Meci nebun la Bistrița! Medieșenii scapă victoria în prelungiri, dar putea fi și mai rău. Echipa lui Vâtcă părăsește primul loc!

Meci nebun la Bistrița! Medieșenii scapă victoria în prelungiri, dar putea fi și mai rău. Echipa lui Vâtcă părăsește primul loc!

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Medieșenii au părăsit primul loc în serie după ce au fost egalați în minutul 90+5 la Bistrița, la capătul unui meci în care au condus cu 2-0. Cristi Pajco a înscris de două ori în prima jumătate de oră, dar veteranul Llullaku a redus din diferență înaintea pauzai, tot el restabilind egalitatea în cel de-alcincilea minut al prelungirilor.

Mai mult, medieșenii ar fi putut pleca de la Bistrița fără niciun punct pentru că, imediat după golul de 2-2, Dănuț Covaci a înscris al treilea gol al Gloriei, însă acesta a fost anulat pentru un ofsaid la Blejdea, fostul jucător al lui Hermannstadt.

Medieșenii au deschis scorul încă din minutul 7, după o recuperare a lui Gurei în propria jumătate de teren, a urmat contraatacul, Stancu a verticalizat pentru Pajco, iar atacantul a pătruns cu mingea la picior în careul Gloriei și l-a executat pe Raul Avram cu un șut de la 13-14 metri.

Bistrițenii au replicat, trei minute mai târziu, după o lovitură de la colțul terenului, Covaci stricându-i mingea lui Llullaku, reluând în brațele lui Blaga, din unghi, cu capul.

Un minut mai târziu, Marku a trimis o ”torpilă” de la 30 de metri, mingea trecând de puțin pe lângă bară.

Brazilianul Tonini a fost fericitul câștigător al unei mingi bâlbâite de defensiva medieșeană, tot în dreptul unei faze fixe, dar a trimis mult peste transversală, ca la rugbi ('15), apoi Vali Alexandru a centrat în cros, dar puțin cam înalt pentru Covaci, care a reluat alături din interiorul careului de 16 metri ('25).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

”Dublă” Pajco

 

Medieșenii au mai lovit o dată, tot prin Pajco. Octavian Ursu a băgat mingea în centru, pentru Mihai Stancu, de la acesta a ajuns la autorul primului gol, care s-a descurcat de minune între trei adversari și a șutat în plasa laterală, de pe 16 metri, fără speranțe pentru Avram ('26).

Taiye Rasaq l-a exasperat pe Pustai, șutând plasat, cu latul, de pe la 25 de metri, putând să-l surprindă pe Blaga doar dacă acesta nu s-ar fi aflat între buturi ('32). În plus, ”galbenul” încasat, cinci minute mai târziu, după un fault inutil asupra lui Greu, l-a convins pe ”Profesor” să-l schimbe pe nigerian cu Gabi Deac, fostul jucătoral Șelimbărului, care avea să hărțuiască în permanență defensiva medieșeană în partea a doua a meciului.

Bistrițenii au irosit o altă oportunitate de a reduce din diferență cu 10 minute înainte de pauză. Llullaku a centrat în cros, Covaci a ratat reluarea, fiind tatonat de Maxim, apoi n-a reușit nici să-i trimită lui Vali Alexandru, în centrul careului.

Maxim a fost ca un ghimpe-n coasta bistrițenilor, respingând în corner dintre Llullaku și nou-intratul Deac o minge centrată în 6 metri ('41).

Albanezul Llullaku a reușit să reducă din diferență când mai erau 3 minute până la pauză. Atacantul care ar fi trebuit să ajungă la Mediaș, în vară, dacă Pustai ar fi preluat echipa din orașul natal, l-a învins pe Blaga cu un șut de la 25 de metri, mingea lovind bara înainte de a intra în plasă.

Impulsionați de reușită, bistrițenii au forțat egalarea încă dinaintea pauzei, dar Deac a trimis alături, cu capul, din centrarea lui Deac ('43), iar Vali Alexandru a trimis alături, la bara a doua, din voleu, după o centrare a lui Chindriș, mingea fiind prelungită pe spate de Covaci (45+3), pentru ca mingea șutată de Deac, din voleu, de la 14 metri, lateral dreapta, după un schimb de pase cu Vali Alexandru, să treacă alături ('45+4).

 

Asalt la buturile lui Blaga

 

Repriza secundă s-a materializat într-un veritabil la poarta Mediașului, dar Fabio Blaga a demonstrat încă o dată de ce s-a aflat pe lista unor echipe din Superligă, în ultimul an, iar când a fost depășit, l-a salvat defensiva.

Mai întâi Llullaku și Vali Alexandru au apelat la câte-o ”foarfecă”, în urma unei faze fixe, dar doar ultimului i-a reușit pe deplin, însă Blaga a reținut mingea reluată de la 12-13 metri ('48).

Apoi Blaga a avut o intervenție spectaculoasă la ”capul” lui Vali Alexandru de pe 6 metri, după centrarea din prima a lui Buziuc, după o incursiune a lui Deac, pe dreapta ('52).

Un minut mai târziu, Deac a mai sprintat o dată pe dreapta, apoi a băgat mingea în centru, Buziuc a alunecat, dat Llullaku l-a găsit în flancul opus pe același Vali Alexandru, al cărui șut, din prima, de la 12-13 metri, a fost parat cu prețul unui corner de Blaga.

Medieșenii au scăpat cu fața curată și la reluarea cu capul a lui Deac în urma cornerului executat de Benga, Stancu respingând, tot cu capul, din fața lui Llullaku, din apropierea liniei porții (62), apoi Buziuc a greșit ținta ('63).

Covaci n-a fost nici el precis, din centrarea lui Deac ('65), după care Tonini a reprimit de la Llullaku și a șutat peste poartă de la 25 de metri, lateral dreapta ('66).

Mitran a șarjat pe dreapta și a trimis în marginea careului de 6 metri, pentru Llullaku, care a reluat însă slab și Blaga a reținut ('73).

Fabio Blaga a păstrat Mediașul în avantaj respingând în corner, de la vinclu, mingea trimisă de Benga, plasat, dintr-o lovitură liberă de la 30 de metri ('81).

 

Trei goluri ale Gloriei, două anulate pentru ofsaid

 

Deac a reușit în sfârșit să-l învingă pe Blaga, din pasa nou-intratului Forizs, dar golul a fost anulat pentru ofsaid ('82).

Pe contraatac, Llullaku a trimis în careu, de pe dreapta, Gurei a respins defectuos, până la Deac, care a șutat din prima, de la 12-13 metri, dar mingea s-a scurs pe lângă bară, la colțul lung ('85).

Trimis în sprijinul ofensivei, Marku a trimis în bară, cu capul, în urma unei centrări din flancul drept ('90).

Medieșenii își puteau securiza victoria în primul minut din cele 7 ale prelungirilor dictate de ”centralul” Motan, când Tineiu a primit în adâncime, dar Avram a fost mai rapid și a reținut de la picioarele acestuia.

Două minute mai târziu, Blaga a degajat lung, Tineius-a descotorosit de un adversar și l-apus în dificultate pe Avram, care a parat în lateral șutul de la 14 metri, lateral stânga, Benga a vrut să îndepărteze pericolul, dar a trimis spre propria poartă și în cele din urmă goal-keeper-ul a reușit să rețină mingea pe care o urmărea Andrei Bîrsan.

Bistrițenii și-au văzut eforturile răsplătite în minutul 90+5, când Forizs a centrat din prima, după un schimb de pase cu Mitran, iar Llullaku a puctat cu o reluare cu capul, la prima bară, dintre Dohotariu și Avram.

Golul egalizator le-a dat aripi jucătorilor lui Pustai, iar Blejdea a primit în careu, de la Llullaku, reluând în blocaj, mingea a ricoșat fericit la Covaci, dar asistentul de pe acea parte era cu fanionul ridicat, iar golul de 3-2 a fost anulat ('90+6).

Lucian Noain ar fi putut semna victoria Mediaului în ultimele secunde, dar a șutat în blocaj ('90+8), meciul terminându-se în cele din urmă nedecis, un rezultat rezonabil, între două echipe care au demonstrat că merită să se bată pentru un loc în eșalonul secund și care au făcut o bună reclamă fotbalului, făcând un joc peste nivelul Ligii 3.

 

ACS MEDIAȘ: Fabio Blaga – Sergiu Gurei, Cristian Avram (cpt.), Cristian Maxim, Alin Dohotariu, Mihai Stancu, Răzvan Greu, Raul Orlandea, Octavian Ursu, Andrei Vîlea, Cristi Pajco. Au mai intrat Lucian Noian, Andrei Bîrsan, Cătălin Tineiu și Dorin Todoran. 

 

 

Autor - Ovidiu BOICA
13 octombrie 2024 la 16:41
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 ore
Măgura ajunge la cinci meciuri consecutive fără înfrângere. Victorie la diferenţă de 10 goluri, la Giarmata
Echipa din Cisnădie a câştigat cu 38-28 în deplasarea din Banat. Măgura are patru victorii în ultimele cinci...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 ore
Amical de gală pentru ”călăreţii roşii” cu vicecampioana ”U” Cluj
Profitând de ”fereastra” pentru acţiunile echipelor naţionale luată de primele două eşaloane din România, echipa CSC Şelimbăr va...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Trei victorii ”italieneşti” în SuperLiga Sibiu. Scorul etapei, realizat de Păltiniş Răşinari la Axente Sever. Un jucător a marcat cinci goluri
Trei din cele patru meciuri ale etapei a X-a a SuperLigii Sibiu s-au încheiat cu victoria la limită...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Prima echipă a ACS Champions domină turneul de la Sibiu: trei victorii fără set pierdut. “Panterele” au maximum de puncte. CSŞ Sibiu, pe locul secund în clasament
ACS Champions Casa Frieda A a dominat şi al doilea turneu al Campionatului Naţional U15, câştigânt tot, fără...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Încă un succes la scor pentru fetele de la Interstar. Sibiencele şi Sepsi OSK continuă lupta în doi la vârful clasamentului
Echipa lui Octavian Budică s-a impus, duminică, cu 5-0, pe ”Obor”, cu echipa reşiţeană Sporting Banat. Interstarul se...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Suporterii sibieni ai Interului se organizează pentru deplasarea la Săcele. “Este de datoria noastră să susţinem echipa”
Suporterii Interului îşi doresc să fie alături de echipa sibiană în număr cât mai mare şi în deplasare,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 3 zile
Premieră la Păltiniş Arena: schi și snowboard fără zăpadă la SKI gone WILD. “O surpriză plăcută pentru toată lumea”
Aproximativ 35 de schiori și snowboarderi au participat, sâmbătă, 7 noiembrie, la SKI Gone WILD, un eveniment inedit...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Voleibalistele de la CSU Sibiu, a doua victorie consecutivă în campionat
Echipa pregătită de Mihai Bulbuc a câştigat, sâmbătă, la Tg. Mureş, în faţa localnicelor de la CSU Medicina....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Fotbalul medieşean revine pe stadionul mare. Când se va întâmpla asta
Ajunsă pe primul loc în clasamentul Seriei 2, după victoria de la Vălenii de Munte, echipa ACS Mediaş...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
(CRONICA) Demonstraţie de forţă a ”vulturilor”: victorie la peste 20 de puncte diferenţă, la Timişoara. MJ Randolph, din nou cel mai bun marcator
Baschetbaliştii sibieni s-au impus cu 94-70, sâmbătă seara, în Banat, ajungând la un bilanţ de 3/3. Shooting Guard-ul...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
”Dubla” lui Streinu urcă Mediaşul pe primul loc. Al optulea succes consecutiv pentru echipa lui Vîtcă
ACS Mediaş a obţinut, sâmbătă, a opta victorie la rând în Seria 2 a Ligii 3, rezultat în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Neluţu Luca: “Cred că e mai bine să aducem un antrenor”
Numit interimar al “călăreţilor roşii” după rezilierea contractului cu Eugen Beza, Neluţu Luca a condus până acum echipa...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.