Mihai Macaveiu, secretar de stat în Ministerul Economiei: "Am adoptat noi măsuri pentru protecția consumatorilor"

Acasa >

Articol

Guvernul a aprobat în ședința de ieri Hotărârea privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2021/1230 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iulie 2021 privind plățile transfrontaliere în Uniune.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Actul normativ adoptat ieri constituie un pas important în buna funcționare a pieței interne și pentru facilitarea schimburilor comerciale transfrontaliere în cadrul Uniunii. Mai exact, din acest moment, băncile, casele de schimb valutar și operatorii de plăți vor trebui să prezinte clienților, în mod clar și accesibil, comisioanele aferente schimbului valutar leu-euro și euro-leu, chiar înainte de inițierea plății de către bănci, casele de schimb valutar sau operatorii de plăți care permit plăți din lei în euro și invers”, a precizat Mihai-Ion Macaveiu, secretar de stat în Ministerul Economiei și președintele PSD Mediaș.

Actul normativ are ca scop implementarea în legislaţia națională a celor mai recente modificări aduse, la nivel european, plăţilor transfrontaliere din Uniunea Europeană, prin introducerea obligativității ca informaţiile legate de comisioanele percepute de bănci, entităţi de plată sau operatori de plată care oferă schimburi valutare din lei în euro și invers, atât la un bancomat, cât şi la un punct de vânzare, să fie furnizate clientului înainte de iniţierea plăţii. Astfel, sunt stopate inegalităţile dintre utilizatorii serviciilor de plată din zona euro şi cei din statele membre care nu fac parte din zona euro și se asigură alinierea comisioanelor pentru plăţile transfrontaliere ȋn euro din interiorul Uniunii cu cele pentru plăţile naţionale corespunzătoare efectuate ȋn moneda naţională a statului membru ȋn care îşi are sediul prestatorul de servicii de plată al utilizatorului serviciilor de plată.

Se impune transparenţa comisioanelor şi a cursului de schimb utilizat, pentru a asigura comparabilitatea şi pentru a-i permite plătitorului să facă o alegere ȋn cunostinţă de cauză. Comisioanele de conversie monetară pentru toate plăţile cu cardul ar trebui să fie exprimate ȋn acelaşi mod, şi anume ca un adaos procentual la cele mai recente rate de schimb valutar de referinţă euro disponibile, emise de Banca Centrală Europeană (BCE). Noile prevederi vizează și pe lângă comisionul de conversie monetară, şi comisioanele de operaţiune sau cele aplicate transferului efectuat online, fiind impuse sancțiuni în cazul nerespectării acestora.

La nivel național, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Agenția Națională de Administrare Fiscală vor aplica aceste prevederi, urmând să stabilească, prin ordin comun, criteriile de identificare a categoriilor de plăţi naţionale care corespund unor plăţi transfrontaliere. Aceste criteriile vor fi stabilite cu consultarea Băncii Naționale a României.

Autor
21 iulie 2022 la 11:32

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 2 ore
De ce nu poți adormi la volan, pe autostradă, în zona Săliște
Autostrada Sibiu - Sebeș a fost una care, de-a lungul timpului, le-a dat șoferilor mai multe bătăi de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 14 ore
(FOTO) Trofeul Festivalului ”Lucreția Ciobanu” pleacă la Giurgiu. Visul maestrului Ioan Macrea, împlinit după șase decenii…
Ediția a VIII-a a Festivalului-Concurs al Cântecului Popular Românesc ”Lucreția Ciobanu” a adus pe scena Centrului Cultural ”Ion...
Actualitate
5 min de citit
acum 17 ore
Muzeul în care se minunau academicienii români, s-ar fi mutat americanii, iar chinezii salutau „prietenia dintre popoare”
Între cele peste 1.500 de obiecte care formează colecțiile Muzeului Etnografic Rășinari, am găsit „Cartea de aur” în...
Actualitate
5 min de citit