Mărturia re-conectării în Hristos

Mărturia re-conectării în Hristos

Colegii profesori de Religie din județele Suceava, Prahova, Alba, Iași… dimpreună cu  prunci izvoditori de vers și lumină, sub coordonarea inimoasei Inspectoare de religie, Profesoara Daniela Ceredeev, au publicat un volum de „memorie imediată”, (re)Conectat cu Hristos, în pandemie (Ed. Performantica, Iași, 2021, 391 pg.).coordonatoarea consemnează: „Dacă ar fi să alegem un alt tilu pentru acest volum colectiv, am putea să spunem „despre lecțiile pandemiei, în 10.000 de cuvinte”. Cuvinte grele de sens și emoție, ce poartă cu ele împărtășiri ale poveștilor de viață din curtea școlii. Emoții și îngrijorări, încredințări și angoase, frământări și reconfirmări, povești cu miez și sens ascendent ale copiilor, ale tinerilor și ale profesorilor din multe școli din țară. Fie că se iau la pas gândurile profesorilor sau se înșiră, ca boabele-mărturisire într-un metanier, profunzimi mari de copii mici, laitmotivul este același: Hristos este răspunsul. Și credința. Și făgăduința. Fiecare mărturisire pare a fi o minusculă carte de rugăciuni, pe care-o duci cu tine prin lume, peste tot, s-o ai la îndemână și s-o răsfoiești atunci când ai avea nevoie de-un răgaz. Iar cel care a descoperit bucuria de a fi (re)Conectat cu Hristos, în pandemie e un om binecuvântat și, azi, mult mai înțelepțit” (p. 3). Oamenii școlii reconstituie mărturia lor despre Biserică. O mărturie de care Biserica are nevoie pentru a restabili un adevăr inalienabil, al împreună-slujirii în Hristos a oamenilor care con-cresc puterea educațională a unui popor dezorientat și rănit de răutatea ideologică a vremii.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Dincolo de texte, oameni. Cu puterea lor de a ține copiii vii, gata de a se bucura în Hristos. Cu această carte Școala își recapătă jurnalul de bord în furtuna vremii de acum. Bucuria lecturii mi-a adus aproape profesori și școli, copiii dinaintea catedrei, cu ochii măriți de bucuria aflării adevărurilor legate de Hristos. Taină din Taina Învierii unui popor are  nevoie, continuă, de încurajări și sens.

 

 

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor -
10 februarie 2022 la 12:09
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 52 minute
MJ Randolph rămâne încă un sezon la CSU Sibiu
Unul dintre cei mai îndrăgiți jucători ai sezonului precedent va continua sub comanda lui Dan Fleseriu. În vârstă...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 17 ore
Andrei Petică revine la CSU Sibiu după 8 ani. “Mă întorc mai pregătit ca niciodată să lupt pentru culorile galben-albastre”
Gruparea studenţească sibiană anunţă că a ajuns la un acord cu Andrei Petică, un baschetbalist de 33 de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 17 ore
Răşinariul şi-a aflat adversarii din faza regională a Cupei României. La Cristuru Secuiesc şi acasă cu Ciucaşul sau Carpaţi Covasna
Câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României, ACS Păltiniş Răşinari, a fost repartizată în Grupa B a Regiunii 3,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 21 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 18.06.2026 MEDIAS, Strada...
Actualitate
2 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
acum 23 ore
(P) Bazinul Olimpia se renovează din temelii!
Au început lucrările de renovare a Bazinului Olimpia, una dintre cele mai importante și emblematice baze sportive din...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 23 ore
Junii Sibiului, alături de Valentin Precup într-un spectacol aniversar
Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” va urca pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Pitești, joi, 18...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
Cum a fost la Festivalul Internațional HermannstadtFest. Peste 100 de tineri interpreți prezenți
Peste 100 de tineri interpreți din șase țări au participat la cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Internațional...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 1 zi
Seniorii din Sibiu sunt invitați la cursuri gratuite de dans. Încep înscrierile pentru „Dansul Nu Are Vârstă” 2026
Persoanele de peste 55 de ani din Sibiu pot participa gratuit la cursuri de dans în cadrul proiectului...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Cotele jucătorilor de la FC Hermannstadt s-au prăbuşit după retrogradarea în Liga 2. Doar Luca Stancu şi Kevin Ciubotaru sunt pe plus
 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
“Gaudeamus” a răsunat şi în Sala Oglinzilor de la FDGR. O nouă generaţie a Şcolii Postliceale FEG, la finalul anilor de studii
Sala Oglinzilor Forumului Democrat al Germanilor in România a găzduit, în urmă cu câteva zile, festivitatea absolvirii unei...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Matei Damian: “CS Handbal Club, în parteneriat cu secția de handbal a CSŞ Sibiu continuă tradiția de peste 100 de ani a handbalului sibian”
“Clubul Sportiv Handbal Club Sibiu, în parteneriat cu secția de handbal a Clubului Sportiv Școlar Sibiu continua tradiția...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Final de sezon pentru handbaliştii de la CSŞ HC Sibiu. “Am format caractere, am consolidat o comunitate foarte frumoasă”
Grupele de juniori ale clubului sibian trag cortina peste sezonul 2025/26 al Campionatelor Naţionale. Clubul sibian consideră că...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.