Mesaj ferm al suporterilor sibieni: ”Ne-am săturat de scandaluri! Investiți sau plecați!” Vine și reacția: ”De acord cu retragerea, dar banii din drepturile TV trebuie să intre în club, să fie achitate salariile restante!”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

D'acii 2017, una dintre galeriile echipei sibiene FC Hermannstadt, a reacționat, printr-un comunicat postat pe contul de Facebook, vizavi de ultimele evenimente petrecute la echipă în ultimele zile. Reamintim că, acum o săptămână, după remiza cu FC Botoșani, președintele executiv al clubului de pe ”Municipal”, Dani Coman, a spus, la microfoanele televiziunilor care dețin drepturile TV ale Superligii, că jucătorii lui Măldărășanu și-au încasat ultimul salariu pe luna aprilie, confirmând astfel ceea ce era de mai multă vreme știu, că sunt restanțe de mai multe luni, acuzând neimplicarea autorităților locale și a instituțiilor și firmelor din Sibiu în sprjinirea din punct de vedere financiar a clubului.Ulterior, Dani Coman a avut o întâlnire cu primarul Astrid Fodor, în urma căreia a transmis, printr-un mesaj pe rețelele de socializare, că are ”convingerea că situația clubului se va îmbunătăți în viitorul apropiat”.

Pe weekend, în apropierea ”Municipalului”, ar fi avut loc o întâlnire între suporterii din Peluza Nord, D'acii 2017, și un anume personaj care dă de o vreme târxoale clubului, întâlnire în urma căreia, pe Facebook, fanii au postat un comunicat de presă în care anumiți membri din Consiliul Director al clubului, în frunte cu Dan Raica, cel care este și administratorul special în dosarul de insolvență al clubului, sunt acuzați că nu se implică în sprijinul din punct de vedere financiar, iar mesajul transmis acestor membri din CD este unul cât se poate de tranșant: ”Investiți sau plecați! Ne-am săturat de scandaluri și de orgolii stupide. (…) Nu merităm să suferim și să ne vedem echipa distrusă din cauza intereselor voastre”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Comunicatul, în întregime:

”Pe fondul ultimelor evenimente petrecute în cadrul clubului FC Hermannstadt din ultima perioadă  dorim să facem câteva precizări:

1. Principalii creditori ai clubului nostru pâîn acest moment sunt Ștefan Băcilă și Claudiu Rotar. Aceștia au fost și sunt SINGURII OAMENI DE AFACERI SIBIENI ce s-au implicat cu adevărat în club și au adus milioane de euro în ultimii ani pentru a performa pe plan sportiv.

2. Consiliul Director al AFC Hermannstadt este format și din alți membri, anume: Raica Dan, Muller Peter-Thomas, Tekeser Hans-Martin și Wilhelm Albert. Membrii aceștia au creditat clubul pâîn prezent cu un total de 2.009.000 lei, în timp ce Băcilă și Rotar au creditat clubul cu un total de 20.000.000 lei.

3. Cotizația membrilor din lista de mai sus este neplătită dinainte de a începe pandemia, cu toate acestea ei sunt implicați în viața echipei prin diferite șicane și prin diverse tertipuri ce împiedică bunul mers al echipei noastre.

4. Fiecare membru din Consiliul Director are drept de vot egal. În concluzie: nu contează cu ce sumă creditează fiecare membru clubul, vătul său are aceeași putere de decizie.

5. Dan Raica, cel care a dat clubul în judecată și a cerut despăgubiri de 100.000 euro (”cotizații restante”) este în prezent administratorul judiciar al FC Hermannstadt. Este hilar cum tocmai persoana ce a contestat procedura de intrare a clubului în insolvență (procedură ce era să nu se mai desfășoare datorită procesului inițiat de el) a ajuns să fie cel care administrează toate fondurile clubului. Practic, ași primit în curte un cal troian.

Prin acest comunicat sorim să le tragem un semnal de alarmă căpușelor rămase în Consiliul Director al clubului: INVESTIȚI SAU PLECAȚI!

Ne-am săturat de scandaluri, de neînțelegeri și de orgoliile voastre stupide. Jucătorii și staff-ul ce au reușit performanțe remarcabile pe burta goală și au format o adevărată familie alături de noi, suporterii echipei ce am slujit acest club și i-am fost alături indiferent de situație nu merităm să suferim și să ne vedem echipa distrusă din cauza intereselor voastre. Domnilor Raica, Muller, Tekeser și Wilhelm investiți bani și aduceți un aport pozitiv clubului sau părăsiți Consiliul Director și lăsați locul vostru altor oameni potenți financiar.

Custom Image

Reprezentați Sibiul, cel mai frumos oraș din România și o comunitate ce iubește sportul și mai ales fotbalul, o comunitate ce a pierdut atâtea echipe de-a lungul timpului și nu își mai permite să mai piardă încă una. Nu concepem ca Stadionul ”Municipal” să fie inaugurat de o altă echipă decât FC Hermannstadt.
Sibiul are și trebuie să aibă fotbal!”

 

Raica: ”Băcilă și Rotar au băgat cei mai mulți bani, dar tot ei i-au și cheltuit cum au dorit! Mă retrag, dar banii din drepturile TV trebuie să ajungă în club, nu în conturile lor”

 

În dreptul la replică, ținta principală a suporterilor, Dan Raica, a spus că este de acord  să se retragă, atât el, cât și ceilalți membri din Consiliul Director care au intrat în gura suporterilor, dar cu condiția să își primească banii pe care îi au de primit, ba mai mult, suma cesionată din drepturile TV, în această vară, care ar urma să intre în conturile finanțatorilor, în speță Rotar și Băcilă, să fie folosită pentru plata salariilor și primelor restante.

”Așa cum știți cu toții, echipa aceasta, în momentul de față, este în insolvență, s-a ajuns aici nu pentru că cineva a băgat mai mulți sau mai puțini bani, ci pentru faptul că cineva a administrat prost în trecut acei bani.

Nu contestă nimeni că ei (n.a. Claudiu Rotar și Ștefan Băcilă) au băgat cei mai mulți bani, tot ei i-au cheltuit cum au dorit, fără să ne prezinte sau să fie aprobat în Consiliul Director vreodată bugetul de venituri și cheltuieli. Așa cum au și recunoscut, de altfel.

Am fost ales și numit administrator special pentru a încerca să gestionăm banii împreună cu administratorul judiciar (n.a. Marcu Maniu), să fie toată lumea informată despre banii cheltuiți.

Sunt de acord să mă retrag, în momentul în care fiecare dintre membrii pe care îi reprezint primesc ce au de primit, dacă cineva vine și asigură bunul mers al echipei din punct de vedere financiar și administrativ și dacă, așa cum au promis, când vor intra banii din drepturile TV, domnii Rotar și Băcilă o să-i bage în asociație pentru plata salariilor și a primelor.

Vreau să vă informez că în ședințele Adunării Generale a clubului s-a făcut bugetul asociației pe promisiunile pe care le-au făcut domnii Rotar și Băcilă. Rotar a promis câte 30.000 de euro lunar, iar Băcilă, diferența.

M-aș bucura dacă cei care au alimentat opinia publică ar fi spus și din ce bani s-au plătit organizarea meciurilor și deplasările din acest an competițional până acum”, a declarat Dan Raica.

 

Ce s-a întâmplat cu echipa a doua și cea de fotbal feminin… ”Le-aș fi ținut pe cheltuiala mea!”

 

Raica a adăugat că le-a propus celor din conducerea clubului să preia el echipa a doua a clubului, cea care putea fi reînscrisă în Liga 3, chiar dacă a retrogradat în această vară, și pe cea de fotbal feminin, dar propunerea nu s-a materializat deoarece s-a opus Claudiu Rotar, fostul președinte al Consiliului Director.

”Am propus și am dorit ca echipa a doua și echipa de fotbal feminin a clubului să le preiau și să le susțin eu din punct de vedere financiar și administrativ. Dar, din păcate, nu s-a dorit asta, Rotar fiind singurul care a fost împotrivă, ceilalți fiind de acord.

S-a dorit ca tinerii sibieni, talentați să-și ia traista în spate, cum se spune, și să fie dați împrumut la alte echipe în țară, cel mai elocvent exemplu fiind cel al lui Loren Niță, internațional de juniori, localnic de-al nostru, care a fost împrumutat la Liga 3.

Se dorește să plecăm din Consiliul Director, atât eu, cât și ceilalți membri pomeniți în comunicatul suporterilor? De acord, vom pleca, cu condițiile amintite mai devreme, să ni se achite și nouă restanțele, dar mai ales banii din drepturile TV să intre în contabilitatea clubului. Atenție, ÎN CLUB, așa cum s-a promis! Ușa este deschisă pentru oricine vrea să vină cu bani, să susțină CU ADEVĂRAT echipa, nu doar să o crediteze”, a mai spus Raica.

 

Ce ar fi mai grav de-atât? ”Chestiuni cu IZ PENAL!”

 

Dan Raica n-a dorit să ofere mai multe amănunte despre situația existentă la club deoarece ”țin de bucătăria internă”, dar a amenințat că, dacă ar spune mai multe lucruri, unele persoane în cauză ar putea avea probleme serioase cu legea. În încheierea mesajului, i-a îndemnat pe suporteri ”să nu judece situația doar după cum le-o prezintă unii”.

”Ar mai fi multe de spus, dar din punctul meu de vedere, sunt probleme care țin de bucătăria internă. Dacă aș spune mai multe lucruri, UNELE PERSOANE AR PUTEA AVEA PROBLEME SERIOASE CU LEGEA, sunt chestiuni cu IZ PENAL. M-aș bucura ca unii dintre suporteri să nu fie cumpărați, la propriu chiar, influențați și să judece situația doar după cum le-o prezintă unii care au diverse interese, care nu sunt și cele ale echipei și clubului nostru.

În încheiere, vă transmit că eu, împreună cu ceilalți colegi pe care dumneavoastră i-ați enumerat, suntem de acord să ne retragem, iar domnii Băcilă și Rotar să bage bani în continuare și să administreze clubul”, a mai spus Raica.

Autor
07 august 2022 la 17:14
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 26 minute
Întâlnire cu Stelele ediţiei 2025 pe Aleea Celebrităților și spectacol de lumini în Piața Mare, în penultima zi de FITS. Ce mai vedem
Penultima zi a festivalului  îi aduce în fața publicului pe Kathleen Turner și Radu Toderici în dialog cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 42 minute
Peste 100 de artiști la Zilele Muzicale Româno-Americane 2025
Cea de-a XXII-a ediție a festivalului Zilele Muzicale Româno-Americane va avea loc în perioada 30 iunie – 5...
Eveniment
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 12 ore
După 3 ani de conflict, este unanimitate în rândul angajaților Filarmonicii. Nu sunt de acord cu diminuarea voluntară a drepturilor bănești
Reducerea tuturor salariilor din Filarmonica de Stat Sibiu, discutată în cadrul ședinței de ieri a Consiliului Județean, este...
Actualitate
5 min de citit
Autor b.o.n.
acum 14 ore
(ACTUALIZARE 23:10) Bilanțul incendiului de pe strada Kiev: două case afectate; fără victime!
ISU Sibiu transmite că, în urma incendiului de pe strada Kiev izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric produs...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 15 ore
De la unghii extravagante cu „Powerpuff Girls” la culori vii: ce alegem pentru sezonul verii
Se spune că unghiile sunt cartea de vizită a unei doamne sau domnișoare, de aceea este important să...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 15 ore
Cât costă cazarea în Sibiu, pentru ultimele zile de FITS. Pensiune sau suită de lux?
Cu ani în urmă, locurile de cazare din Sibiu erau epuizate în perioada FITS, încă dinaintea începerii evenimentului....
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 17 ore
Medieșean căutat de 10 ani pentru constituire de grup infracțional, trafic de droguri și alte infracțiuni grave, reținut în Marea Britanie!
Bărbatul, acum în vârstă de 43 de ani, este încarcerat pe teritoriul britanic, procedura de extrădare fiind în...
Actualitate
2 min de citit
acum 18 ore
Conferință inedită la Sibiu despre reglarea emoțională și relația părinte-copil
Pe 5 și 6 iulie 2025, la Centrul Cultural Ion Besoiu din Sibiu, va avea loc conferința „Reglarea...
Educație
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 18 ore
Pasiunea pentru tehnologie a determinat 20 de elevi sibieni să exploreze lumea roboticii
În laboratorul de STEM al Liceului Tehnologic Independența din Sibiu, unde Inteligența Artificială și-a făcut simțită prezența,  20...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 19 ore
Autocar cuprins de flăcări lângă Boarta. Nu sunt victime
Un autocar a fost cuprins de flăcări, vineri, în apropiere de localitatea Boarta, județul Sibiu. La fața locului...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 21 ore
Prelegere despre bătălia din Normandia susținută de comandantul Corpului V al Armatei SUA, la Sibiu
După festivitatea din Piața Mare, prilejuită aniversarea celor cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est, Generalul-locotenent...
Eveniment
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Zeci de șoferi pe două roți, controlați într-o singură zi
Polițiștii rutieri au desfășurat joi, în județ, o acțiune de prevenire a accidentelor rutiere în care sunt implicați...
Actualitate
1 min de citit