforma, militari de diferite naționalități,cei care dau sens poziției de descurajare și apărare fie în România sau oriunde în cadrul Alianţei Nord-Atlantice. La Cincu Mircea Geoană după ce a făcut referiri la momentul în care Franța a prelua rolul de națiune-cadru, prin batalionul francez dislocat în România, preciza următoarele: ”Aici în inima Transilvaniei, în inima României, în inima Flancului Estic din Europa, sunt încântat să fiu alături de voi și este o onoare să vă cunosc. Am un mare respect si admiratie pentru toți cei care purtați uniforma aici în această regiune a Mării Negre și în toată Alinața Noastră. Cred în mod cert că faceti o treabă cu adevărat bună pentru a garanta securitatea tuturor. Voi sunteți motorul libertății noastre, modul nostru de viață, al prosperității. Mereu am fost impresionat să văd militari de diferite naționalități luptând alături de forțele române. Aceasta este expresia unității NATO în acțiune. Trăim într-o lume mai periculoasă. Nu departe de aici, de cealalta parte a graniței în Ucraina, războliul este în toi, iar prezența voastra aici transmite un mesaj clar către Rusia și întreaga Lume: suntem aici, suntem pregătiți, si vom face tot ceace este necesar, să protejăm România și întreg teritoriul al Alianței noastre!” a spun la finalul vizitei sale Secretarul General Adjunct al NATO. 

Autor - Adrian POPESCU
05 iulie 2023 la 11:26
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 8 ore
”Vulturii” mici. Ei sunt juniorii care fac parte din lotul lărgit al lui CSU Sibiu pentru sezonul viitor
Pentru Luca Dogaru, Darius Matei, Erik Sledinski, Andrei Vulc şi Radu Popa, noul sezon începe cu o provocare...
Actualitate
3 min de citit
acum 14 ore
Sibiencele schimbă seria în Liga 3. FC Inter şi ACS Mediaş, alături de echipe din judeţele Braşov, Covasna, Prahova şi Argeş
Federaţia Română d Fotbal a stabilit, marţi, 18 august, componenţa celor opt serii ale Ligii 3, printre echipe...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 14 ore
CSU Sibiu a început pregătirile pentru sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale. ”Galben-albaştrii” rămân la Sibiu
Sub comanda antrenorului Dan Fleşeriu şi ale staff-ului său, din care mai fac parte Alejandro Aliaga Onrubia, Octavian...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 14 ore
Planuri mari pentru un antrenor sibian, la preluarea unei echipe cu o istorie de peste un secol. E şcolit la University College Dublin
Paul Ceuşan este noul antrenor principal al echipei CS Gheorghieni. El îşi propune să-i ducă pe harghiteni în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 16 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 20.08.2026 AVRIG: Strada...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 4 zile
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.