Memoria victimelor Holocaustului – marcată şi în România

Memoria victimelor Holocaustului a fost marcată pe teritoriul tării şi de către comunităţile iudaice mai mari sau mai mici –  aşa cum este şi cazul celei din judeţul Sibiu. Nu a contat amploarea ci momentul de reculegere, iar acolo unde comunităţile sunt mai mari au fost reiterate triste şi dureroase amintiri. De facto, în 25 ianuarie a.c. au fost  comemorate victimele Progromului de la Bucureşti, dar a fost marcată şi  Ziua  Internaţională a comemorării victimelor Holocaustului.
Chiar şi oficiali guverna­mentali au  acordat respectul cuvenit momentului, aşa cum a fost şi cazul ministrului Bogdan Aurescu care a parti­cipat la evenimentul de come­morare din Templul Coral din capitală, unde a subliniat importanţa evocării memoriei victimelor Holo­caus­tului
din România, a edu­caţiei, cercetării şi come­mo­rării Holocaustului, mai ales în contextul actual marcat de proliferarea fenomenelor de antisemitism, negare şi dis­tor­sionare a istoriei Holo­caus­tului, rasism şi intoleranţă.

Memoria celor petrecute  acum  81 de ani

Acum 81 de de ani  a apărut în fila istoriei noastre o pagină sumbră, cea a Progromului din Bucureşti. Raportul Comisiei Internaţionale pentru Studie­rea Holocaustului din Româ­nia afirmă că progromul nu a fost un eveniment izolat, rupt de atmosfera opresivă şi de persecuţiile tipice din statul naţional-legionar, ci punctul culminant al evoluţiilor eveni­mentelor. Începând cu 20 ia­nuarie, legionarii au reţinut  evrei pe străzile Bucureştiului. ”Un prim grup a fost dus la Prefectura Poliţiei Capitalei, unde au fost bătuţi sistematic, interogaţi şi umiliţi. În urmă­toarele două zile, legio­nari şi locuitori ai Bucureştiului sau din împrejurimi au invadat cartierele evreieşti – în special, Văcăreşti, Dudeşti – unde au bătut şi sechestrat evrei, au devastat, profanat şi incendiat sinagogi, au prădat şi distrus magazine şi locuinţe. Mulţi civili au profitat de dezordine pentru a participa la jafuri colective”, ne-a precizat un membru al comunităţii, continuând:
La Templul Coral legionarii au ajuns în timpul rugăciunii de seară. Au oprit rugăciunea, i-au dus pe conducătorul rugăciunii, Ozias Copstik şi pe ceilalţi evrei la centrul lor, la tortură, şi după aceea i-au asasinat în pădurea Jilava. Legionarii s-au întors la Templul Coral cu un camion şi au început să încarce mobile. Au spart casa de fier şi au furat tot conţinutul. La fel a fost şi la sinagoga Bet Midraş. La sfârşit i-au dat foc şi casa a ars complet. Sina­goga de pe strada Atena a fost distrusă cu topoare, ciocane şi răngi de fier. Templul Unirea Sfântă a fost jefuit în după-amiaza lui 21 ianuarie, legio­narii conti­nuând jaful în casele evreieşti vecine, după care au revenit în templu pentru a da foc cărţilor sfinte. Sinagoga Bet El a fost distrusă complet, făptuitorii făcând uz de topoare. O ceată de legionari a capturat Sinagoga Ciz­marilor şi a transformat locul într-un centru de tortură. La Sinagoga Mare au lucrat două echipe; prima echipă a intrat cu revolvere, au jefuit enoriaşii evrei prezenţi şi i-au bătut până a venit a doua echipă care i-a schimbat pe schingiuitori. Au distrus totul, au intrat în birouri şi la arhivă şi au ars documente istorice importante, vechi de sute de ani. Aşa a fost şi la celelalte temple şi sinagogi. Au fost câteva locuri care n-au fost distruse complet: Templul Coral nu a ars complet, deoarece vandalii nu au avut benzină suficientă. La Sina­goga Mare lucra o servitoare creştină, Lucreţia Canjia, care s-a rugat în lacrimi de vandali să nu dea foc, le-a amintit că nu aşa se poartă creştinii credincioşi şi până la urmă ei au renunţat la incendiere. La Sinagoga Mică-Cahal Cico, vecinii s-au temut că focul
s-ar fi putut extinde asupra caselor lor. Nici aici nu s-a pus foc, însă vandalii au distrus tot ce au putut. Cea mai fru­moasă sinagogă din Bucu­reşti şi din toată România, sinagoga sefardă Cahal Grande a ars complet şi ca ea alte câteva sinagogi vechi de secole”.