Foto: ASTRA Museum
Muzeul ASTRA a anunţat că, pe 24 iunie sărbătorește Sânzienele şi iia “printr-o serie de evenimente extrem de diverse și prin Dans ca Patrimoniu Intangibil European și expresie a identității comunitare”.
Astfel, marţi, de sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, programul va începe cu Sfânta Liturghie la Biserica din lemn “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, din Bezded, urmată de activități dedicate tradițiilor ancestrale și dansului participativ (orele 9:30 – 11:45).
În cadrul atelierului “Sânziene. Flori și fire de dor”, participanții vor împleti coronițe din flori de sânziene la biserica din Bezded și la Casa parohială din Spermezeu, Bistrița-Năsăud.
Sub îndrumarea rapsodului Sanda Cioancă, grupul de tradiții și obiceiuri din Tureac va readuce în atenția vizitatorilor Muzeului ASTRA un ritual de pe Valea Bârgăului legat de cununile de Sânziene și va recrea momente din nunta tradițională din Tureac.
Seminarul “Practicarea și transmiterea dansului în comunități patrimoniale și metode de facilitare a dansului într-un muzeu” se va desfășura în Casa parohială din Spermezeu și va fi susținut de etnologul drd. Menuț Maximinian, în dialog cu dr. Mirela Crețu de la Muzeul ASTRA . Evenimentul va fi urmat de un workshop de dansuri tradiționale facilitat de Grupul de tradiții și obiceiuri din Tureac, județul Bistrița-Năsăud. (orele 12 şi 15)
Expoziția “Dansul – patrimoniul intangibil european în mișcare” din Pavilionul Muzeal Multicultural, Sala 2, va fi animată şi ea tot de workshop-ul de dans al Grupului de tradiții și obiceiuri din Tureac. Elevii Școlii de Dans “Ioan Macrea” vor porni “Hora Satului” la ora 16, la Târgul de țară. Evenimentul face parte din cadrul proiectului “Copilăria în pași de dans” inițiat de CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu în parteneriat cu Muzeul ASTRA și cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu.
Foto: ASTRA Museum
Sâmbătă, 28 iunie 2025,
între orele 10 și 19 publicul este invitat la “Târgul de ii și alte dichisuri”, unde meșteri și artizani din întreaga țară își vor prezenta creațiile. Atelierele participative, susținute de meșterii invitați la târg, vor oferi vizitatorilor ocazia de a descoperi tainele artei tradiționale, de la cusături și țesături până la reinterpretări contemporane.
În Gospodăria de jogărar din Gura Râului vor avea loc patru dezbateri-atelier: “Hainele românești din Gura Râului, Sibiu – între tangibil și intangibil” vor fi prezentate de către lect. univ. dr. Maria Șpan, Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu (orele 14 – 14:30), Elena Găvan, muzeograf, Muzeul ASTRA va pune în valoare Izvoadele Mariei Hanzu de la Gura Râului (14:30 – 15), apoi Carmen Popescu, reprezentând Șezătoare Sibiu și propune transpunerea modelelor “De la hârtie la pixel (orele 15 – 18). În intervalul orar 14 – 17, designerul Raluca Cânean-Coșăreanu coordonează, în aceeași gospodărie, atelierul “Tâlcuim semne – Atelier de imprimat modele străvechi pe veșminte contemporane”.
Atmosfera va fi întregită de Povești din Șezătorile din Avrig, Tălmaciu, Codlea, Mândra și Sibiu (Târgul de țară, orele 12 – 18).
Tot atunci se va mai organiza o expoziţie cu fotografii din arhiva Muzeului ASTRA în Gospodăria pastorală cu atelier pentru confecţionarea lumânărilor din seu de oaie din Răşinari și în Gospodăria de jogărar din Gura Râului, unde muzeul propune “Urme cu rost – Oameni și povești cusute-n ie”. (orele 12 – 18).
În cadrul Programului “Memoria secretă a obiectelor” și în parteneriat cu Muzeul Etnografic Rășinari, puteți descoperi Memoria Rășinariului în fapte și bucate, prin intermediul atelierelor și șezătorilor ce vor avea loc în Gospodăria pastorală cu atelier pentru confecţionarea lumânărilor din seu de oaie, Răşinari. (orele 10 – 15).
Unul din cele mai așteptate momente ale zilei este “Plimbarea în IE” cu Biciclete Cochete, care va începe la ora 15:30 în Parcul Tineretului, iar de la ora 16 se va porni pe traseul urban până în Muzeului ASTRA. Plimbarea se încheie cu “Picnicul în IE” din Muzeul ASTRA, în zona Târgului de țară.
Muzica va fi oferită de Adrian Borbely, aka. DJ ICS și prin intervenția artistică a Ecaterinei Duță (orele 16 – 17). Vornicul Dan Liuț și Ansamblul “Tezaur Bănățean” din Parța, Timiș, va ghida vizitatorii în învățarea dansurilor tradiționale românești. (orele 12:00 – 18:00).
Foto: ASTRA Museum
Duminică, 29 iunie 2025,
Activitățile continuă în aceeași notă cu Târgul de ii și alte dichisuri. Atelierele meșteșugărești și expozițiile interactive își așteaptă publicului între orele 10 și 19.
În Gospodăria de jogărar din Gura Râului, în intervalul orar 11 și 18, vor avea loc trei ateliere: “Tâlcuim semne! Atelier de imprimat modele străvechi pe veșminte contemporane”, coordonator: Raluca Cânean-Coșăreanu, designer (orele 11- 14), Albumul Mariei Hanzu de la Gura Râului – Izvoade de broderii din colecțiile Muzeului ASTRA susținut de Alina Matei, muzeograf, Muzeul ASTRA (orele 14 – 14:30) și “De la hârtie la pixel – Arta modelului tradițional reinterpretat” facilitat de Carmen Popescu, Șezătoare Sibiu (14:30 – 18:00).
Muzica va consta din selecțiile muzicale ale lui DJ ICS – Adrian Borbely şi a Sarei Hanț, finalistă a concursului “Românii au talent”. Pentru cei care vor să simtă pulsul tradiției, Vornicul Dan Liuț și Ansamblul Tezaur Bănățean propun un nou atelier de dans cu jocuri bănățene (orele 10 – 12)
Povestea Urmelor cu rost – Oameni și povești cusute-n ie continuă și în această zi în Gospodăria pastorală cu atelier pentru confecţionarea lumânărilor din seu de oaie, Răşinari și în Gospodăria de jogărar, Gura Râului (12:00 – 18:00). Gospodăria pastorală cu atelier pentru confecţionarea lumânărilor din seu de oaie va găzdui și duminică, între orele 10:00 – 15:00 Memoria Rășinariului în fapte și bucate, ateliere și șezători în cadrul Proiectului Memoria secretă a obiectelor.
În ambele zile, în caz de vreme nefavorabilă, toate atelierele din cadrul evenimentului se vor desfășura în Sala Auditorium, PaMM.
Prin intermediul acestui eveniment este evidențiat rolul muzeului de facilitator al întâlnirii între generații, între tradiție și contemporaneitate, integrând patrimoniul în această paradigmă. Proiectul european Dance as ICH, cofinanțat de Uniunea Europeană în cadrul Programului Europa Creativă, încadrează aceste activități în contextul european al valorificării dansului ca element de patrimoniu imaterial.